Alinuța cea sfântă își face planuri privind alcătuirea unei echipe noi-nouțe care să preia guvernarea, dovedindu-se în același timp atât Alinuța cea ascultătoare cât și Alinuța cea obraznică. În bancul original, "Alinuța, fiică de sadic" a fost pedepsită de tăticul ei pentru nesupunere, fiind izbită cu capul de pereții unei clădiri. Un trecător, la rândul lui puțintel sadic, îl întreabă sarcastic pe tatăl Alinuței dacă nu-i este teamă că pedepsita își va pierde căciulița de la izbituri, iar răspunsul tatălui este total demențial: „Nu-ți fă tu griji omule, că-i bătută în cuie!". În vremurile "decente" pe care le trăim, Alinuța cea sfântă nu mai este izbită cu frumosu-i căpșor de ziduri, bătăița este mai mult formală, o altoire ușoară cu palma la funduleț, mai ales atunci exprimarea publică induce că domnișoara gândește cu partea corporală admonestată. Indubitabil, Alinuța cea sfântă este mai apropiată de mănăstirea Cotroceniului decât de "bisericuța" din B-dul Aviatorilor și tăticul autentic, cel care a promovat-o în prim-planul politicii românești, este mai curat și credibil decât tăticul vitreg al noului PNL, varianta lărgită și fals încropită a dreptei românești. Ambii tătici au fălcile late, însă unul latră mocnit în așteptarea exploziei dosarului EADS, iar celălalt se află în cantonament la școala de dresaj a UE și NATO. Care dintre ei are palma mai grea, nu vom ști probabil niciodată! Spre marea ei bucurie există viață după admonestare, în schimb nu avem certitudinea că Alinuța cea sadică originală a mai avut zile după izbituri. În politica autohtonă se supraviețuiește încă, avem destule exemple, deci pentru sfinți veștile sunt mai mereu pozitive...
Alinuța cea păcătoasă suferă de limbuție după ce s-a opărit la castronul cu lăptișor din matca albinuțelor aciuite prin codrii seculari retrocedați. Ea ar vrea să scape de păcate printr-o spovedanie sinceră la DNA, dar al naibii procurori, ei nu și nu, nu poartă sutane și nici patrafir. Unde mai pui faptul că sihaștrii din chilia DNA-ului au ratat ședințele de exorcizare, ca atare nu te pot vindeca complet și astfel, nici ierta de păcate. Pentru dezlegarea din păcat a fost solicitată imperativ prezența maicii Nuți, cea școlită la pensionul Le Bristol de la Paris, aflat în apropierea celebrei citadele creștine Notre-Dame. Nuți este recunoscută la nivel național pentru smerenia învățată în timpul dominației trăienesciene, fostul imperator fiind socotit de către unii novici din politica autohtona ca fiind o rudă mai îndepărtată, dar nerecunoscută, a Satanei. Oricare ar fi miza, stoicismul Alinuței cea păcătoase va fi considerat un adevărat martiriu pentru toți nevinovații și puritanii răspândiți prin politic. Alinuței în cauză i se potrivește de minune varianta bancului în care Alinuța fiică de sadic, adică originalul, suferă un accident în traversarea neatentă a străzii. Fiind călcată de tramvai peste un picioruș, când este întrebată de medicul de pe ambulanță ce a pățit, Alinuța, arătând spre piciorul secționat, răspunde fără pic de lacrimă: "Buba!".
Cele două Alinuțe sunt sursa noastră de inspirație cotidiană și indiferent de pățaniile lor, pentru noi ele vor fi veșnic duioase. Ne sunt dragi pentru că ele suferă și se scrifică în locul nostru, tocmai în timpul în care noi muncim autentic pentru propășirea neamului și pentru bucata de pită care nu lipsește niciodată de pe masă. Viitorul nostru este ambiguu, dar dacă avem credință vom trece peste toate, cumva...
Acest "demers jurnalistic" este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Dinadins s-au folosit în exces diminutivele, tocmai pentru a nu leza suflețelul neamului și toți aparținătorii acestuia...
