Un analist economic a estimat ce pensii ar putea avea românii în funcție de salariile câștigate în prezent.
Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 8 noiembrie, pe strada Libertății din municipiul Turda.
Poșta Română anunță când vor ajunge pensiile la beneficiari în luna decembrie și ce trebuie să știe pensionarii înainte de sărbătorile de iarnă.
Pensiile ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2027, procentul rezultat din calculele legale fiind, în acest moment, de 7,3%.
Pensionarii din România ar putea primi pensii mai mari în 2027, însă majorările ar depinde de situația economică și de banii pe care statul îi va avea la dispoziție.
Un pensionar din județul Gorj a obținut o victorie definitivă în instanță, după ce a cerut Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) să îi ramburseze costul unei intervenții chirurgicale realizate cu ajutorul robotului Da Vinc
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că va propune premierului și Ministerului Finanțelor aplicarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor.
Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că fondurile necesare pentru plata celei de-a doua tranșe a ajutorului financiar destinat pensionarilor cu venituri mici sunt deja prevăzute în buget.
Peste 880.000 de pensionari români beneficiază de indemnizație socială.
Pensionarii din România trebuie să urmărească datele de plată pentru luna noiembrie, în funcție de modalitatea prin care primesc banii.