Articolul a întrevăzut multe dintre evoluţiile financiare ale ultimelor săptămâni şi, se poate bănui, ale perioadei ce vine. Una dintre evaluări este aceea că, „potenţial, mai vulnerabili (în faţa crizei financiare NN) sunt cei mai săraci noi membri ai Uniunii Europene, România şi Bulgaria”. Cu toate că, în ambele ţări, creşterea economică rămâne semnificativă, deficitul contului curent este ridicat, iar disponibilitatea la suport din partea Uniunii Europene este redusă câtă vreme autorităţile nu opresc corupţia.
Articolul conchide: „aceasta este problema mai profundă în Europa Răsăriteană: nu atât şovăielile şi slăbiciunile, cât politicile corupte şi incompetente. Liderilor lor le este destul de dificil să guverneze în mod eficient, chiar în vremuri bune. Ce se va întâmpla, dacă investitorii externi sunt afectaţi, iar creşterea se încetineşte sau se opreşte?”.
Se poate comenta îndelung evaluarea care reliefează „politicile corupte şi incompetente” din România şi din alte ţări, dar cele două calificative s-ar cuveni să fie luate în serios şi înţelese la propriu. M-am referit la corupţia endemică din tranziţia răsăriteană în volumul Die kulturelle Wende. Cotitura culturală (2005), într-un efort de conceptualizare a unei teme importante, dar sufocată de verbiajul imprecis al dezbaterii.
Pe de altă parte, se observă uşor că din campania anticorupţie lansată în 2004 a ieşit o corupţie mai extinsă. Aceasta, corupţia, ia nu doar forma banilor contra serviciilor funcţionarilor publici, ci şi forma încălcării criteriilor activităţilor respective (agende influenţate de interese particulare, decizii pentru persoane, nu pentru cetăţeni etc.) sau cea a confundării interesului public cu interesul unui public. Mă opresc însă aici doar asupra „incompetenţei”.
Chiar şi în ţări în care selecţia profesională funcţionează efectiv, se pune întrebarea: este destul de competent cutare sau cutare? La noi, vedem bine, se crede oarecum apriori că cel care a fost numit într-un post a devenit imun la întrebarea privind competenţa sa. în definitiv, câţi mai au întrebări privind propria competenţă după o ascensiune formală relativ accidentală? Or, după multe indicii, problema ocupării de roluri importante de către incompetenţi se îngroaşă în România. Bunăoară, cum poate fi competent inginerul care are sporadic contact cu industria respectivă? Cum poate fi bun ca profesor universitar cineva care stă toată ziua într-un consiliu, partid sau parlament? Cum poate fi intelectual cel care nu răsfoieşte măcar3-5 cărţi pe zi? Cum poate lua decizii competente cineva care este eventual „isteţ”, „descurcăreţ”, dar fără experienţă şi fără cultură? Iar întrebările pot continua.
Şi în cazul celor care
stabilesc politica unei ţări, se pune problema competenţei. Vedem, de asemenea,
bine că în România de astăzi ceea ce lipseşte înainte de orice şi costă enorm
este competenţa administraţiei. în cel mai favorabil context internaţional,
pentru
România suferă astăzi vizibil datorită unei confuzii şi unei absenţe. Este vorba de confuzia dintre politruci, politicieni şi oameni de stat. Avem vizibil persoane care promovează neabătut, cu aranjamente de orice fel, hotărâri şi optici ale unor ansambluri botezate pompos „partide”. Sunt oameni pentru care nici un adevăr nu este mai presus de ceea ce spune „partidul” şi nimic nu este mai important decât slujirea acestuia. Aceştia sunt politruci. Avem vizibil, de asemenea, persoane care ajung la cârma acestor ansambluri şi simt datoria să le dea indicaţiile de acţiune celorlalţi în contexte. Ceea ce contează pentru aceşti politicieni nu este lămurirea situaţiilor şi cauzelor, cât interpretările, nu cuvintele, ci vorbele, nu realităţile, ci aranjarea clientelei.
După multe indicii, nu există pe scena politică a României de astăzi, oameni de stat – acele persoane competente, capabile să distingă interesul public de interesul diferitelor grupuri ce se dau drept public şi să reprezinte interesul public. Mulţi oameni care ar putea întruchipa astfel de profil stau deoparte. Iar această absenţă are consecinţe deja în viaţa cotidiană a fiecărui cetăţean. Mulţimea politrucilor şi agresivitatea politicienilor nu pot înlătura adevărul amar al absenţei de pe scena politică a oamenilor de stat. De aceea, gravul diagnostic dat de „The Economist” – „politici corupte şi incompetente” – rămâne o constatare răscolitoare, chiar dacă usturătoare.
