Şi nu ar fi nimic dacă pupincuristul nu ar face pauze de respiraţie, când îşi învârtoşează limba şi înjură, căutând duşmani presupuşi pentru dosul pe care-l lustruieşte, cu gândul de a face plăcerea completă celui masat. Pe malurile Dâmboviţei, pupincurismul este dinamic, concurenţial, competitiv şi mai uşor de suportat. Cel care-l practică vrea să ia locul cuiva, se vede şi este acceptabil, în fond, politica este competiţie.
Acum, că adie miros de ciolan, pupincuriştii sunt în alertă, caută locuri unde îşi pot exersa cu maximă eficienţă atingerea de catifea a limbii şi mierea din cuvinte. Dacă ZIUA de CLUJ, de exemplu, nu ar apărea în Revista presei din Modrogan, Kisselef sau Aviatorilor, mulţi politicieni nu s-ar chinui să răspundă jurnaliştilor, mulţi politicieni sau analişti nu şi-ar da cu părerea şi nu ar scrijeli cu plaivasul. O formă de pupincurism politic dinspre stânga este să critici Grupul de la Cluj pentru relaţii cu PDL sau Băsescu, pe principiul că îi faci plăcere lui Iliescu, lui Năstase sau chiar lui Mircea Geoană.
La început, au încercat să demonstreze că Grupul de la Cluj nu există. Apoi s-au chinuit să zică tare şi răspicat că nu mai există. în timp ce înfulecă ciolanul de la cazanul unde Traian Băsescu stă cu polonicul, unii se uită spre Cluj şi strâmbă din nas. Cică noi vrem să ne repoziţionăm, să spargem PSD, să participăm la un complot, suntem oamenii lui Băsescu.
Pare interesant, doar că noi nu suntem nicăieri în spaţiul politic, nici la cazanul cu ciolan, nici la masă cu Băsescu, nici cu PDL-ul la chefuri. Stau şi mă scarpin sub căciulă, ca Moromete, şi nu mă pot abţine să recapitulez câteva lucruri din trecutul apropiat.
Când a început scandalul Bileţelul şi, în două săptămâni, Alianţa DA a pierdut peste 10 procente, am propus să ne vedem de treabă, să facem opoziţie de stânga şi să nu ne ocupăm cu spargerea ei, căci PD-ul va veni în opoziţie, alături de noi, şi vor capitaliza o mare din electorat. Dacă în acel moment Alianţa DA avea 37%, peste două săptămâni, separate de înţelegerea PNL –PSD, PD avea 40%, iar PNL, 20%, iar noi nu reuşeam să creştem deloc. Dintr-o alianţă de 37% am reuşit să facem două partide care, împreună, aveau 60%. Am avut dreptate, dar era prea târziu.
In momentul în care s-a propus suspendarea lui Băsescu, şi eram vicepreşedinte, însărcinat cu analiza şi strategia, am spus public că este o prostie care îl va relansa pe Traian Băsescu şi va împinge PSD mult în jos. După scandal, Băsescu a crescut vreo 25 de procente, PDL-ul s-a relansat, iar PSD a scăzut la 17%. Colegii au recunoscut oficial că a fost o mare greşeală că nu m-au ascultat, dar unii se fac că au uitat.
In condiţiile în care Guvernul Tăriceanu nu era un guvern legitim cu 20%, am propus o moţiune de cenzură, în urma căreia PSD ar putea participa deschis la guvernare, eventual pentru a pregăti terenul pentru guvernarea următoare. Deşi hotărârea s-a luat, în unanimitate, la BPN, în Parlament unii s-au opus şi ne-am făcut de râs, lipsindu-ne 12 voturi. Peste un an s-a dovedit că PNL a trădat în seara alegerilor, dar memoria scurtă a celor obişnuiţi doar să pupe, a înregistrat doar spaima de PD-L.
Am spus apoi că rezultatele viitoarelor alegeri vor face posibilă şi probabilă o coaliţie dintre PSD şi PD-L. Toţi au afirmat că nu este aşa, căci bine a zis Domnul Iliescu, liberalii sunt pentru noi adversari tactici, deci ne pot fi prieteni, pediştii lui Băsescu sunt adversarii strategici, ideologici, duşmanii de moarte. Au venit alegerile şi s-au răsucit peste noapte toţi adepţii teoriilor despre adversarii tactici si cei strategici. S-au dus toţi la Băsescu să bată
Evident, pentru România şi în numele crizei. Noi, de la Cluj, ne uităm la televizor , nu vrem funcţii, nu vrem nici măcar să se recunoască faptul că am avut dreptate. Am mai spus atunci că trebuie să se gândeasca bine PSD, să nu regrete apoi Alianţa cu PD-L, căci sacrificiul este destul de mare, e greu să fii, în acelaşi timp, şi prieten, şi duşman, un partid mare ca PSD va putea aborda greu alegerile prezidenţiale fiind în coaliţie cu Traian Băsescu. Nimeni nu m-a băgat în seamă, câţiva colegi s-au strâmbat la mine, iar unul mi-a zis: "Mă, tu chiar eşti Gică Contra, vrei să strici coaliţia cu PDL?". Peste câteva zile a început opoziţia în PSD, la proiectul cu PDL, unii văzând că s-au pripit.
