Sony e investigată de Consiliul Concurenței pentru un posibil abuz pe piața jocurilor pentru PlayStation

Sony e investigată de Consiliul Concurenței pentru un posibil abuz pe piața jocurilor pentru PlayStation
| Foto: rokas91 - Depositphotos.com

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie în ceea ce privește o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă de către Sony Interactive Entertainment Europe Limited şi subsidiarele sale, pe piaţa de distribuţie a jocurilor video pentru console PlayStation.

Autoritatea de concurenţă are indicii că Sony ar fi abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa consolelor de jocuri video atât prin vânzarea online a jocurilor video compatibile cu consolele PlayStation, exclusiv, prin intermediul platformei PlayStation Store, cât şi prin interzicerea comercializării codurilor de activare pentru jocuri video compatibile cu consolele PlayStation de către distribuitorii concurenţi, potriviti unui comunicat.

Prețuri mai mari pentru jocurile PlayStation

Prin aceste practici, s-ar fi redus opţiunile de achiziţie a jocurilor video compatibile PlayStation, ceea ce ar fi dus la creşterea preţurilor pentru jocurile video pentru acest tip de console. Un alt afect al acestor practici îl reprezintă şi descurajarea studiourilor din România de a dezvolta jocuri video compatibile cu PlayStation. Consolele marca PlayStation ale lui Sony sunt preferate de jucătorii români, potrivit informaţiilor publice, în România existând aproximativ 1,3 milioane de utilizatori de jocuri video pe console şi 127 de studiouri de dezvoltare a jocurilor video care ar fi afectate de această posibilă practică anticoncurenţială a Sony", menţionează Consiliul Concurenţei.

În cadrul acestei investigaţii, autoritate de concurenţă a efectuat inspecţii la sediile Sony din Europa pentru a strânge informaţii şi probe.

Reprezentanţii Autorităţii subliniază faptul că inspecţiile sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, precizează sursa citată.

Comenteaza