Topul pensiilor speciale din Justiție: Cea mai mare ajunge la aproape 70.000 de lei pe lună

Topul pensiilor speciale din Justiție: Cea mai mare ajunge la aproape 70.000 de lei pe lună

Pensii speciale uriașe în Justiție: până la 70.000 de lei.

Datele Casei Naționale de Pensii Publice arată că pensiile speciale din sistemul de Justiție sunt formate din două componente: partea contributivă, rezultată din anii de muncă, și componenta specială, acoperită din bugetul de stat. În majoritatea cazurilor, contribuția efectivă este mult mai mică decât suma suplimentară plătită de stat, iar în unele situații aceasta lipsește complet.

„Menționăm că plata pensiilor de serviciu se suportă atât din Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), cât și din Bugetul de stat (BS), astfel: pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din Bugetul asigurărilor sociale de stat, iar diferența dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) și pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de stat”, explică CNPP.

Cea mai mare pensie specială din sistem este de 69.343 de lei brut. Din această sumă, 21.085 de lei reprezintă partea contributivă, în timp ce 48.258 de lei provin din bugetul de stat, potrivit datelor publicate de Cotidianul.

Topul pensiilor speciale din Justiție: Cea mai mare ajunge la aproape 70.000 de lei pe lună

A doua cea mai mare pensie specială ajunge la 63.842 de lei, din care 10.142 de lei sunt aferenți contribuțiilor, iar 53.700 de lei sunt acoperiți din bugetul de stat.

Pe locul al treilea se află o pensie specială de 62.783 de lei, tot încasată de un fost magistrat. Din această sumă, doar 7.055 de lei provin din anii de contribuție, restul de 55.728 de lei fiind suportat de bugetul de stat.

În cazul celei de-a cincea pensii speciale ca valoare, partea contributivă este sub pragul de 10.000 de lei. Dintr-o pensie brută de 60.465 de lei, doar 8.963 de lei sunt aferenți contribuțiilor, în timp ce 51.502 de lei provin de la bugetul de stat.

Există și situații în care componenta contributivă este zero. Un exemplu este fostul magistrat care încasează a șasea cea mai mare pensie specială, în valoare de 59.233 de lei, sumă achitată integral din bugetul de stat, fără nicio contribuție rezultată din anii de muncă.

Curtea Supremă vede altceva

Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat și a primit o „expertiză de specialitate independentă”, care arată că „Guvernul Bolojan anulează pensia de serviciu și nesocotește grav drepturile dobândite din contribuțiile sociale”. Expertiza a fost realizată la solicitarea comună a ÎCCJ și a instanțelor inferioare, a precizat Lia Savonea, președinta ÎCCJ, pentru sursa citată. 

Potrivit ÎCCJ, calculele realizate în toate scenariile analizate indică faptul că pensia specială ar urma să fie mai mică decât cea calculată exclusiv pe baza contributivității. Reducerile estimate ar fi de 36% pentru magistrații de la judecătorii și parchetele arondate, 35% pentru cei de la tribunale, 33% pentru magistrații de la curțile de apel și 51% pentru judecătorii ÎCCJ.

În acest context, Curtea Constituțională a decis amânarea cauzei pentru 11 februarie. După aproximativ jumătate de oră de la începerea ședinței, CCR a anunțat că amână pronunțarea asupra proiectului de reformă a pensiilor speciale, motivând decizia prin necesitatea „unei mai bune studieri a problemelor ce formează obiectul cauzei”.

Comenteaza