Evreii din Transilvania erau de filiație culturală germană; rabinii se formau îndeobște la școli din acest spațiu. Mulți profesori români dătători de orientare (precum Augustin Maior, Sextil Pușcariu, Florian Stefănescu-Goangă, Virgil Bărbat, Lucian Blaga, Virgil Vătășianu, D. D.Roșca și alții) își datorau formarea unor universități de limbă germană. Cultura germană a avut în arcul carpatic una dintre cele mai înfloritoare ramificații în afara hotarelor.
În 1995 Rectoratul și Senatul Universității Babeș-Bolyai au luat, însă, o inițiativă în premieră: aceea de reorganiza instituția astfel încât limba germană să se alăture limbii române și limbii maghiare, ca limbi de studii de bază. Universitatea se angaja, astfel, în profil trilingv, regăsind inspirații vechi, precum cea din jurul Mariei Tereza, apoi cea a liberalului maghiar Eötvös Joszef și cea a lui Nicolae Iorga. Proiectul din 1995 era nou în istorie și a fost salutat ca atare de români și de parteneri germani și austrieci. Foarte curând, s-a ajuns la organizarea de studii în germană la Facultățile de Istorie, Filosofie, Științe Economice, Chimie, Fizică, Matematică, Biologie, Studii Europene, Psihologie, Pedagogie, Geografie, ceea ce a conferit universității clujene o poziție inovativă în spațiul european. Într-o perioadă în care, în Europa, limbile își reduceau ponderea în favoarea englezei, la Cluj-Napoca se lua această inițiativă salutară. „Noua Europă va rămâne multilinguală" - cunoscuta maximă a neuitatului președinte al DAAD, Theodor Berchem, repetată chiar în prima vizită la Cluj a liderului celei mai mari fundații din lume (vizită pe care am organizat-o în 1994 și în doi ani de mai târziu) - era un adevăr aici.
Până în 2012, s-a înaintat cu acest program care a întrunit aprecieri în țară și în afara ei, ce sunt consemnate de arhive, incluzînd „Buletinul Informativ" al Universității (publicat regulat între 1993-2012). Sub aceste auspicii s-a desfășurat vizita demnitarului responsabil cu presa și cultura de la cancelaria federală(2008) la Cluj-Napoca, care a inaugurat o profesură finanțată de statul german. Universitatea Babeș -Bolyai a atins performanța de a deține principalul program de studii în limba germană în afara spațiului germanofon al Europei. Câteva mii de absolvenți s-au bucurat de acestă ofertă, numeroase cadre didactice s-au putut specializa înăuntrul comunităților științifice germanofone, iar investițiile germano-austrice în Transilvania și în țară s-au simțit sprijinite.
Din păcate, ulterior, programul a intrat în criză. Secțiile de studii în germană din diferite facultăți s-au redus treptat. Efectivul studenților ajunsese la un moment dat în jur de 1400, pentru ca apoi să intre în declin. Efectivul cadrelor didactice de predare în germană, ce se ridicase în 2004 la peste 60, a scăzut simțitor. Între timp, alte inițiative din regiune, precum cea a creării Universității Andrassy la Budapesta, cu sprijinul guvernului Bavariei, au preluat conducerea în studiile germane din afara spațiului germanofon. Acum, chiar tineri specialiști clujeni preferă să predea la Budapesta, într-o organizare care s-a putut dezvolta continuu. Cum s-a ajuns însă la performanța amintită la Cluj-Napoca? Care au fost rezultatele? Ce s-a petrecut?.
