De mai mulţi ani sunt perceptibile schimbări majore în lumea în care trăim.
La sfârşitul anilor optzeci democraţia liberală şi-a continuat expansiunea de după al doilea război mondial, cel puţin în Europa.
Intre timp, statele naţionale au slăbit, sub presiunea liberalizării comerţului şi a recunoaşterii mişcărilor minoritare (etnice, politice, sexuale, etc). Globalizarea economiei, comunicaţiilor, securităţii, cunoaşterii s-a impus. Criza financiară izbucnită recent a surprins nepregătită lumea organizată pe principiul pieţei ca regulator economic şi ameninţă să treacă într-o criză economică, cu repercusiuni încă greu de precizat. Alegerile din SUA au dat câştig de cauză adepţilor „schimbării (change)”, iar reorientarea politică a primei puteri a lumii nu rămâne fără urmări pentru întreaga omenire. Pe scena producătorilor lumii China devine, în locul Germaniei, primul exportator, iar Rusia revine printre puterile de care nu se poate face abstracţie într-o politică serios gândită.
De mai mulţi ani, teologi (precum Joseph Ratzinger, Hans Küng, Jonathan Sacks), filosofi (Habermas, Rorty) şi economişti (Galbraith, Stieglitz, Krugman) de cea mai mare anvergură au atras atenţia, ca veritabili senzori ai situaţiilor, asupra nevoii unei schimbări de direcţie în cultura euroamericană.
Ce se întâmplă, în fond? Faptele nu mai pot fi surprinse doar cu impresii, percepţii ocazionale, trăiri la întâmplare, chiar dacă mulţi intelectuali se lasă în seama acestora şi produc vorbăria stearpă din jurul nostru. Gândirea sistematică este mereu indispensabilă celui care vrea să înţeleagă efectiv. Aceasta cu atât mai mult în cazul în care direcţia unor întregi societăţi şi culturi este în chestiune. Ce se întâmplă, aşadar? Nu de mult, cunoscutul National Intelligence Council, care, în SUA, oferă periodic interpretări ale tendinţelor, a publicat Global Report 2025 (2008). Deja rapoartele anterioare ale cunoscutului grup conţineau lucide interpretări, care puteau orienta acţiuni. Raportul din acest an este însă, în măsură sporită, răscolitor: raportul prefigurează schimbarea lumii.
Mai multe sintagme ce rezumă analizele din acest raport converg în imaginea schimbării lumii cu care ne-am obişnuit în ultimele două decenii. Crucială este „deplasarea (shift) bogăţiei relative şi a puterii economice dinspre Vest spre Est şi creşterea ponderii noilor actori – în special China şi India. Statele Unite vor rămâne actorul singular cel mai important, dar vor fi mai puţin dominante”. Pe acest fundal, în condiţiile globalizării, se vor produce o „mixare a actorilor statali şi nonstatali”, precum companii, bănci, organizaţii religioase, reţele, în acelaşi timp cu o competiţie pentru deţinerea de arme nucleare. Agenda politică devine tot mai puţin „locală”, dependenţele internaţionale spunându-şi cuvântul. Se intră într-o lume caracterizată de „discontinuităţi, şocuri, surprize”. Ca urmare, „nici un singur rezultat nu este preordonat: modelul occidental al liberalismului economic, democraţiei şi secularismului, de exemplu, pe care mulţi l-au asumat ca inevitabil, s-ar putea să-şi piardă lustrul (luster), cel puţin pe termen mediu”. Pentru prima oară din secolul al XVIII-lea încoace, China şi India vor fi „cei mai mari contributori la creşterea economică mondială”, China fiind deja (cu o rezervă pentru schimburi externe de două trilioane de dolari) o putere financiară de cel mai înalt rang a lumii. Rusia şi China, după Coreea de Sud, Singapore, par să îmbrăţişeze calea unui „capitalism de stat (state capitalism)”, care se va dovedi, datorită ponderii celor două ţări, atrăgător, mai cu seamă pe fondul crizei financiare în care s-a intrat. „în mod ironic, sporirea majoră a rolului statului în economiile din Vest, aflată în curs ca rezultat al crizei financiare, poate întări preferinţa, ce se accentuează, a ţărilor pentru control de stat mai larg şi neîncredere într-o piaţă neregulată”.
Aşadar, cel puţin sub trei aspecte lumea cu care ne-am obişnuit se schimbă. Asia, mai ales China, devine centrul economiei lumii, alături de SUA. Puterea se redistribuie dinspre state spre mulţimea actorilor economici, spirituali, mediatici, militari din societăţile actuale. Liberalismul democratic evoluează spre intervenţia financiară a statului (Robert Reich a publicat deunăzi Supercapitalism, o carte de explorare a ceea ce urmează în istorie), iar în Est îşi face loc „capitalismul de stat (state capitalism)”. Implicaţiile sunt vaste, inclusiv pentru Europa. Una, cel puţin, este impunătoare: comunităţile îşi vor rezolva problemele în funcţie de calitatea liderilor pe care-i cultivă. Importanţa competenţei, clarviziunii, culturii liderilor creşte enorm într-o perioadă de efectivă schimbare a lumii. Oamenii cu adevărat de concepţie redevin nu numai utili, ci şi indispensabili, dacă este vorba de reuşită.
