Foto Țara Călatei va avea album de lux
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Ian 2021, 14:52
- Economie
- Ascultă știrea

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Transilvaniei (APDT) a demarat un proiect fotografic inedit despre acest ținut deosebit al Clujului, care se va concretiza într-o lucrare de lux.
Proiectul "Flori din Țara Călatei" a demarat din 2016 și se află în derulare. Acesta se dorește a fi terminat printr-o expoziție fotografică deosebită, dar și printr-un album fotografic și descriptiv, de lux, tipărit, despre portul autentic din zonă, purtat de fetele din ținut.
Proiectul aparține fotografului și promotorului turistic și cultural Cosmin Giurgiu, sub egida APDT – Descoperă Țara Călatei – Kalotaszeg, și nu beneficiază de nicio finanțare externă. "Vă veți bucura peste ani și ani și veți fi mândre, când veți răsfoi un așa album, oglinda unui ținut de poveste, o mărturie a frumuseții portului tradițional și a femeii din Țara Călatei, ce va rămâne în istoria locului.
Domnișoarele sau doamnele, care dețin un astfel de costum autentic, din ținut, sunt invitate să se înscrie, printr-un mesaj privat însoțit de o fotografie reprezentativă, pentru sesiuni fotografice în cadrul acestui proiect", a îndemnat Cosmin Giurgiu.
Principele Nicolae al României a devenit recent “ambasador” al turismului din această zonă pitorească a Clujului, în cadrul unui proiect de promovare a frumuseții satelor românești la care participă, la inițiativa APDT. Țara Călatei (Kalotaszeg) este o regiune etnografică situată în nord-vestul României, ce cuprinde partea vestică a județului Cluj și extremitatea sudică a județului Sălaj.
Asociația are ca drept scop promovarea, susţinerea şi perpetuarea valorilor tradiţionale multiculturale, a patrimoniului cultural material și imaterial, a patrimoniului local, regional și național, dar și a monumentelor istorice și ale naturii din regiunea Transilvaniei și a celorlalte regiuni din România. Membrii săi fondatori sunt Cosmin Giurgiu, Laura Călugăr și Diana Culda.