Vânzarea OTP Bank România către Banca Transilvania, analizată de Consiliul Concurenței
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Apr 2024, 13:42
- Economie
- Ascultă știrea
Consiliul Concurenței analizează vânzarea grupului OTP Bank România către Banca Transilvania.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Banca Transilvania S.A. intenţionează să preia companiile OTP Bank România S.A., informează autoritatea de concurenţă printr-un comunicat de presă.
Banca Transilvania S.A. este principala companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, care oferă servicii financiare în România, precum servicii bancare, servicii de investiţii, servicii de administrare a portofoliilor şi leasing.
OTP Bank România, OTP Leasing România IFN S.A., OTP Asset Management România S.A.I. S.A., OTP Factoring S.R.L., OTP Consulting România S.R.L., OTP Advisors S.R.L., Fundaţia OTP Bank România, precum şi subsidiarele acestora, fac parte din Grupul OTP, oferind, de asemenea, produse şi servicii de natură financiar-bancară.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, precizează sursa citată.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin e-mail în termen de 20 zile.
Banca Transilvania a semnat, în 9 februarie 2024, contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI şi OTP Leasing România IFN, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 347,5 milioane de euro.
BT este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are 20% cotă de piaţă, peste 4 milioane de clienţi, circa 10.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.
Din 2004, OTP Bank, unul dintre grupurile bancare cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est, a fost acţionarul semnificativ al OTP Bank România. OTP Bank România are 2,64% cotă de piaţă în funcţie de active, aproape 420.000 de clienţi persoane fizice, peste 22.000 de clienţi Corporate şi IMM, 1.800 de angajaţi şi 96 de sucursale, potrivit Agerpres.