Un vot de două milioane de euro şi o conştiinţă anulată

Aceasta este suma incredibilă pe care ar fi încasat-o acel parlamentar care şi-ar fi vândut votul trădându-şi concetăţenii şi partidul.

Din păcate, ei nu se mai află astăzi, în interiorul graniţelor actualei Românii.

Aşa cum alţii, mii, zeci şi poate sute de mii sunt, de mult, oale şi surcele în cimitirele ţării, pentru că s-au împotrivit sau nu au pactizat cu “hidra comunistă” în deceniul VI al secolului trecut.

 

Am vrut să scriu de mult despre un fapt aproape ireal, de necrezut în actuala societate în care materialismul a pus stăpânire pe suflete şi conştiinţe. Mai sunt în Europa, cu siguranţă, 41 de români care au reuşit să dovedească timp de patru luni că există încă oameni de onoare. Chiar politicieni  de onoare. Ştiu că sună aproape imposibil, ca o anomalie pentru urechile multora dintre noi. Aceşti români, cărora le dedic astăzi textul meu se află încă în interiorul vechii Românii, România cea Mare şi “dodoloaţă”. Acea ţară care îngloba şi pământul dintre Prut şi Nistru.

 

Cei 41 au fost deputaţi în Parlamentul de la Chişinău, aleşi la scrutinul din 6 aprilie 2009. 16 la Partidul Liberal, 14 la Partidul Liberal Democrat din Moldova şi 11 la Alianţa Moldova Noastră. Aceşti 41 de oameni au reuşit să provoace alegerile anticipate din 29 iulie 2009, practic repetarea scrutinului şi, în cele din urmă, câştigarea puterii de către forţele pro-europene în Republica Moldova. Ieri, datorită faptului că aceşti oameni au avut onoare şi nu s-au vândut pentru un “pumn de arginţi”, românilor le-au fost anulate vizele de intrare impuse de regimul Voronin în urmă cu patru luni.

 

Probabil, foarte puţini dintre dumneavoastră ştiţi că marea schimbare din Moldova nu s-ar fi produs niciodată dacă doar unul dintre cei 41 de parlamentari aleşi la precedentul scrutin din partea PLD, PL şi AMN, adică a Partidului Liberal Democrat, a Partidului Liberal şi a Alianţei Moldova Noastră ar fi votat alături de comuniştii lui Voronin. Doar 1 vot! 1 vot, alături de cele 60 ale Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), ar fi dus la situaţia în care comuniştii şi-ar fi impus preşedintele (acesta fiind ales potrivit sistemului electoral din Moldova de către Parlament, şi nu prin votul direct al cetăţenilor). 61 de voturi necesitau comuniştii pentru a-şi impune propriul preşedinte şi propriul guvern. 1 vot de aur pentru care comuniştii au oferit chiar şi 2 milioane de euro, 1 vot care, însă, ar fi trebuit să anuleze o conştiinţă şi să ducă o persoană în galeria atât de lungă a trădătorilor. A trădătorilor de neam, de ţară şi de tot ceea ce mai e moral într-o lume imorală. Chiar dacă i s-au oferit 2 milioane de euro fiecăruia dintre deputaţi, niciunul dintre cei 41 de deputaţi aleşi pe 6 aprilie nu a votat greşit!

 

Niciunul dintre cei 41 de deputaţi ai fostei Opoziţii şi actualei Puteri nu s-a vândut. Practic, niciunul dintre cei 41 de deputaţi nu a ales oprobriul public în faţa unei punguţe de arginţi asemeni punguţei lui Iuda. Deşi au existat două încercări consecutive de obţinere a celor 61 de voturi în Parlament, parlamentarii moldoveni aleşi pe 6 aprilie au preferat să-şi piardă, unii dintre ei, locurile câştigate în urmă cu mai puţin de 120 de zile şi să rişte câştigarea unui nou mandat într-un nou scrutin electoral pe 29 iulie 2009. Un scrutin care le-a dat câştig de cauză, din fericire. La ultimul scrutin, doar 43 de mandate au obţinut comuniştii faţă de 60 înainte cu patru luni, în timp ce liberalii au obţinut 18 mandate în loc de 16, liberal democraţii, 19 în loc de 14, “Moldova Noastră”, 8 în loc de 11 şi, în plus, au mai obţinut 13 mandate democraţii lui Lupu (fost membru PCRM) şi Diacov.

 

Mă întreb, de săptămâni bune deja, urmărind cu atenţie evoluţia situaţiei din Moldova şi alegerea unui pro-român ca Mihai Ghimpu la conducerea Moldovei, ce s-ar fi întâmplat în România, într-o astfel de situaţie?! Se vorbeşte tot mai mult pe culoarele puterii despre faptul că deja există personaje politice care deţin mandat de deputat sau senator, câştigat din partea PSD sau PNL, care ar fi dispuse să susţină din parlament, ca independenţi, un guvern minoritar condus de Emil Boc şi coordonat de Traian Băsescu. Dar, până la urmă, nu asta e marea problemă. Marea noastră neşansă, a românilor din interiorul României actuale, este tocmai faptul că avem o clasă politică duplicitară.

 

 Cu oameni cocoţaţi în funcţii şi dispuşi să-şi piardă onoarea în urma câştigării unui biet pumn de arginţi sau a unei stipendii guvernamentale. Câţi parlamentari din România credeţi că ar fi refuzat cele 2 milioane de euro pe care comuniştii erau dispuşi să-i ofere pentru câştigarea unui vot?

 

Nu încercaţi să număraţi sau să căutaţi, pentru că numărul este, cu siguranţă, înfiorător de mic! Mizeria morală a distrus complet conştiinţa unei Românii aflate de zeci de ani în criză de modele şi de etică. Cu siguranţă, astăzi ar fi foarte puţini oameni care doar din respect pentru semeni, pentru istorie şi pentru o conştiinţă liberă şi curată ar fi  dispuşi să intre în temniţă ştiind că o să le fie urmărită şi tracasată familia.

 

Câţi politicieni ai României actuale ar merge la Canal, la Sighet, la Gherla, la Aiud sau la Balta Albă doar din cauză că ar refuza să se dezică de un partid, o idee, un lider politic sau de o anumită Biserică? Foarte, foarte puţini. Pentru că România actuală este înţesată şi duhneşte mizerabil de urmaşii lui Iuda. De trădători!