Studenţii vor primi bursă şi în vacanţă. Amendamentul propus de PNL a fost adoptat

Studenţii vor primi bursă şi în vacanţă. Amendamentul propus de PNL a fost adoptat
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un amendament al PNL potrivit căruia studenţii primesc bursă şi în perioada vacanţei de vară, pentru eforturile depuse şi protecţia socială a acestora.

În cadrul şedinţei de plen de marţi a fost adoptat un amendament al PNL potrivit căruia studenţii primesc bursă şi în perioada vacanţei de vară, în cuantum de 201 lei, pentru eforturile depuse şi protecţia socială a acestora.

Pe de altă parte, a fost respins amendamentul care presupunea ca gratuitatea pe transportul feroviar să se acorde studenților, indiferent de vârstă. Camera Deputaților este cameră decizională în acest sens.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .