Zona face diferenţa la Cluj. O locuinţă în centru, cu 14.000 de euro mai scumpă

Zona face diferenţa la Cluj. O locuinţă în centru, cu 14.000 de euro mai scumpă
Localizarea influențează decisiv valoarea unei locuințe: cu cât are un amplasament mai bun, cu atât va fi mai scumpă, susţin specialiştii imobiliari. Aceasta implică accesul la facilități, prestigiul zonei, calitatea vecinilor, deci calitatea vieții.

Portalul Imobiliare.ro a prezentat, pe baza ofertelor listate, variația prețurilor solicitate de proprietari pentru apartamentele din marile orașe în funcție de zonă (centrală, semicentrală, periferie). Ca etalon au fost luate unitățile cu două camere, cu suprafețe de 50-60 mp. Vechimea locuinței sau modul de compartimentare, elemente care influențează prețul, nu au fost luate în considerare din motive de reprezentare statistică.
 
În Cluj-Napoca, o locuință amplasată central costă cu 14.000 de euro mai mult decât una de la periferie. În cel dintâi caz, un apartament cu două camere ajunge la 78.000 de euro. În cartierele apropiate de zona semicentrală (Mărăști, Gheorgheni, Andrei Mureșanu, Zorilor), prețul mediu ajunge la 67.500 de euro, iar la marginea orașului (Someșeni, Borhanci, Dâmbu Rotund, Grigorescu, Mănăștur), la 64.000 de euro.
 
La Timișoara, un amplasament privilegiat poate ridica prețul cerut cu până la 11.000 de euro pentru un apartament cu două camere. În zona centrală, acesta poate fi achiziționat, în medie, cu 64.000 de euro. În cartierele cu expunere la zona semicentrală (Aradului, Circumvalațiunii), același tip de locuință ajunge la 57.000 de euro. În cartierele de la marginea orașului (Șagului, Girocului, Blașcovici), o unitate cu două camere are un preț mediu de 53.000 de euro. 
 
În București, diferența între o locuință amplasată în inima orașului și una de la periferie depășește 20.000 de euro. Un apartament cu două camere din centru costă, în medie, 75.000 de euro. În cartierele cu o localizare apropiată de zonele semicentrale (Vitan - Dristor, Tineretului - Timpuri Noi, 1 Mai, 13 Septembrie - Panduri), pretențiile proprietarilor scad la 65.000 de euro. În zona periferică (Berceni, Rahova, Giurgiului, Pantelimon, Colentina), o asemenea unitate poate fi achiziționată cu 52.500 de euro.
 
În Brașov, diferența dintre centru și periferie este de doar 5.000 de euro. Un apartament din centru costă 55.000 de euro, în vreme ce, în zona semicentrală (sub-zone precum 15 Noiembrie, Scriitorilor, Aurel Vlaicu), o locuință similară ajunge la o medie de 51.900 de euro. Nu în ultimul rând, în cartierele periferice (Răcădău, Bartolomeu, Tractorul, Triaj, Carierei, Noua), valoarea medie de listare a unei unități bicamerale ajunge la 50.200 de euro.
 
La Constanța, amplasamentul unei locuințe poate genera o diferență de preț de până la 10.000 de euro. În zona centrală, un apartament cu două camere costă, în medie, 52.000 de euro, iar în cea semicentrală (Faleză Nord, Delfinariu, Tomis Nord, Tomis III, Inel I, Inel II, Brătianu) ajunge la 51.000 de euro. În cartierele periferice însă (Faleză Sud, Km 4-5, CET, Km 5, Palas, Zona Industrială, Poarta 6), pretențiile proprietarilor scad la 41.800 de euro.
 
În Iași, diferența dintre centrul și marginea orașului ajunge la 15.000 de euro. Un apartament vechi cu două camere costă 60.000 de euro în zona centrală, 47.000 de euro în cartierele apropiate de zona semicentrală (Alexandru cel Bun, Tudor Vladimirescu, Dacia, Copou, Păcurari) și 45.000 de euro în cartierele periferice (Bucium, Frumoasa, Cug, Nicolina, Dancu, Galata).
 
Zonele semicentrale: avantaje şi dezavantaje
 
Pentru o proprietate situată central prețul mai mare este justificat de siguranța sporită, de apropierea de obiectivele culturale și turistice (teatre, muzee, clădiri istorice), de variatele oportunități de divertisment și de petrecere a timpului liber (parcuri, cafenele, restaurante), de accesul la multiple mijloace de transport în comun.

Zona semicentrală oferă avantajul drumului rapid către centru și pe cel al apropierii de magazine, centre comerciale, clinici, spitale. Chiar dacă drumul către centru poate fi mai dificil, zonele periferice ale marilor orașe sunt deservite de mijloace de transport în comun, de magazine, clinici și spitale. În zonele mai slab cotate, siguranța poate fi însă o problemă.

Comenteaza