Dar între cei doi oameni politici, diferenţele sunt, după cum se vede, mult mai multe şi de substanţă, decât asemănările. Alegerea d-lui Oprescu a adus celor care l-au votat o minimă certitudine că lucrurile se vor schimba în Bucureşti, odată cu înlocuirea echipei de conducere şi a oamenilor de decizie din hăţişul complicat şi sufocat de birocraţie a aparatului Primăriei capitalei.
La Cluj, din păcate, NICIODATĂ nu s-a pus problema vreunei schimbări de personal. încă din mandatul trecut, structurile “gri” ale d-lui Funar au rămas nederanjate de nimeni, schimbând doar stăpânii, din motive pe care le putem intui sau bănui: niciodată până acum nu s-au făcut analize “la sânge” ale activităţii funcţionarilor publici de la Direcţia de Urbanism, din corpul arhitecţilor sau din alte puncte sensibile.
Ne aflăm, iată, la al doilea mandat de primar al politicianului Emil Boc şi vedem că analizele pe care unii le mai aşteaptă sunt sublime, însă... lipsesc cu desăvârşire. N-ar fi fost nici o problemă, probabil d-l Boc ar fi putut rezista, după modelul “Funar” încă două mandate, însă de la candidatura d-lui Oprescu la Bucureşti încoace, lucrurile vor fi infinit mai grele pentru el, dar şi pentru politicienii care se vor încumeta să se înscrie în cursa pentru Primăria Clujului, dacă o să apară pe scena publică independenţii.
Trăim timpuri cu adevărat mai bune: partidele încep să vadă că oamenii care nu mai reprezintă nimic în societate, nu vor mai reprezenta, în timp foarte scurt, nimic, nici pentru oamenii care intră în cabina de vot. Faptul că partide din Cluj au făcut oferte de candidatură unor jurnalişti cunoscuţi din Cluj înseamnă, pe lângă exemplul analiştilor de la “Cotidianul”, recent (re)înscrişi, de data asta oficial, în PD-L, că partidele schimbă încet-încet mizele electorale, de la simple “trompete” sau oameni dispuşi să cotizeze pentru un post de deputat sau senator, spre oameni care ştiu vorbi în public şi care poate mai au ceva morală şi bun simţ pe lista propriilor valori.
Sunt sigur că dacă dl. Ştefan Dimitriu, scos pe uşa din dos din partid şi chiar de pe locurile fruntaşe ale listei de consilieri locali–, spre ruşinea conducerii, dacă ar fi avut “inspiraţia” de a-şi da demisia din PSD Cluj şi apoi de a-şi prezenta candidatura la Primăria oraşului ca independent şi beneficiind de o campanie inteligentă, ar fi câştigat în faţa d-lui Boc. Şi nu ar fi trebuit decât să promită clujenilor că va face o analiză a activităţii Primăriei – în special a Comisiei de Urbanism -, şi că va înainta instanţelor de judecată şi eventual altor organe abilitate (DNA, Parchetului) rezultatele, dacă, evident, ar fi fost cazul.
După modelul Oprescu. Numai că d-l Dimitriu, din fair-play, a preferat să stea deoparte, ca să nu creeze probleme în interiorul partidului, iar Clujul a ratat în felul acesta ca în postul de primar să aibă un profesionist în administraţie locală. Oricum, e un fapt pozitiv că “s-a dat drumul” la independenţi, atât în Parlamentul României (care, între noi fie vorba, aştepta de multă vreme o infuzie de oameni care să ştie corect, măcar Limba Română şi care să poată susţine şi argumenta în public o idee!), cât şi în fruntea administraţiei publice.
Cred cu tărie în destinul celor care îşi vor asuma ca independenţi, - jurnalişti sau din alte categorii profesionale -, răspunderea pentru posturile publice aflate în joc. Şi mai cred că dacă ei sunt cunoscuţi în comunităţile lor ca oameni cu un anume sistem de valori şi certe performanţe în viaţa privată, atunci acestea toate vor fi garanţii mult mai bune decât ale oricărui reprezentant al vreunui partid politic (care deserveşte, la urma urmei, incontestabil, o clientelă politică) pentru cetăţeanul care nu mai vrea să asiste la acelaşi binecunoscut teatru al promisiunilor din campanie, ca apoi să vadă cum sub ochii lui o gaşcă prosperă urâţind propriul oraş.
Ca să nu mai vorbim despre longevitatea suspectă a unor oameni “indispensabili” obişnuiţi să “servească” orice nou şef, cu preţul propriei funcţii... (Am dat acest exemplu cu “urâţirea” oraşului fiindcă este vizibil şi la îndemâna oricărui om care merge prin oraş cu ochii deschişi.)
A venit, în sfârşit, vremea independenţilor, în opinia mea singurii care vor putea scoate la lumină matrapazlâcurile din administraţia multor oraşe, necontrolate de nimeni până acum. Iar dacă aceasta se va întâmpla, şi cineva va plăti pentru prima dată oalele sparte, atunci, cu siguranţă că am păşit pe drumul cel bun.