Clujul nu era destinat să fie centrul studiilor în limba germană, această poziție revenind, prin forța tradiției create de concentrarea istorică a sașilor, Sibiului. La nivelul anilor 1990-95 era evident, însă, că Sibiul nu avea nici forța și nici intenția de a se angaja pe o astfel de direcție. La Sibiu se făcea ceea ce se făcea la Iași, la Timișoara și la București, cu toate că atunci s-a dispus de o ofertă extraordinară de studii în coorganizare, venită de la prestigioasa universitate din Heideleberg. Sesizând situația, la redactarea Cartei UBB (1995), cu sprijinul profesorilor Pompiliu Teodor, Magyari Andras, Nicolae Coman, Ioan A. Rus, Sorin Mager, Vasile Cristea, Nicolae Paina, Constantin Tulai, Ion Baciu, am pus problema organizării trilinguale a universității clujene. Răspunsul corpului academic a fost mai mult decât încurajator, încât noua cartă și-a asumat o schimbare majoră a organizării universitare la Cluj-Napoca. În raportul prezentat în fața Senatului în 20 ianuarie 1996, am putut consemna că „universitatea noastră organizează studiile în limba română, dar, în același timp, ea desfășoară studii în limba maghiară și în limba germană" (vezi detaliat Andrei Marga, Profilul și reforma Universității clujene. Discursuri rectorale, PUC, 2011, p.90), ceea ce a constituit formula de început a unei evoluții noi și fructuoase.
Anterior, inițiasem înființarea „Centrului Cultural German" (care a avut loc în 28 octombrie 1994, cum este consemnat în „Buletinul Informativ" nr.16/1994, p.1-2). Cu ocazia inaugurării, pusesem, împreună cu ambasadorul german Anton Rossbach, bazele „Societății Culturale Româno-Germane" (înregistrată legal prin sentința civilă nr.3740/1994). Aceasta a jucat, până în 2012, rolul motor al dezvoltării studiilor în limba germană. Am cooperat cu Forumul German și am înființat la Mediaș „Centrul de Formare Continuă a Profesorilor pentru limba germană" (vezi ordinul ministrului educației naționale nr.3466/1998), care a îndeplinit multă vreme un rol semnificativ în formarea pentru învățământul în germană. La Timișoara, am cooperat cu Forumul German și cu cabinetul primului ministru al Renaniei de Nord, Wolfgang Clemens, încât învățămîntul liceal german din Banat a luat avânt.
Un proiect depinde totdeauna de capacitatea și calitatea oamenilor care-și asumă gestionarea acestuia. Din fericire, am găsit în Wolfgang Breckner nu numai un specialist care avea respect pentru profesura sa, ci și omul citit dincolo de stricta sa specialitate și incoruptibil în devoțiunea sa săsească, germană și transilvăneană. El a preluat prorectoratul pentru studiile în limba germană, creat în 1996, în premieră istorică, și a lucrat cu pricepere ani de-a rândul, mai mult ca oricine, pentru programul german de la Cluj-Napoca. Wolfgang Breckner stăpânea efectiv limba germană care se folosește astăzi (din nefericire, cum ni se semnalează din Germania, unii din cei care l-au succedat în funcție nu l-au putut continua!), încât cîțiva germaniști s-au temut, la un moment dat, că se va transfera de la Matematică, la Filologie. Am putut adăuga, împreună, la sistemul studiilor în germană extins pe șapte facultăți, organizarea „Institutului German" (2012), care avea să fie inaugurat în organizare nouă, cu ocazia vizitei cancelarului federal al Germaniei la UBB, organizarea „Bibliotecii Austria" și a revistei specializate, „Deutsche Studien" (2012). Împreună, am pus în mișcare cooperările cu industria germană și cu cea austriacă ce operează înăuntrul și în afara Transilvaniei. Practic, Wolfgang Breckner rămâne legat de toate înnoirile efective din universitatea clujeană în materie de limbă germană, din perioada menționată.
Inițiativele instituționale nu rezistă decât dacă pe parcurs intervin oameni care să le înțeleagă și să le asume. La noi, multe dintre organizări se sting cu timpul datorită absenței exponenților pricepuți și dedicați. Nu rezistă în timp catedre, facultăți, institute atunci când cei care le preiau sunt mult sub nivelul sarcinii! În materie de profesionalism, simpla voință nu rezolvă nicidecum lucrurile! Ba chiar - după cum spune un proverb spaniol: „ferește-mă doamne de mediocrul harnic!" - le poate încurca!
