Din multele “dovezi” care s-ar “înscrie” pe o eventuală listă a argumentelor care să susţină o asemenea afirmaţie, am să spicuiesc doar câteva; dar suficiente ca să nu ne mai ameţim cu apă rece şi să nu mai putem face comparaţii idioate între Cluj şi alte oraşe din Europa. Că altădată Clujul era recunoscut ca fiind capitala Ardealului, că avea destule elemente de un citadinism curat, luat de la austro-ungari care nu permiteau ruralizarea spaţiului, e altă căciulă.
Condus de zeci de ani de oameni (mai buni sau mai răi) de sorginte pur rurală şi sufocat de miile de oameni (mai buni sau mai răi) aduşi de Ceauşescu, cu intenţia declarată de a amesteca şi uniformiza “materialul” uman, prin infuzia de ţărani dezrădăcinaţi, care îşi regretă şi azi gospodăriile părăsite, Clujul nu mai poate fi un oraş, dară-mi-te vreo capitală, în afara celei de judeţ, care, în fond, nu înseamnă mai nimic.
Sibiul – care în 1989 pleca alãturi de Cluj de la “start” -, istoria şi inteligenta oamenilor a adus pe fotoliul de primar un sas orãşean pe bunã dreptate, dl. Klaus Johannis, iar ca arhitect-şef al oraşului, pe dl. Guttman, (arhitect clujean, care n-a putut fi al Clujului, pentru ca dl. Iancu & gaşca sã-şi poatã vedea liniştit de miile de “scumpe” derogãri), este, într-adevãr, un oraş. Un oraş ce poate fi comparat cu oricare altul din Austria.
Spatii pentru teatru şi concerte stradale, piatete pline de terase, centrul regândit ca un spatiu de întâlnire al oamenilor sunt numai câteva din ideile de re-creere spatialã a unui oraş sabotat din plin, ca şi Clujul, de “etica comunistã”... (sic!) Acum Sibiul s-a umanizat: oamenii ies în centru, la terase, la cafenele, participã la festivaluri de teatru şi concerte de muzicã.
Tot anul, cultura este prezentã pe strãzi şi în piete, devenind, pe zi ce trece, parte integrantã din viata sibienilor, lucru care se vede tot mai bine de la an la an. La Cluj, arhitectura centrului este construitã, parcã, împotriva culturii, împotriva dialogului interuman, împotriva firii. Ati putea dvs. imagina undeva, în aceastã zonã, vreo reprezentatie de teatru?
Sau vreun concert de muzicã? Nici eu. ªi poate de aceea singurul gen de spectacol, oribil şi fãrã vreo valoare artisticã ce se poate imagina la Cluj, este un “Campionat European de Majorete”. Care a şi avut loc zilele trecute în oraşul nostru.
Trecând peste faptul cã organizarea a fost defectuoasã, cã circulatia a fost bulversatã în centrul oraşului şi în zilele de sãrbãtoare (de parcã nu le-ar fi ajuns clujenilor celelalte zile ale sãptãmânii, când abia se poate circula) şi cã ne-am fãcut iarãşi de “mândru rahat” în ceea ce înseamnã sonorizare, cazare, etc., trebuie remarcat faptul cã pânã şi un astfel de campionat idiot, fãrã nici un fel de încãrcãturã culturalã, nu “prinde”, nu reuşeşte în târgul nostru.
Pentru cã suntem un târg. Iar dacã suntem târg, atunci nu avem filarmonicã, la teatru se joacã piese facile, fãrã mize mari (pe vremea “împuşcatului” se juca, totuşi, Edward Albee, Tenesee Williams, Ibsen!), nu avem cafenele în care sã citeascã lumea ziarele de dimineatã, iar tinerii în maiouri şi chiloti, care îşi aratã fizicul şi tatuajele pe la terase, scuipã şi îşi suflã mucii apãsând câte o narã, precum fotbaliştii, marile mituri urbane ale momentului.
Un târg nu are nevoie de spatii “calde”, cum nu are nevoie de manageri culturali, de oameni care sã ştie sã înfrumuseteze şi sã aducã într-un oraş substanta inefabilã care face ca oamenii sã se bucure împreunã, în piata publicã sau pe stradã, de actul artistic de valoare. Nu avem aceste spatii, nu avem manageri culturali.
Cu maximum de îngãduintã, centrul Clujului poate gãzdui faimoasele şi lumpen-proletarele “zile ale oraşului” (pardon, ale târgului”!) sau sãrbãtoarea tãierii porcului în Ajunul Crãciunului, stropite din belşug cu bere, tuicã şi vin fiert, acoperite de fumul îmbãtãtor al micilor şi cârnatilor puşi pe grãtar.
Si, respectând traditiile româneşti, câte un campionat de ancestrale majorete, spre deliciul marelui târg intelectual, cu pretentii de micã Vienã a Ardealului! De asta Clujul e, cum spuneam în titlu, mai mult un târg cu pretentii decât un oraş, şi mai ales, un oraş cultural.
