OPINIE: Scrisoare deschisă politicianului român

OPINIE: Scrisoare deschisă politicianului român
Numele meu este Vlad Buzoianu. Din punct de vedere social, reprezint atât artiştii, cât şi noua şi a doua generaţie de antreprenori români cinstiţi, deci pe aceia chinuiţi, singuri împotriva lumii. Ca şi filozofie politică, cred în cultura progresului, o ideologie neo-progresistă la care lucrez când timpul îmi permite.

În lupta-mi zilnică cu mine însumi şi cu restul nu am fost niciodată motivat de răsplata imediată, de succesul celor mai buni ca mine, sau - mai rău - de cel al celor care au trişat. Îmi spun că eu însemn mai mult de-atât.

Când am decis să o iau înainte spre succes, nu la stânga sau dreapta , am pus umărul la crearea şi susţinerea câtorva joburi, la implementarea câtorva proiecte sociale, iar în timpul liber am scris câteva texte în care-mi expun gândurile de mai bine pentru noi toţi. Nu e mult, dar mă motivează la puţina putere pe care o am: micile progrese în lupta cea bună.

Visez să am puterea de a scrie istorie, cum aveţi voi. Cred că mi-aş găsi motivaţia pentru luptele zilnice întrebându-mă mereu cum vreau să fiu ţinut minte şi amintindu-mi mereu că nicio formă de succes nu e validată decât în momentul în care îşi aduce aportul spre a face locul în care te afli puţin mai bun decât era înainte să ajungi acolo. M-aş lăsa ghidat de valori ca Lincoln şi aş lupta zilnic pentru ele. Asta înseamnă progres: bine şi mers înainte, adică fundaţia oricărei ideologii politice sau religioase. Atunci când suntem confuzaţi de eternele cicluri ale schimbării ca reacţie la câte o ideologie prost interpretată, dăunătoare sau pur şi simplu stagnantă, trebuie să redescoperim adevărul de la origini.

Cu tot respectul, dacă şi dumneavoastră aveţi o doză de empatie faţă de tot ce vă înconjoară şi acordaţi mai multă atenţie progresului decât biruinţei adversarului sau trofeului, aveţi votul meu.

Cu deosebită consideraţie,
Vlad Buzoianu

 

Comenteaza