Despre politică şi mediocritate la Cluj-Napoca

Este trist şi uneori dezamăgitor că într-un loc atât de binecuvântat cum este Clujul, dezbaterile şi liderii, cu mici excepţii, sunt atât de mediocre. Este cel mai sulfuros şi mai benign context în care se găseşte Clujul, animat altădată nu numai de dezbaterile universitare ci şi de cele politice ce se focalizau în jurul unor lideri precum Ion Rus, Andrei Marga, Vasile Dâncu şi nu în ultimul rând Emil Boc. Ce a mai rămas dim marea înfruntare din anii 2004 sau chiar din cea din 2008? Sau de dezbaterile dintre aceste momente? Nimic sau aproape nimic..

Nu sunt nostalgic, dar în acest moment, când unii discută despre regionalizare, noi parcă suntem tentaţi de o anumită letargie provincială, deşi avem pretenţia de lideri regionali.

În ultimii ani am câştigat nu numai locul doi ca centru economic şi politic al ţării (că din punct de vedere universitar îmi place să cred că suntem primii), dar şi statutul de alternativă la ceea ce se întâmplă la Bucureşti şi chiar la Budapesta. Unii ne lăudau, alţii ne invidiau dar se vorbea de Cluj. Se vorbea cu respect şi nu de multe ori cu cu invidie. Astăzi ce mai suntem? Un oraş de provincie, sigur cel mai mare din Transilvania, dar condamnaţi să asistăm, cum alţii, din Bucureşti, Bacău, Constanţa, ne trasează prezentul şi ne proiectează viitorul în „politici publice" greu de înţeles.

De ce ni se întâmplă aceste lucruri în condiţiile în care Clujul şi universităţile sale sunt mai bine văzute în Occident decât Bucureştiul? (deşi unii încearcă mereu să ne convingă că „soarele" trebuie neaparat să renască numai din capitală). Economic ne merge mai bine decât altora, viaţa academică pe malul Someşului este mai vie, iar imaginea noastră externă este mai bună. Ce ne lipseşte atunci?

Răspunsul meu este unul singur: liderii. Şi mai ales liderii politici de anvergură, capabili nu numai de complicităţi şi capilarităţi în interiorul unor partide, dar care să aibă, nu neaparat credibilitate, ci notorietate. Aşa cum spuneam i-am avut pe cei deja numiţi mai sus. Ioan Rus, Vasile Dâncu, Emil Boc, Andrei Marga au fost populari, apoi contestaţi şi chiar repudiaţi. Valoarea lor era dată de statutul lor intelectual şi moral şi mai ales de capacitatea de a atrage atenţia asupra proiectelor şi ideilor lor. Erau universitari de anvergură şi lideri în toată puterea cuvântului. Când le aminteai numele, imaginea lor se confunda cu cea a Clujului şi a Transilvaniei. Ei au reuşit să convingă, să electrizeze şi să dezamăgească. Un lider nu este acela care spune „eu am fost cinstit", „n-am făcut afaceri cu statul", deşi în politică este mai greu să probezi lucrul acesta, ci cel care trece dincolo de graniţele mediocrităţii şi provincialului. Într-un oraş al literelor, artelor şi computerilor dacă îi respectăm pe clujeni şi respectăm vocaţia Clujului de „cetate-magnet" sau „cetate-pivot" în regiune, în România şi Uniunea Europeană, nu avem voie să ne complacem în mediocritate. Nu te califică ca lider „munca de partid", decât pentru a fi un politruc descurcăreţ. Dacă nu ai în spate o profesie respectabilă, dacă nu ai înfiinţat şi condus o afacere, dacă nu ai câştigat sau condus un proiect, dacă nu eşti un intelectual nu poţi avea pretenţia de lider. Lider este acela ce trece dincolo de graniţele propriului partid. El este un om al cetăţii şi nu al organizaţiei din care face parte. Aşa au fost Ioan Rus, Emil Boc, Vasile Dâncu şi Andrei Marga. Din păcate, cu mici excepţii, partidele politice clujene „nasc" în ultimii ani, numai mediocrităţi, cocoţate în vîrful piramidelor organizaţionale de partid prin votul câtorva zeci, cel mult sute de oameni. Eu am mai spus întotdeauna că şi aceşti aşa zişi "şefuleţi" sunt buni la munca „de bloc", dar ei nu vor depăşi niciodată limitele unui provincial. Puteţi să-i puneţi oriunde, în funcţii chiar de rang ministerial, ei nu vor reprezenta niciodată comunităţi precum Clujul. Dacă lumea îi cunoaşte, cel mult vor spune că sunt „oameni de bine", că pot conta pe complicitatea sau tăcerea lor, dar niciodată nu vor spune că sunt lideri. Cine cunoaşte Bucureştiul ştie că am dreptate. Ca să fim pol comunitar în următorii ani ori îi rugăm pe foştii lideri să revină în fruntea cetăţii ori căutăm alţii în Clujul universitar şi economic. Din păcate va fi greu, mai ales că unii din aceşti mediocrii ajung să ameninţe, să dea lecţii despre "oculte" şi universitari, sub pretextul onestităţii numai de ei ştiute şi a „rezultatelor" politice pe care îşi imaginează că le-au obţinut. Pot să câştige oricâte competiţii de partid, ei nu reprezintă Clujul. Vremea lor trebuie, totuşi, să apună. Pentru că domnilor aici este vorba de „cetatea intelectuală" a Transilvaniei!