Vasilescu, BNR: Piaţa valutară a României este foarte stabilă. Leul s-a depreciat sub un leu în peste 12 ani

Vasilescu, BNR: Piaţa valutară a României este foarte stabilă. Leul s-a depreciat sub un leu în peste 12 ani

Piaţa valutară a României este foarte stabilă, "de vreo 10 ani, an de an se anunţă trecerea pragului de 5 lei, care până la această oră nu s-a produs", a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.

"Explicaţiile sunt simple. Cursul acesta se tot duce la maxime istorice, la minime istorice, de 12 ani. Şi în 12 ani tot fluctuând între maxime şi minime a înregistrat o depreciere de 90 de bani. Atât. 90 de bani în 12 ani deprecierea cursului leului. Pentru că am văzut undeva un titlu "Cade leul". Păi dacă uităm pe tabloul lumii o să vedem că multe monede tari şi chiar dolarul, euro şi yenul japonez şi altele au fluctuaţii mult mai mari şi deprecieri mult mai mari. Deci leul în 12 ani şi jumătate s-a depreciat cu 90 de bani. Această depreciere în 12 ani de 90 de bani nu pune niciun fel de probleme şi nu incită la discuţii privind căderea monedei noastre naţionale. Piaţa valutară a României este stabilă, chiar foarte stabilă", a spus Adrian Vasilescu.

El a adăugat că "în aceşti 12 ani şi jumătate foarte multe centre de analiză şi de influenţă pe piaţa valutară au prevăzut trecerea pragului de 5 lei, care nu s-a produs".

"De vreo 10 ani, an de an se anunţă trecerea pragului de 5 lei, care până la această oră nu s-a produs", a mai spus Vasilescu.

Leul s-a depreciat, vineri, cu 0,13 bani (0,03%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,9281 lei/euro. BNR a cotat joi euro la 4,9268 de lei.

Comenteaza