Şi nu numai clujenilor, fiindcă s-a demonstrat că ziarul nostru este “accesat” atât din Bucureşti sau din alte oraşe ale ţării, cât şi din multe metropole europene, dar şi de dincolo de Ocean. Cine şi-ar fi imaginat că un “biet” ziar care a început în condiţii grele acum cinci ani va reuşi în scurt timp să ţină locul 1 ocupat, în presa din oraş, mai bine de 1.800 de zile?
Probabil că foarte puţini au mizat pe acest fapt. Că, apoi, majoritatea cititorilor de presă “quality” au optat să ne aibă sub ochi în fiecare dimineaţă nu mai trebuie demonstrat. Iar asta s-a putut întâmpla DOAR pentru că o echipă a avut puterea să creadă că poate face din jurnalism o profesie şi nu doar o meserie, asta în primul rând. Toată lumea ştie că o echipă adevărată se construieşte în timp. Există de cele mai multe ori, în toate colectivele, păreri, stiluri şi abordări diferite. Dar la ziar e şi mai complicat: el se naşte din scrisuri ale unor personalităţi cu caractere şi deveniri diferite.
E, deci, cu atât mai lăudabil că aceşti oameni, care nu se văd din spatele articolelor pe care le citiţi dvs. zilnic, au personalităţi diferite, au necazuri, tristeţi, aşteptări şi bucurii de alt tip, fiecare. Totuşi, în aceşti ani, ei au reuşit să treacă de multe ori, în armonie, peste toate acestea şi să “încropească” în fiecare zi cotidianul pe care dvs. îl apreciaţi. Pot, deci, să spun, cu mândria celui care a scris la acest ziar de la primul număr, că, orice ar spune vreun răutăcios, ziarul ZIUA de CLUJ şi echipa care îl face este o realizare care merită o laudă şi un gând luminos.
Am trecut, cu această echipă de oameni minunaţi, peste scandaluri, peste imunde şi mitocăneşti atacuri la persoană, pe bloguri şi pe la colţuri, deşi am fi vrut să fim “atacaţi” şi criticaţi la idei şi judecăţi; am trecut cu vederea răutăţi mai mari sau mai mici, i-am iertat şi uitat, pentru că nu merită mai mult, pe cei care ne contabilizau marca la îmbrăcăminte şi marca de ţigări pe care o fumam. Am ştiut dintotdeauna că succesul stârneşte invidii şi chiar ură. Pentru că după noi a rămas şi va rămâne ceva, iar asta e suficient pentru orice om de bun-simţ. Iar dacă cititorii noştri ne-au dovedit că au încredere în noi, cred că e suficient şi, totodată, minunat!
Le doresc tuturor acelora care au şi practică profesia de jurnalist să poată sărbători la fel ca noi. Dar nici nu-mi pot ascunde un gând care pe zi ce trece se apropie tot mai mult de realizare: maturitatea acestei echipe cere implicarea ei într-un proiect mai mare şi mai generos: un ziar al ardelenilor. Este o încercare, desigur, dar este şi o datorie. N-am nici o îndoială că peste cinci ani ne vom vedea la Cluj, în capitala Ardealului, pentru a sărbători, în aceeaşi formulă, alături de toţi ardelenii!
Doamne ajută!
