Poneiul buclucaş şi găştile culturale

Puţini ar fi crezut că în toridul august, când „intelighenţia” ţării îşi trage sufletul pentru a ne livra la toamnă „adevăruri esenţiale”, vor izbucni mai multe scandaluri succesive având ca ţintă activitatea Institutului Cultural Român (ICR), condus de eseistul Horia Roman Patapievici.

Să recapitulăm faptele. Filiala Berlin a ICR organizează o şcoală de vară pentru postdoctorali. între profesorii invitaţi apar numele lui Sorin Antohi, istoric al ideilor, turnător la Securitate de la 19 ani, falsificator de doctorat şi director a două insituţii fictive, şi Corbea Hoişie, turnător dovedit în 2006. Renumita scriitoare Herta Muller, vânată ani de zile de Securitate, reacţionează dur în media germană, acuzând exportul de securişti pe bani publici. Apoi, izbucneşte scandalul „poneiul”.

 Celebra de acum expoziţie de la ICR New York, acuzată de nazism şi pornografie, a developat încă o dată găştile culturale din România. De o parte, Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu, Perjovschi, Patapievici, în general, intelectuali lăudători ai regimului Băsescu.

 

De cealaltă parte, „anteniştii”, trompetele lui Voiculescu, cum ar fi Gâdea, Stan, Bădin, Ciutacu, Bogdan Teodorescu. Apare şi a treia grupare, a nedreptăţiţilor, foştii conducători ai ICR: scriitorul Augustin Buzura, istoricul clujean Ioan Aurel Pop, intelectual erudit de clasă mondială, Radu Portocală, de la ICR Paris.

Toţi aceştia gravitează în jurul „scandalului ICR” din diferite motive: unii să îi demoleze pe Patapievici şi gaşca. Alţii să dea, prin ricoşeu, în Băsescu, cel care l-a pus pe fizicianul filosof la ICR. Alţii din resentiment că au fost schimbaţi, Buzura, sau nedreptăţiţi, I. A. Pop, înlocuit fără argumentaţie temeinică de la ICR Veneţia. Nu credeam să văd din nou naţionalismul exacerbat şi manipulările ieşite aşa rapid la iveală. Nici nu ştii cu cine să începi: cu „anteniştii” care se hrănesc dintr-o tendenţiozitate vecină cu manipularea?

Cu legionaroizii de la revista necunoscută New York Magazin, alergici la postmodernism şi artă protestatară şi incapabili de o analiză onestă a unui act cultural? Sau de gaşca lui Patapievici, „intelectuali de aeronavă”, care, după ce ani de zile au criticat de pe aceeaşi baricadă regimul Iliescu, scriind texte de excepţie acum sunt mai portocalii ca mulţi membri PDL? Poate ar trebui să ne întrebăm de ce intelectuali autentici ca Patapievici şi Mihăieş l-au dat jos pe un erudit de talia lui Ioan Aurel Pop?

Doar pentru că nu împărtăşeşte viziunea postmodernă a exportului cultural impusă de triada Patapievici-Mihăieş-Tania Radu? Şi eu sunt împotriva exportului cultural de tip naţionalist, cu mici şi bere la recepţii, căluşari şi alte bazaconii păşuniste, dar nici să faci expoziţii de artă contemporană extreme fără o minimă dezbatere publică (ICR fiind bugetar!) nu este corect.

Acuzele aduse unui autor de talia lui Patapievici, atacarea acestuia la persoană pe tema aceloraşi şi aceloraşi pasaje „anti româneşti” din volumul, de altfel excelent, „Politice”,  scoase ordinar din contexul istoric care le-a cauzat nu sunt de acceptat. Mai ales din partea altor aşa-zişi „intelectuali subţiri”, că de propagandiştii „antenişti” nu mai are rost să dezbatem.

Toată tevatura spune însă multe despre cât de greu se acceptă în unele medii, intelectuale chiar, noul, altfel-ul, paradigmele estetice moderne. Ce să mai cerem să înţeleagă publicul larg dacă elita se atacă cu toată muniţia? Şi totul de la un simplu ponei roz...