FOTOGRAFII MIȘCATE. Pantofi și pâine

Pilda talanților și minunea înmulțirii pâinii în zilele noastre.

1 Mai. O frântură de conversație purtată pe stradă de o fetiță de vreo 4-5 ani și mama ei:

Femeia nu a știut ce să răspundă. S-a blocat. Probabil că a dat, totuși un răspuns, dar eu nu l-am mai auzit deoarece m-am îndepărtat de ele. Apoi m-am gândit la modelul social standard care aplatizează și omogenizează, trimițând în tenebre creativitatea. Încă de foarte mici, mulți copii sunt impreganți, printr-o educație tâmpă, cu tipare atitudinale și comportamentale rigide. Ajunși adulți, ei trebuie să facă eforturi uriașe ca să poată scăpa de corsetul de plumb pus în copilărie, care îi constrânge la o viață mediocră, așa-zis normală, potrivit aștepărilor celorlalți.

Sosită acasă, am privit spre pantofii mei și mi-am promis că voi purta și eu cândva unul de o culoare, iar celălalt de altă culoare. Nu mă gândisem niciodată la o asemenea posibilitate, la o asemenea combinație. Dar nu am pantofi identici de culori diferite, mi-am marcat și eu rigiditatea! Nu contează, a venit răspunsul fetiței care am fost. Nu contează!

Cu ceva noroc, poate că fetița întâlnită pe stradă va deveni, cândva, o mare creatoare de modă. Sau o scriitoare. Sau o pictoriță. Poate că va reuși să creeze. Poate că familia și societatea nu vor putea îngropa talanții primiți de această fetiță, care ne poate face viața mai veselă, mai colorată.

......................

30 aprilie. Într-un mare magazin din cartierul clujean Zorilor, cu câteva minute înainte de ora închiderii, mai mulți oameni așteptăm să fie scoasă dintr-un cuptor minuscul pâinea noastră cea de toate zilele, sub formă de chifle și baghete. Rafturile de panificație sunt goale, semn că oamenii s-au aprovizionat pentru minivacanța de 1 și 2 Mai. Ne privim fugitiv unii pe alții, zâmbind politicos. Cu mișcări lente, dar ferme, ne luăm pungile în care vom pune pâinicile și ne înfășurăm mâinile pline de microbi în mănuși de unică folosință. Ce vom face peste 2 minute când chiflele fierbinți vor fi răsturnate în cutiile de sticlă? Ne vom repezi ca apucații? Ne vom certa? Ne vom îmbrânci? Vom sta la coadă, conform principiului primul venit, primul servit? Ne vom îndesa baghetele în pungi, cu lăcomie?  

Înainte ca pâinea să fie pusă pe rafturi, a ajuns la noi mirosul ei îmbietor. În sfârșit, a venit și hrana așteptată. Oamenii s-au îndreptat domol spre rafturi. Bănuiesc că fiecare a pus în pungă mai puține chifle și baghete, astfel încât nimeni să nu meargă acasă cu punga goală. Și ne-a ajuns. Toți am fost mulțumiți. Ne-am zâmbit unii altora recunoscători. Parcă eram prieteni. Empatizasem unii cu ceilalți. Eram normali în sensul acela bun. Gândul m-a dus spre minunea înmulțirii pâinii făcute de Isus. O minune era și asta.

- Vă mai fac pâine, dacă nu ajunge, spune vânzătoarea, deși programul oficial al magazinului tocmai se încheiase. Iar de 1 Mai e deschis.

Pe drum m-am gândit că deseori cumpărăm compulsiv, mai mult decât avem nevoie. Cumpărăm, crezând că în acest fel vom compensa lipsuri afective. Cumpărăm lucruri doar pentru că sunt la ofertă, deși nu le vom folosi niciodată. Ne umplem casa cu tot felul de nimicuri, cu obiecte care nu sunt nici frumoase, nici utile. Aruncăm la gunoi cantități uriașe de mâncare învechită. Ajungem să locuim în muzee, în depozite.

După o cină și un mic dejun îndestulătoare, mai aveam încă jumătate din cantitatea de pâine pe care o cumpărasem cu o seară înainte.

Romana CHIȘU