Schimbări radicale la RCA/ Ar putea apărea polițele de asigurare cu valabilitate scurtă

Schimbări radicale la RCA/ Ar putea apărea polițele de asigurare cu valabilitate scurtă

Apar reguli noi pentru asigurările auto obligatorii. Ministerul Finanțelor are pregătit un proiect pentru modificarea RCA, inițiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Proiectul de lege al Ministerului de Finanțe vine cu schimbări majore, una dintre cele mai notabile vizând faptul că va fi majorată semnificativ baza plătitorilor de asigurări auto obligatorii de la noi din țară: toate vehiculele autopropulsate care se deplasează cu o viteză maximă mai mare de 25 km/h vor fi trecute pe lista celor pentru care trebuie încheiată o astfel de poliță. Vizate sunt, în special, trotinetele și bicicletele electrice, în condițiile în care accidentele s-au înmulțit semnificativ în ultima perioadă. 

De asemenea, o altă modificare ar fi aceea că ar putea să apară posibilitatea de a încheia o poliță RCA pentru mașinaă pentru o perioadă foarte scurtă de timp, chiar de câteva zile, nu pe minimum o lună, așa cum se poate în prezent. Acest tip de asigurare ar putea fi utilă pentru românii care-și folosesc mașinile extrem de rar sau care au mai multe vehicule în garaj pe care le rulează din când în când, fără o regularitate anume și doar pentru scurt timp.

Același proiect despre care vorbim mai prevede și noi norme privind despăgubirile în caz de accident. Ei bine, se pare că despăgubirile în cazul daunelor morale pentru accidente soldate cu decese vor fi plafonate.

Comenteaza