Știam de la început că va fi greu să cultivi limba germană cu prea puțini germani, ca vorbitori nativi. Deportarea de după Al Doilea Război Mondial și emigrarea sașilor din anii ceaușismului au afectat durabil soarta limbii germane la Carpați. Am căutat să compensăm neajunsurile recurgând la cei câțiva sași care au mai rămas în universitate, la cei vreo zece foști bursieri germani pe cel puțin un an, care stăpâneau germana (căci, se vede bine, sunt și foști bursieri care nu au învățat limba!) și, desigur, la profesori din Germania. În 1998, am fost invitat la Berlin pentru a vorbi în fața Conferinței Rectorilor Germani și am abordat datoria comună și oportunitățile de a consolida studiile în germană în Europa Centrală și Răsăriteană. Într-o reuniune la Bonn, în 2006, am avut onoarea să susțin discursul partenerilor când s-a lansat inițiativa finanțării de profesuri, ocupate de tineri docenți și profesori emeritați în Germania, pentru străinătate (cunoscuta „Herder-Initiative"). Au venit imediat profesori din Austria, unde am stabilit repede, după preluarea rectoratului, în 1993, cooperări eficiente cu rectorul Alfred Ebenbauer și cu succesorul său, Georg Winkler, la Universitatea din Viena, apoi la Salzburg, Linz și Graz. Din Elveția a venit, de asemenea, un sprijin prompt din partea comparatiștilor Universității din Geneva, cu al cărei rector, Luc Weber, am fost coleg în organisme internaționale de decizie.
Au fost și dificultăți generate de păcate ce se repetă, din nefericire, și care fac să se poată crea anevoios instituții durabile în România: obsesia chilipirului personal, fie și în dauna cauzei publice. Și în cazul studiilor în limba germană, interesele rudimentare au avut efecte vizibile. Unii au îmbrățișat studiile în limba germană crezând că acolo se vor da toată ziua burse în Germania, ca răsplată. Alții voiau să-și aranjeze familia, fără vreo legătură cu domeniul, afară de aceea că cineva făcuse germană în liceu. Unii au intrat pe posturi didactice ale liniei germane, pentru ca, apoi, să fugă, prin simplu transfer, pe cele în limba română, care erau evident mai concurate și mai greu de obținut, datorită mulțimii concurenților. Din nefericire, și cei care se prezintă ca germani s-au lăsat cotropiți de moravuri locale. Mai nou, studiile în limba germană sunt luate ca ocazii de turism academic sau de „servicii" în reciprocitate cu profesioniști de rang chestionabil, de oriunde. În orice caz, păcatele indigene au dus în mai mare măsură la declin, decât concurența externă. Cu ele a trebuit luptat tot timpul, iar această luptă s-a câștigat câtă vreme au existat responsabili integri, capabili să se opună năravurilor.
Germana înseamnă mai mult decât limba unei culturi naționale care și-a pus amprenta asupra filosofiei, teologiei, științei și literaturii mondiale. Stăpânirea ei este astăzi condiție a performanței în multe discipline, mai ales în tehnologii și umanioare. Probe concludente, în accest sens, sunt doctoratele inovative din SUA, China, Japonia, Rusia, Israel. Așa stând lucrurile, cultivarea limbii germane nu este numai o chestiune a trecutului, ci și o condiție de participare la cultura majoră a prezentului și a viitorului. De aceea, chiar pe baza experienței de la Cluj-Napoca, am putut susține în mai multe ocazii - inclusiv într-un discurs la aniversarea DAAD, la Berlin (2000) - ideea că trebuie păstrat interesul pentru promovarea limbii germane. (Din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare)
