E filosofia în jurul cãreia se graviteazã, mult dincolo de pragul vertijului, în ceea ce abuziv se numeşte politicã româneascã.Pentru a evita durerile bolii de minte, actorii fac tot posibilul sã parã lobotomizaţi, mai ales cã noua posturã s-a auzit a fi telegenicã.
Televiziunile sunt în permanentã ostenealã de a-i gãsi fie pe cei mai tembeli oameni în stare sã deschidã gura în faţa camerelor de luat vederi, fie pe aceia capabili sã gâdile coarda sensibilã a tembelilor rãmaşi planton la televizor. