Venind dintr-un „liceu real" (ceea ce însemna „de științe"), cunoșteam ceva franceză, ceva germană, însă limbile clasice nu intrau în orizont. În liceu, perspectivele imediate de viață îți marchează opțiunile. Timpul s-a scurs fără șocuri pentru mine, până la o reacție a lui Constantin Daicoviciu. În 1969, fiind în anul III de studii, ca lider al studenților, am apărat, împreună cu alți colegi, ideea unei primeniri a curriculumului universitar în Consiliul profesoral al facultății. Prezent la ședință, rectorul Constantin Daicoviciu, crezând că studenții vizau limbile clasice (ceea ce nu era cazul, căci la Filosofie acestea erau facultative, iar la Istorie nimeni nu chestiona suprafața lor!), a ținut un discurs strălucit, în care a nimicit în fașă orice obiecție și a apărat impresionant învățarea limbilor. Recunosc că m-am alarmat, mi-am însușit argumentarea sa și mi-am aplicat-o imediat mie însumi. Am continuat să învăț italiana, m-am înscris la engleză și am consolidat franceza și germana. Am înțeles devreme că limbile nu sunt doar instrumente de comunicare, cum se crede, ci veritabile chei ce deschid lumi întregi pentru cel care le învață. A învăța o limbă înseamnă a învăța o cultură, cu distincțiile și conceptualizările ei, și până, la urmă un fel de viață.
Ulterior, lecturile neîntrerupte și stagiile în Germania Federală, SUA și, mai târziu, Italia și Franța, m-au ajutat enorm. Șansa de folosire frecventă a celor patru limbi, oferită de diferite roluri pe care le-am avut în organisme internaționale, a fost de importanță crucială. Nu suntem toți filologi, dar fiecare trebuie să ajungem să comunicăm corect și cu un vocabular cât mai larg cu putință în limbi moderne variate.
Amintesc acest parcurs, care nu este doar autobiografic, pentru a sugera cât de importantă este învățarea limbilor. Într-o universitate, aceasta poate fi privită din diferite unghiuri: câte ore sunt alocate limbilor în curriculum, câte semestre, care este relația cu ceea ce se învață în liceu, ce posibilități au studenții de a folosi limbile și altele. Este esențial care dintre unghiuri se îmbrățișează. Ca decan, prorector și, apoi, rector, am plecat de la întrebarea privind posibilitățile tinerilor de a învăța limbi moderne. Luam în seamă și faptul că se apropie momentul în care absolvenților de facultăți li se vor pretinde competențe linguale pe piața muncii. Știam că liceele noastre ofereau oportunități, mai cu seamă după schimbarea de după 1965, când s-au introdus două limbi în liceu. Dar, la terminarea liceului, la noi rămân mari discrepanțe în cunoașterea limbilor, datorate posibilităților diferite ale părinților de a plăti meditații. Ca urmare, am considerat că unui student i se acordă un sprijin real dacă i se asigură pegătirea a cel puțin două limbi moderne înainte de licență, astfel încât, la master, să poată folosi în specialitate acele limbi, iar până la doctorat să se poată consolida pentru comunicarea de specialitate în cel puțin trei limbi. Mulți dintre cei care au exercitat roluri de decizie - precum Mircea Muthu, Ștefan Olteanu, Sanda Baciu-Tomescu, dintre filologi - au sprijinit prin calificarea lor o asemenea abordare pretențioasă.
Contextul era promițător la Universitatea Babeș-Bolyai. Imediat după preluarea Rectoratului (1993), am aplicat o măsură care s-a dovedit hotărâtoare: fiecare Consiliul profesoral decide autonom curriculumul specializărilor. Ca oriunde în lumea civilizată, curriculumul nu este treaba vreunei birocrații, oriunde ar fi ea în ierarhie, ci competența suverană a facultăților. În plus, cadrele didactice erau în mare majoritate de partea ideii că nu trebuie afectată învățarea limbilor, care este o prioritate în formarea noilor generații. În mod lăudabil, profesorii care au dat tonul până în 2012 erau de acord cu maxima unui ilustru filolog: „în viitor, vor fi două feluri de analfabeți - cei care nu vorbesc engleza și cei care vorbesc numai engleza". De altfel, după 2001, recomandarea expresă a Comisiei Europene a devenit „limba maternă plus două limbi străine (1+2)". Știam că România are absolvenți care stăpânesc mai bine limbile moderne decât comilitonii lor din alte țări, dar prea puțini tineri români au ocazia să călătorească și, ca urmare, să exerseze limbile.
Desigur, contextul conținea și piedici. Prima era aceea că limbile moderne erau predate, ca un fel de normă secundă, de angajați de la Filologie, preocupați de literatură, care priveau ca o corvoadă cursurile practice de limbi cu studenți din alte facultăți. Am schimbat tradiția, alocând predarea specialiștilor în limbi aplicate. A doua piedică a fost nu concurența, ci intervenția centrelor private de pregătire linguală, care căutau să-și procure clienții dintre studenți. Mai târziu, a trebuit să lămuresc un prorector care voia să reducă semestrele de limbi (în vreme ce țările comparabile întăreau pregătirea linguală) că măsura sa retează șanse de învățare a limbilor de către studenții cu dificultăți de finanțare. În sfârșit, o altă dificultate a fost presiunea profesorilor care pretindeau pentru sine ore de predare obligatorii cât mai multe, pe seama sportului și a limbilor, deși din orele lor nu a ieșit mare lucru.
Studenții au fost cooperativi, chiar dacă atunci când ești student saluți cât mai puține ore și examene. Erorile în materie de învățare a limbilor moderne au venit în ultimii doi ani, când distribuirea, în cazul unor facultăți pe patru-șase semestre, a început a fie amputată. Limbile moderne au început să fie scoase de sub autonomia facultăților și chestionate sub pretexte puerile (așa-zisa nevoie de uniformizare de curricula, de reducere a orelor etc.). Aceasta, într-o perioadă în care nevoia învățării limbilor moderne nu a scăzut, ci a sporit! Pretexte de acest fel nu pot fi înțelese decât ca servire a unor interese din afara instituției și, desigur, ca nepricepere a decidenților. Din păcate, tocmai persoane care ar pica la examene de cunoaștere a limbilor au ajuns să ia decizii în materie! Trebuie spus, cu toată responsabilitatea, că reducerea pregătirii linguale lovește în studenții care nu-și pot finanța ore private de limbi, devenite foarte scumpe.
Rectoratul a inițiat măsuri de organizare corespunzătoare concepției pe care am schițat-o. Multe dintre acestea au fost în premieră la Cluj. Bunăoară, Senatul, prin hotărărea nr.1852/1994 („Buletinul Informativ", 6-7, 1994, p.12) a înființat "Catedra de limbi moderne pentru nefilologi" la Litere, după ce Științele Economice înființaseră cu un an înainte, la inițiativa decanului Constantin Tulai, „Catedra de limbi moderne pentru economiști". Cele două catedre au trecut predarea limbilor în sarcina specialiștilor dedicați limbilor aplicate. La solicitarea Universității Arizona, catedra de limbi moderne de la Științe Economice a organizat imediat, anual, până în 2013, Școala Internațională de Vară Limba Română și Spațiul Central European, destinată studenților americani, pe baza acordului de cooperare dintre cele două universități (hotărârea din 4 mai 1997). Mai târziu, am comasat forțele de predare a limbilor clasice, greaca și latina, în jurul specialiștilor de la Teologia Ortodoxă. Cealalată limbă clasică, ebraica, avea o bază de predare la Institutul de Studii Iudaice și la Teologia Reformată. În această structură - la care s-au adăugat Departamentul de Limbă Română pentru Străini și alte unități operaționale - s-a putut coordona eficace oferta de limbi adresată studenților nefilologi și publicului interesat.
Pentru racordarea la practicile europene, prin hotărârea Senatului nr.6136/1994, s-a introdus „Certificatul de competență lingvistică al UBB". Prin hotărârea Senatului nr.11114/1996, au fost introduse, de asemenea, stimulente salariale pentru orice specialist care predă în limbi moderne la un nivel lingual corespunzător.
În 1999, pentru a extinde oferta extracurriculară de limbi, ca ministru al educației naționale, am aprobat înființarea primelor două „Centre de limbi moderne" conform standardelor europene de organizare, la ASE București și la Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca. „Centrului Lingua" (1999), avea să i se adauge mai târziu „Centrul Alpha (2001)", de la Facultatea de Litere. Prin expertiza lor, aceste centre au modelat înființarea de centre similare în țară. În 2008, s-a înființat Institutul Limbii Române la Cluj-Napoca, după ce, în 1998, am inițiat înființarea Institutului Limbii Române la nivel național. Între timp, cele două catedre clujene care asigurau pregătirea lingvistică pentru nefilologi au fost dotate cu cele mai performante laboratoare de învățare a limbilor de la acea dată (Tanberg), printr-o investiție a universității.
Studiul limbilor a luat avânt și prin oferta centrelor culturale internaționale pe care le-am inițiat (Centrul British Council,1994; Centrul de Studii Americane „John F.Kennedy" 269/1994; Centrul Cultural German,1994; Biblioteca Judaica 8282/1994; Biblioteca Spaniolă, 3080/1995; Centrul Cultural Italian 3079/1995; Biblioteca Scandinavă 24/1997; Biblioteca Polonă, 2008; Centrul Cultural Rus, 2011). Lansarea programului coreean (și începerea organizării Centrului Cultural Coreean, 2002), după discuțiile pe care le-am avut la Seul (Coreea de Sud), a deschis capitolul marilor limbi ale Asiei. În urma convorbirilor avute în China, cu sprijinul renumitei fundații Hanban (Beijing), am înființat Institutul Confucius (3852/2009), care a lansat pe scară extinsă învățarea chinezei. Mica unitate de susținere a japonezei a fost reorganizată (odată cu înființarea Bibliotecii Japoniei 3078/1995). În felul acesta, Universitatea „Babeș-Bolyai" se profila, în rândul universităților europene, ca promotoare a celor trei limbi clasice, a celor trei mari limbi ale Asiei și a multor limbi moderne europene, din cele trei arii - germanofonă, latinofonă și slavofonă.
Programul de pregătire lingvistică a devenit atuu al universității clujene în competițiile internaționale și, desigur, în competitivitatea studenților. Instituția și-a elaborat „Politica lingvistică" (vezi „Buletinul Informativ" nr.21/2001) proprie, care a fost salutată pe plan internațional ca unul din primele documente europene în materie. Concepția documentului a fost luată ca reper, cum se observă în revuistica specializată a timpului, de către instituțiile europene abilitate. Recunoscîndu-i-se aceste realizări, universitatea clujeană a dobândit (în 2004) poziția de membru al conducerii European Language Council, amplasat la Berlin.
(Din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare).
