Am crezut că acest partid important pentru România, cu o istorie extraordinară, care a dat oameni politici de mare calibru, ucişi în îngrozitorul Gulag de comunişti, va reuşit o minimă coaugulare şi îşi va reveni după ce în 2000 a fost aruncat de electorat afară din Parlament.
Ca un boxer făcut K.O., PNŢCD nu îşi mai revine din corzi. Iniţial am crezut, ca majoritatea naivilor, teoria conform căreia PNŢCD a fost victima infiltrărilor cu securişti-comunişti care l-au lucrat din interior. Că ei sunt de vină pentru dezastrul PNŢCD, nu ţărăniştii înşişi, orgolioşi şi lipsiţi de unitate. Am mers la carte, ca orice novice în ale politicii, să văd traseul PNŢCD după Revoluţie.
Am citit cu groază de experimentul penibil al ANCD, de scandalul sediilor, de autoblocările din sediile PNŢCD, când o grupare refuza să dea cheile alteia. Am închis ochii şi mi-am adus aminte ce am trăit pe pielea mea: yale schimbate la sediul PNŢCD Cluj, şedinţa celebră în care Ion Mureşan (vi-l mai aduceţi aminte?, liderul complice al lui Remeş) făcea ordine la Cluj. Apoi, plecarea lui Radu Sârbu, rămas simplu membru şi revenirea lui ca lider PNŢCD.
Şi, incredibil, plecarea lui Şerban Rădulescu, un om care în ultimii ani, când nimeni nu mai dădea doi bani pe această grupare, s-a identificat cu PNŢCD. Şi multe altele. în general, echipe de fideli care s-au retras dezamăgiţi de ce s-a întâmplat, şi cu ei, cohorte de alegători. Lumea a fugit de PNŢCD şi partidul a tot rămas la 1%.
Din punct de vedere al comunicării politice, dar şi publice, semnalele venite de la PNŢCD au fost conflictuale şi nu e de mirare că electoratul s-a îndreptat spre alte partide. Nimeni nu mai are nevoie de scandaluri, oamenii vor rezolvări la probleme concrete. Să fiu iertat, de la PNŢCD au venit doar lucruri negative în ultima perioadă. Inclusiv Dan Horea, liderul PNŢCD Cluj, nu şi-a ţinut cuvântul dat în plină conferinţă de presă, că se retrage din viaţa publică dacă partidul nu intră în Consiliul Local.
Nu a intrat şi el tot la ţărănişti, iar motivul că partidul nu i-a acceptat demisia este discutabil. E doar un exemplu de inconsecvenţă, iar ce s-a întâmplat în acest weekend la congresele paralele (sic!) ale PNŢCD de la Bucureşti şi Sinaia este de domeniul incredibilului. Rar s-a mai văzut şi în politica noastră dubioasă un astfel de circ.
Efectiv PNŢCD s-a făcut de ruşine, iar cele două tabere, mânate în luptă - sigur, cum se putea altfel? - de cele mai bune intenţii, riscă să arunce partidul la groapa de gunoi a istoriei politice. Nici în al 12-lea ceas, când PNŢCD seamănă cu o mumie, liderii celor două partide, şi în special aripa Miluţ, nu reuşesc să înţeleagă că vremea partidelor mici s-a încheiat, iar bruma de fideli nu mai doreşte scandal.
Soluţiile pentru partidul lui Coposu şi Maniu sunt două: sau un partid care are o conducere general acceptată şi merge în alegeri cu siglă şi program politic propriu sau unul care merge într-o alianţă politică acceptată de majoritatea.
Dacă PNŢCD continuă mascarada oferită gratis televiziunilor carnivore, dar mai ales electoratului propriu, atât cât mai e, riscă să devină, după viitoarele alegeri, cu adevărat istorie. Aviz amatorilor!
