Foto S-a mai deschis un lot de autostradă! API, despre restricția de viteză: „Demnă de o piesă de teatru absurd”

S-a mai deschis un lot de autostradă!  API, despre restricția de viteză: „Demnă de o piesă de teatru absurd”
| Foto: Facebook/API
lugoj deva
lugoj deva
S-a mai deschis un lot de autostradă! Cum se circulă pe cei 21 de km

Cei 21 de kilometri ai lotului 3 din Autostrada Lugoj-Deva au fost, în sfârșit, deschiși, dar se circulă cu restricţii de viteză şi tonaj.

„Începând de astăzi, în România, sunt daţi în operare 857,5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă. Astăzi, CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, vorbim de porţiunea dintre Ilia şi Holdea”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la începutul şedinţei de Guvern de luni. Ministrul a spus că este vorba despre un contract de 580 de milioane de lei plus TVA din fonduri europene nerambursabile, semnat în 2013 şi nefinalizat la termen în 2016. Contractul de execuţie a Lotului 3 nu a fost finalizat la timp şi a fost reziliat în august 2019, la stadiul fizic de 97%, iar de la reziliere au fost executate trei expertize şi au fost realizate lucrările recomandate, printre care cele de repoziţionarea a aparatelor de reazem la podul peste Mureş.

Pe acest tronson care este cuprins între localităţile Ilia şi Holdea se va putea rula cu maxim 80 de kilometri la oră şi un tonaj de maxim 7,5 tone.

„În ultimii ani decidenții din CNAIR și MT (Cuc, Ioniță, Scarlat) ne-au obișnuit cu autostrăzi finalizate și ținute închise cu lunile (3 luni pe Lugoj-Deva lot 2 în 2017, 8 luni pe Sebeș-Turda lot 3 în 2018 și peste 4 luni acum). Cine oare răspunde pentru această bătaie de joc?

În plus, pe tronsonul deschis azi s-a impus o limitare de tonaj de 7,5 tone și de viteză de 80 de km/oră, chiar 60 de km/oră pe unele poduri. De ce? Chiar expertizele realizate de Iptana spuneau că limitarea de tonaj s-ar justifica doar până la rezolvarea problemelor minore de la podul peste Mureș, soluționate deja. Iar : nu sunt finalizate toate gardurile exterioare autostrăzii pentru oprirea animalelor. Dar oare drumul paralel DN68A pe care limita de viteză este de 100 de km/oră are măcar un metru de gard lateral?

Solicităm premierului Orban și ministrului Transporturilor Lucian Bode să trimită corpul de control la CNAIR pentru a analiza în profunzime problematica tronsoanelor de autostradă finalizate și ținute închise din cauza vendetelor personale sau șpăgilor nedate și să sesizeze organele abilitate, astfel încât pe viitor să nu mai avem astfel de jigniri din partea statului la adresa propriilor cetățeni, la adresa bugetului de stat văduvit de penalitățile câștigate în instanță de constructori și la adresa bunului simț”, au scris cei de la API.

Comenteaza