Vânzări de 100 de milioane de euro pentru Terapia-Ranbaxy

Vânzări de 100 de milioane de euro pentru Terapia-Ranbaxy
Compania Ranbaxy, acţionar principal al producătorului de medicamente Terapia Cluj-Napoca (foto), s-a clasat pe locul nouă în topul naţional pe primele trei trimestre ale anului, de întocmit de Cegedim.

 

Primele trei poziţii sunt ocupate de Sanofi (1,15 miliarde de lei), Hoffmann La Roche (909 milioane) şi Novartis (752 de milioane), iar pe următoarele locuri se poziţionează Glaxosmithkline (658 milioane), Pfizer (636 milioane), Merck (503 milioane), AstraZeneca (494 milioane), Ranbaxy (433 milioane) şi Abbott (390 de milioane). În top mai sunt prezente Antibiotice (288 milioane), Krka DD (281 milioane), Johnson & Johnson (250 milioane), Bayer Healthcare (241 milioane), Labormed (231 milioane), Bristol Myers Squibb (225 milioane), Menarini (224 milioane), Teva (222 milioane), Eli Lilly (193 milioane) şi Gedeon Richter (156 milioane). Aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi.

Conform rezultatelor din trimestrul III ale studiului „Pharma & Hospital Report", valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi a atins 2,8 miliarde de lei la preţ de distribuţie, în creştere cu 5,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. Studiul de referinţă în analiza pietei farmaceutice este realizat în ţara noastră începând din 1996. „Reducerea creşterii pieţei în lei, comparativ cu ultimii ani, dublată de cresterea moderată în volum şi zile de tratament, arată încă o dată paradoxul în care se găseşte România în privinţa asistenţei cu medicamente: consumă pe datorie mai mult decât resursele alocate, dar mult sub nevoile de sănătate reale. Temperarea dezechilibrului bugetar prin suprataxarea companiilor producătoare va continua să agraveze problemele privind disponibilitatea şi accesibilitatea multor medicamente", a declarat Petru Crăciun, director general al Cegedim România.

Medicamentele pe bază de reţetă din farmacii au atins valoarea de 2,1 miliarde de lei, în creştere cu 4,8%, cele fără prescripţie, 390 de milioane, în urcare cu 8,4%, iar segmentul de spital, 400 de milioane, mai mult cu 4,4%. În ultimele nouă luni valoarea pieţei a fost de 8,5 miliarde de lei, mai mare cu 10,0% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Pe segmente, ratele de creştere au fost de 7,9% pentru Rx în farmacii, 13,9% pentru OTC şi 17,9% pentru spitale. Creşterea peste pentru spitale se explică atât prin transferul unor produse din programele naţionale de sănătate, cât şi prin combinaţia dintre nivelul ridicat al nevoilor în spital şi creditarea masivă dinspre companii, iar creşterea OTC semnalează o revenire relativă a puterii de cumpărare în raport cu perioada 2010-2011.

În ultimele 12 luni se evidenţiază majorări în volum în cazul medicamentelor pentru sânge şi organe hematoformatoare (16,3%), sistemele cardiovascular (13,2%) digestiv şi metabolism (13,1%), iar în valoare, pentru digestiv şi metabolism (19,4%), antiinfecţioase sistemice (15,9%), sânge şi organe hematoformatoare (15,9%) cardiovascular (14,6%). Cegedim este un grup de tehnologie şi servicii din domeniul îngrijirii sănătăţii. Filiala din România are 80 de clienţi şi 70 de angajaţi şi a realizat venituri de 5,5 milioane de euro în 2011. La nivel mondial Cegedim, companie listată la Bursa din Paris, are 8.200 de angajaţi în 80 de ţări şi a realizat venituri de 911 milioane de euro.

 

Etichete
Comenteaza