„Cât de departe" sunt liberalii clujeni

Pentru mai buna înţelegere a lucrurilor, aş împărţi „breasla" în două categorii: politicieni „de opoziţie" şi politicieni „de putere", unii care dau bine din gură şi alţii pe care îi ajută faptele şi funcţiile. Primii sunt eficienţi în aspiraţie şi acolo ar trebui să rămână, ceilalţi dau randament „la treaba" şi acolo le este locul. În prima categorie îi putem încadra pe CV Tudor, Emil Boc, Crin Antonescu şi, probabil, Victor Ponta, din cea de-a doua fac parte Călin Popescu Tăriceanu, Vasile Blaga şi, probabil, Mugur Isărescu, deşi nu este exemplu tipic. Sigur că, mai în glumă mai în serios, există şi categoria politicienilor buni să facă altceva.
De aici vreau să încep discuţia despre liberalii clujeni, al căror „război" fratricid, fără discernământ şi fără criterii, a trecut prin toate etapele, ajungând, în opinia mea, la faza dintre penibil şi autodistrugere. Trei profile de politicieni şi-au făcut simţită prezenţa în disputa pentru poziţia de lider judeţean al PNL, Marius Nicoară, vechiul şi actualul preşedinte autosuspendat, Horea Uioreanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, din poziţia de candidat pentru funcţie, şi aspirantul Mihai Szeplekan. O primă constatare, interogativă: cum e posibil ca într-un mare centru universitar, într-o urbe relativ prosperă, într-un oraş plin de spirit liberal şi de ocupaţii liberale reprezentarea politică la vârf să fie disputată, de ani şi ani, de aceleaşi două personaje? A fost posibil prin exibarea disputei, nu întotdeauna autentică, dintre Nicoară şi Uioreanu, care a risipit energia liberalilor clujeni şi, mai grav, a îndepărtat orice alternativă şi a descurajat un proces firesc de creştere a organizaţiei prin promovări, adeziuni şi achiziţii de valoare. Între cele două tabere a rămas un gol de lideri, în care a păşit, ţopăind gălăgios, un „fost purtător de geantă" a lui Nicoară, cum s-a spus, fost peremist, un politician din categoria „uşoară" sau „cocoş". Acesta a fost finalul unui proces încheiat în coadă de peşte, dar care, era evident, n-avea cum să sfârşească bine.

Marius Nicoară şi Horea Uioreanu au dovedit-o că nu sunt buni „la putere" şi e de discutat cât de buni au fost „în opoziţie". Fostul dealer de maşini, cu filiaţie masonică, a primit şefia liberalilor prea de timpuriu, în opinia mea, fără a avea consolidat fundamentul politic (teoretic şi practic) necesar şi calităţile cele mai bune de interfaţă (prezenţă, discurs, carismă, feeling etc.). Pe un fond de obicei confuz, nici lipsa performanţelor politice n-a părut evidentă, deşi Marius Nicoară a pierdut efectiv toate disputele electorale importante, pe care el le-a ales şi în care singur s-a băgat. Pe scurt, a pierdut preşedenţia CJ Cluj, în 2008, şi a pierdut Primăria Cluj-Napoca când erau toate premisele generale să o câştige. Mai gravă şi simptomatică mi s-a părut înfrângerea în faţa lui Alin Tişe când candida din postura de preşedinte de judeţ în exerciţiu cu rezultate notabile. Atunci ar fi trebuit să facă pasul în spate. De cealaltă parte, fost asigurator, un personaj dur, tenace şi bun jucător de culise, însă la fel de puţin carismatic, Horea Uioreanu a evoluat pas cu pas, făcându-şi loc cu coatele şi cu pumnii în ierarhia partidului, în funcţii de conducere, ca parlamentar, până la surpriza câştigării preşedenţiei CJ Cluj în 2012. De atunci, în pofida poziţiei câştigate în forurile centrale ale PNL şi a aurei eroice dobândite, toate îi merg prost, arătându-se şovăielnic sau nepriceput în a gestiona succesul politic şi funcţia administrativă câştigate. Iar dacă în problemele judeţului mai are timp, în cele politice a pierdut deja o rundă importantă pentru el, prin ignoranţă sau „fudulie", prin gestionarea deficitară a încrederii şi resurselor, prin abuz de influenţă şi, probabil, prin alegerile greşite în rândurile organizaţiei. Cel mai bun exemplu este Ioan Petran, preşedintele contestat al PNL Cluj-Napoca, care din „prostie" sau lipsa de verticalitate, i-a „stricat" lui Uioreanu alegerea ca şef al liberalilor clujeni, în împrejurările deja binecunoscute.

Dar liberalii clujeni n-au ieşit deloc din dilema conducerii, căci nici Mihai Szeplekan nu este o soluţie, acesta fiind mai degrabă militant decât lider, lipsindu-i credibilitatea, greutatea, competenţa şi anvergura necesare. E clar că e necesară o a treia cale, cea de care s-au temut mereu Nicoară şi Uioreanu şi de care se tem şi acum, într-al doisprezecelea ceas. Se va vedea dacă sunt capabili să deschidă „supapele", să fie îndeajuns de realişti sau vizionari pentru a căuta/identifica/ promova/atrage un nou şef de organizaţie şi un candidat serios pentru primăria Clujului. Măcar atât, căci judeţul şi regiunea parcă se îndepărtează, în loc să se apropie.

Viorel NISTOR