Ieri, preşedintele României a ratat ultima şansă de a demonstra că poate fi responsabil şi echidistant. în acest moment este mai mult decât evident că, în accepţiunea prezidenţială, nu contează dorinţa majorităţii, nu contează că există 4 grupuri politice parlamentare cu o totalizare de 65% care îl susţin pe Klaus Johannis pentru a fi premier desemnat. Nu contează nici faptul că, poate, un premier ca Vasile Blaga ar fi avut infinit mai multe şanse să treacă un Cabinet prin Parlament. Era prea periculos un om respectat de toate forţele politice, care putea să-şi construiască propria majoritate chiar şi în plină desfăşurare a campaniei electorale.
Mai bine, încă un papagal. încă un iepuraş. încă o victimă la fel ca şi Croitoru. încă un destin ce cade victimă giumbuşlucurilor unui preşedinte ce reprezintă tot mai mult o surpriză chiar şi pentru propriul partid. PNL, PSD, UDMR şi Minorităţile au venit din nou cu Klaus Johannis. Nu s-au sucit. Nu s-au răzgândit. Caz, ce-i drept, aproape unic în istoria recentă a României. Enervant, de-a dreptul, pentru cel care aştepta ca trădătorii să-şi facă simţită prezenţa. Klaus Johannis premier! Un refren auzit de patru ori în urechi după consultările cu liderii politici prezenţi la Cotroceni.
Şi atunci a ales să mute! Dispreţuitor şi, poate, disperat. Conform sintagmei: după mine, potopul! Criza politică, rezolvată prin adâncire şi nu prin stopare. Cangrena din rana deschisă. Un avocat şi nu un specialist în finanţe ca şi până acum(parcă marţi ne spunea altceva!), un vicepreşedinte democrat-liberal cu probleme de adaptare şi relaţionare chiar şi în propriul partid, pus să negocieze o eventuală majoritate cu forţe politice aflate în plin conflict. în război total. Un proiect sortit eşecului încă de la enunţare. O glumă sinistră care însă va adânci şi mai mult criza politică şi guvrnamentală. O glumă care însă va afecta serios adâncirea în abis a economiei româneşti.
O criză politică ce se perpetuează din cauza încăpăţânării fără noimă a unui singur om. O criză politică ce adânceşte zilnic, de la oră la oră, criza economico-financiară ce va îngropa în curând România. De ce atâta încăpăţânare în susţinerea unor soluţii imposibile? De ce atâta încăpăţânare în susţinerea unor propuneri absurde care aruncă România în ridicol? De ce? Ieri la ora 12.00, Traian Băsescu
mi-a părut, pentru câteva clipe, că vrea pe ultima sută de metri să redevină preşedintele tuturor românilor, că vrea să respecte majoritatea, că vrea să respecte partidele parlamentare.
Că acceptă evidenţa şi nu mai încearcă giamparale imposibile. Chiar am crezut că îl va desemna pe Klaus Johannis. Prezentarea făcută şi mimica prezidenţială m-au înşelat însă încă o dată. Ultima oară! Era doar teatru pe scena de la Cotroceni! Am fost din nou indus în eroare pentru o clipă. La fel ca în noiembrie 2004. Mi s-a părut că raţiunea învinge înverşunarea în a-şi numi propriul premier. Câtă regie în enunţarea mesajului! “Un primar gospodar”. “Unul care a câştigat simpatia şi încrederea cetăţenilor”, eram surprins şi aşteptam numele...!
Un nume care îl putea plasa în istorie! Dacă îl numea pe Klaus Johannis, câştiga, indiscutabil, puncte. Punea PNL, PSD şi UDMR într-o ecuaţie complicată. îşi demonstra rolul de preşedinte cvasi-echidistant. Dar a ratat şi această ultimă şansă de a ne demonstra că este mai atent la binele ţării decât la propriile dorinţe şi frustrări. A ales să ne dovedească faptul că încăpăţânarea sa proverbială nu poate fi învinsă nici măcar de adâncirea fără limită a crizei economice. Practic, în acest moment asistăm neputincioşi cum statul de drept este obstrucţionat cu bună ştiinţă. Din dorinţa de a deţine controlul absolut un singur om. El!
