Cine îşi doreşte aşa ceva? În fond, nu despre suferinţele umane e vorba aici, ci despre „accidente" ale funcţionării statului român şi ale relaţiilor dintre cetăţenii lui. E absolut anormală afirmaţia din titlu, dar e cea mai potrivită pentru a arăta, dramatic şi tragic, puternica anormalitate ce domneşte în România.
„Accidentul" în funcţionarea statului, aidoma unei catastrofe, asemenea unei furtuni iscate din senin, fără premeditare şi fără răgaz, dă peste cap întreaga rânduială, trage perdeaua de pe slăbiciunea şi ticăloşia omenească, lăsând „în fundul gol", adică arătând aşa cum este, societatea românească, cu bune, dar mai ales cu rele. Accidentele de acest fel sunt un fel de turnesol ce arată, la zi, starea „chimică" a societăţii. O stare de aciditate ajunsă la extrem ce topeşte orice formă de normalitate, dezarticulează funcţionarea instituţională, separă orice formă de coeziune între stat şi cetăţenii lui. De ce sunt bune „accidentele"? Pentru că, în lipsa lor, nu suntem în stare de nici cel mai mic progres, nu vrem să vedem nimic din ceea ce nu ne convine, ne complacem în „mlaştina" interesului personal minor, ce înseamnă „învârteală", interese diverse, bani, funcţii, căpătuială. Mai mereu, trebuie să moară cineva, trebuie să se producă o bubuitură, un trăznet sau o catastrofă pentru ca ceva să se schimbe într-un sistem, oricare ar fi el: politic, juridic, afaceri, sănătate, educaţie etc. Nimic de la sine nu produce corpusul social, nici germenii creşterii sănătoase, nici anticorpi împotriva bolilor ce macină „organele" acestui corp. "Accidentele", dincolo de efectele lor directe, adică suferinţă şi deznădejde, sunt mici demaraje, mici oaze de normalitate. Din păcate, niciodată suficiente, niciodată duse până la capăt.
Prăbuşirea avionului din Apuseni este o asemenea „scuturătură", ce a făcut să cadă câteva pături groase de „ceaţă", nu toate şi poate nu cele mai dese. De exemplu, a căzut steaua de pe fruntea „reginei" Romatsa, compania strategică ce asigură securitatea zborurilor, cea care invocă cei mai buni specialişti şi cei mai bine plătiţi din câţi există. Bănuiesc că din neglijenţă, prostie sau infatuare n-au băgat în seamă „un biciclist" al aerului, care circula neatent pe magistralele comodităţii şi incompetenţei lor. Cade steaua şi de pe capul eterat al STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), care, nu se înţelege bine încă, n-a putut, n-a ştiut sau n-a vrut să facă ceva. Nici SMURD-ul, cel mult lăudat, nu merită nicio vorbă bună, n-au ieşit cu nimic deasupra nivelului organizatoric şi de reacţie al întregii „şandramale", un carusel ce are în frunte diverse capete politice, loc unde a domnit haosul, hazardul, improvizaţia, norocul. Nu excludem, sub nicio formă, alte capete încoronate, care aveau capacitatea şi competenţa să intervină, din alte structuri ale Ministerului de Interne, SRI şi altele.
Printre aceste straturi groase de ceaţă mâloasă şi puturoasă, s-a făcut o binevenită lumină dinspre partea activităţii nonguvernamentale, căci cele mai active şi eficiente structuri organizate implicate în operaţiunile de salvare au fost salvamontişii şi pasionaţii de „off-road". Aceştia, doar pentru că ştiau şi puteau, fără să fie chemaţi şi fără să fie plătiţi, din spirit civic nenegociat în niciun fel, s-au pus la drum şi s-au expus pericolelor. Au vrut să facă ceva într-o situaţie limită, pe cont propriu şi fără să ceară răsplată. În vârful acestei piramide răsturnate a neputinţelor se află omul simplu, „talpa ţării", de la care, uităm mereu, încep şi se termină toate. O mână de oameni simpli, feriţi în cătunele lor de otrava civilizaţiei, ne aduc aminte de lucrurile simple şi elementare: nădejdea, solidaritatea umană, curajul, credinţa în fapta bună ce nu aşteaptă răsplată. Plecaţi la „război cu palmele goale", moţii au salvat onoarea unei naţii sau, dacă vreţi, ne-au făcut de ruşine pe noi toţi într-un mod meritat.
"Accidentul" a făcut bine şi presei, coclită în navigare pe internet şi în evenimente de circumstanţă, care şi-a dezmorţit oasele pe coclaurile necunoscute ale vieţii celei reale din România. Chiar dacă s-au făcut multe erori de informare sau de interpretare, chiar dacă zgura citadină a urcat uneori până în vârful muntelui, printre valuri nesfârşite de ştiri răzbătea pulsul real al unor evenimente neobişnuite, uluitor de grave şi uimitor de nefireşti. Sau de nobile. Sau de frumoase. Preţ de câteva zile, presa şi-a recâştigat statutul firesc şi, sunt convins, audienţa meritată. Încă o dată, e cinic şi nefiresc să ne dorim mai multe „accidente", dar fără ele nu se poate, nu ştim şi nu vrem altfel.
Aşadar, nu va trece mult şi vom fi martorii unei noi „catastrofe", ce va fi una feroviară. Atenţie „ceferişti". Am „informaţii" în acest sens!
