Non-peipăr despre ţara lui “n-a fost să fie!”

Mă tot uit la dl. preşedinte şi văd că după ce şi-a “rezolvat” problemele cu casa din Mihăileanu, cu dosarul “Flota” şi după ce şi-a văzut fiica cu Jeep şi preşedintă de tineret în propriul partid, singura problemă a d-sale este cea a “non-peipărurilor”.

Cum primul, adresat italienilor, aproape că l-am uitat, d-sa a mai “executat” unul, în legătură cu situaţia din Georgia. Dar cu, sau fără “non-paper”-urile primului om al ţării, drama României e aceeaşi.

Cu fiecare zi care trece, ne putem da seama de un adevăr pe care, deocamdată, puţini sunt dispuşi să-l recunoască: am cam ratat, cel puţin în politică (dacă nu şi pe alte planuri!), şi puţinele şanse pe care le mai aveam, pentru a începe să ne apropiem de ceea ce înseamnă un statut european. Şi, desigur, filosoful de la Păltiniş ştia exact ce spune atunci când a zis că suntem ţara lui “n-a fost să fie!

 

Ultima şansă, după ce politica românească a uzat, de la foşti activişti de partid, foşti securişti, semidocţi, cântăreţi de muzică populară, actori mediocri, până la cunoscute cocote masculine şi feminine, microcefali puşi pe căpătuială şi indivizi de speţă şi mai joasă, nu mai rămăsese, de apelat, decât la Monarhie. Faptul că, pe surse, s-a dezvăluit intenţia liberalilor de a face apel la Casa Regală, asta spune că acest partid istoric a ajuns la concluzia – care pentru mulţi a devenit o certitudine -, că politicienii de azi nu mai prezintă nici o garanţie pentru electoratul de azi.

 

Recent, într-o emisiune tv., dl. Radu Sârbu, lider al PNŢ-cd, în versiunea ardelenească, mărturisea, în premieră, că partidul d-sale are, şi el, o asemenea intenţie. Pe de altă parte, repetarea unui accident nefericit, ca acela de care a avut parte ţara noastră, acela ca în funcţia de Preşedinte al României să mai poată ajunge un politician cum este dl. Traian Băsescu, poate fi, evident, fatal. Astfel că, mai ales din acest punct de vedere, putem să ne gândim la cel puţin două metode de protecţie a poporului.

 

Ori la schimbarea Constituţiei se va avea în vedere ca puterile preşedintelui să nu fie mai mari ca ale Parlamentului, ori se re-instaurează Monarhia. Din păcate, nici una din aceste posibilităţi nu pare la îndemâna acestei ţări, a lui “n-a fost să fie!”. Constituţia nu e o simplă frază scrisă pe pereţi, ca un grafitti, ca să se poată şterge sau adăuga un cuvânt peste noapte, iar Monarhia românească, cu tot respectul pe care aceasta îl merită, are o problemă, care se numeşte Radu Duda.

 

 Oricum, dacă politicienii noştri ar avea o brumă de intuiţie, ar observa că cel mai important lucru pentru situaţia din viitorul apropiat al ţării este evitarea unui pericol imens: un alt (sau acelaşi) tip de preşedinte în fruntea ţării. Şi nu numai din perspectiva faptului că un alt (sau acelaşi) preşedinte ar putea să continue să fie un factor de instabilitate în viaţa ţării, ci, mai ales pentru faptul că numai astfel de preşedinţi sunt în mod fatidic atraşi de puterea supremă (cea care corupe absolut!), de folosirea serviciilor secrete pentru eliminarea duşmanului politic şi, nu în ultimul rând, sunt tentaţi de folosirea justiţiei pentru anihilarea celor ce le stau în cale. Ultimii ani stau mărturie că un astfel de pericol ne paşte mai mult ca oricând şi el trebuie eliminat.

 

în mod normal, aceste aspecte ar fi trebuit să fie semnalate şi aduse în discuţia publică de către societatea civilă, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate, când ţara este în pericol “mulţumită” politicienilor ei, care din prea mare dorinţă de putere sunt dispuşi să treacă peste orice normă democratică.

 

 Dar, din păcate, în România nu putem vorbi, în momentul acesta, decât despre o societate civilă condusă ca o turmă fără personalităţi şi fără personalitate, doar de câţiva intelectuali ciocoiţi... Deh, vorba lui Noica: “ ... suntem ţara lui n-a fost să fie!”.