Visul săracilor într-o Românie – cazinou

Sociologii din lumea întreagă au fost intrigaţi să observe că săracii votează masiv cu dreapta.

în unele ţări, cum este şi România, săracii sunt principalii contributori la banca de voturi a dreptei.

Săracii votează de cele mai multe ori cu dreapta, împotriva interesului propriu. Mai multe studii recente au descifrat enigma: este triumful speranţei asupra interesului propriu. Săracii sunt expuşi când dreapta vine la putere, dar ei nu observă, căci ei se visează viitori bogătaşi.

 întrebaţi fiind americanii, într-un sondaj recent, dacă se plasează în primii 1% dintre bogaţii Americii, 19% dintre ei se cred ca făcând parte din această castă, a celor mai bogaţi 1%. Nu trebuie să ne mirăm şi nici să-i credem nebuni, aceşti oameni se consideră un fel de pre-bogaţi, sunt cei care speră, sau poate au interpretat anumite semne în acest sens.

De aceea admiraţia săracilor se îndreaptă spre cei bogaţi, şi asta aproape că ar fi normal. Anormal este însă că spre cei bogaţi se îndreaptă şi solidaritatea lor, astfel că este greu să articulezi proiecte sociale sau politice care se bazează pe solidaritatea celor mulţi. Empatia cu cei sãraci vine mai degrabã din zona intelectualilor în Occident sau în America şi mai puţin din zona semenilor lor.

Decât sã recunoascã faptul cã au nevoie de ajutor, sãracilor le este mai simplu sã viseze cã va veni ziua cand vor spune adio patronului, vor arunca sculele cât colo şi se vor muta la vilã.

îmi aduc aminte cã primul mare câştigãtor la loto de dupã Revoluţie, un tânãr din Tulcea, a emis fraza celebrã: de azi n-am sã mai muncesc niciodatã! Degeaba vin sociologii şi aratã cã mobilitatea socialã este tot mai lentã, cã sunt tot mai multe şanse ca fiul sã nu poatã depãşi condiţia tatãlui. în ţara tuturor posibilitãţilor, Statele Unite ale Americii, un un studiu al OECD din 2007 aratã cã dacã cel puţin unul din pãrinţi se aflã în cohorta de 20% a celor mai sãraci din societate, copilul are 40% sã nu depãşeascã condiţia familiei.

De ce ignorã oamenii datele ştiinţelor sociale, dar şi pe cele ale evidenţei? Nu ar putea sã observe realitatea pe baza unei logici simple cã nimeni din cunoscuţii lor nu s-au îmbogãţit miraculos, nimeni din familie, nici dintre colegii de muncã? Pur şi simplu s-a produs o puternicã mutaţie la nivelul imaginarului. Politica de comunicare a dreptei, în variantele ei liberaliste sau neoliberaliste, foloseşte deja de decenii ceea ce psihologii numesc efectul Seherezada (mai nou sociologii îi spun storytelling, adicã arta de a spune poveşti).

Conducãtorii campaniilor electorale ştiu deja foarte bine cã realitatea nu este importantã, realitatea este percepţie, aşa încât nu trebuie sã te simţi inhibat când promiţi maselor. Sã dãm tuturor o şansã – este un discurs al câştigãtorilor la loto, toatã lumea este fascinatã de sloganul manipulator: 100% din câştigãtorii la loto şi-au încercat şansa.

La Cluj avem un exemplu care nu mai are nevoie de prea multe explicaţii: fenomenul Caritas. în Campania din Franţa, Sarkozi le-a spus francezilor: împreunã, totul este posibil şi a învins cu ajutorul voturilor celor sãraci.

Un specialist în storytelling observã cã istoria este marcatã de poveşti şi mituri universale, dar astãzi arta de a spune poveşti electorale şi publicitare produce o rupturã a imaginarului cu poveşti care nu au osaturã de înţelepciune şi normã eticã, ca şi poveştile lui Homer sau Shakespeare, ci produc doar canalizare de emoţii spre modele artificiale, populeazã spaţiile simbolice cu istorii degradate şi personaje fãrã substanţã.

 La noi, efectul Seherezada este tot mai des întâlnit, e uşor ca fetele de liceu sã se viseze în rol de Moni sau burlacul bãtrâior pe post de Iri. Preşedintele Bãsescu le spunea românilor cã meritã tot ce este mai bun, Oprescu a vorbit despre autostrãzi zburãtoare care traverseazã capitala, Geoanã trimite oameni în Cosmos, Guvernul Tãriceanu face planuri de autostrãzi sau aeroporturi, chiar dacã în patru ani a dat în folosinţã doar cinci kilometri din Autostrada Transilvania.

Nimeni însã nu-i opreşte sã le spunã cã sunt doar poveşti şi cã ar fi frumos sã vorbeascã despre proiecte concrete cu plan şi sursã de finanţare, cu termene de execuţie şi date despre impactul prezumat.

(Continuarea în ediţia de mâine)