Ca o consecinţă a faptului că am avut dreptate de mai multe ori, am fost împinşi uşor spre ieşire. Am acceptat să plecăm. Să ne vedem de meseriile noastre, să ne reîntâlnim cu viaţa, cu cărţile, cu familiile şi prietenii. Câteodată îmi vine să le dau telefon unora din cei care au vrut să scape de noi şi să le spun un sincer mulţumesc. Sunt fericit să mă reîntâlnesc cu viaţa mea cea normală şi simplă, iar Ioan Rus îmi confirmă acelaşi sentiment.
Dar nici aşa nu este bine, vin unii iar să ne facă proiecte politice de luptă pentru Primăria Cluj sau alte năzbâtii. Dacă vreau să-mi fac meseria de dascăl şi să joc fotbal cu băiatul meu, şi nu mă interesează nici o funcţie publică, înseamnă că am o strategie cu Traian Băsescu? Dacă ne-am săturat de moluştele care se ascundeau după noi sau de pupincuriştii care visau în spatele nostru la ziua când vor avea şi ei pupincuriştii lor, este un semn că vrem să rupem partidul? Este normal ca de la masa cu PD-L unii să ne critice că nu luptăm activ cu pedeliştii?
Mulţi au început să moară de grija PSD Cluj, după ce ani şi ani au ridicat osanale greţoase lui Boc sau Nicoară. Am o colecţie de câteva sute de articole şi ode închinate lui Boc de oameni care acum critică organizaţia PSD că nu face opoziţia pe care o vor ei. Mă gândesc chiar să public o antologie cu deontologi, cum le spune prietenul meu, Mircea Badea. E adevărat, poate nu am avut destui bani să ne putem promova ideile, iar în campanii, dacă atacam primăria în conferinţa de presă, erau mereu şi jurnalişti care ne răspundeau pe loc, în numele primarului, absent din Cluj. Am avut mulţi prieteni din media care ne-au sprijinit mereu, pe gratis, deontologic, dar în lupta cu Bucureştiul, pentru descentralizare sau reforma partidului, însă, în lupta locală resursele judeţene şi municipale ale Alianţei DA au fost mai tari decât noi şi proiectele noastre.
Mă tot întreb, oare dacă PSD ar face ce spun ei, partidul va plăti mai puţin în campanie? Sau dacă respectă indicaţiile analiştilor, celor de la PSD nu o să li se mai ceară 1500 de euro pe apariţie tv, zeci de mii de euro pe advertoriale şi ştiri în ziare, zeci de mii de euro pentru outdoor? Cred că actuala conducere a PSD Cluj ştie ce are de făcut, s-au retras doar doi oameni, cantitate neglijabilă, iar cei care vor să-i ajute s-o facă direct, nu prin învăluire. Să le publice ideile, să contribuie cu bani sau cu participare la activităţi militante, să promoveze candidaţii, să se arunce în lupta politică anunţându-şi candidatura când este cazul.
Pe cei care sunt pupincurişti prin vocaţie, talent sau voinţa de a parveni, îi sfătuiesc să adopte pupincurismul concurenţial, dinamic. Adică, să spună direct ce vor, să candideze, să se exprime în spaţiul public, să-şi asume un destin politic, să lupte cu cine cred ei că trebuie luptat. Să renunţe la a face proiecte pentru alţii sau a critica aluziv doar, doar s-o prinde Domnu cutare, aşteptând, poate, să fie promovaţi. Pupincuriştii melancolici (ah, melancolia este fericirea de a fi trist!) sunt nişte jalnice limbi umblătoare şi lor le prefer duşmanii autentici. Tristeţea frustrată a pupincuristului melancolic mă deprimă si îmi taie până şi pofta de a scrie despre el, într-o ţară unde un neamţ celebru, ajuns la Bucureşti, spunea că este dezgustător faptul în
PS: Acest articol nu face referire la intelectualii, jurnaliştii sau reprezentanţii unor partide ori sindicate care mi-au propus să candidez independent sau sub sigla lor la Primăria Cluj. Lor le mulţumesc pentru că vroiau să se implice activ într-un proiect de schimbare, nu făceau proiecte pentru alţii. Sper că nu va trece mult timp până să ne întâlnim, cu toţii, într-un proiect de schimbare a Clujului.
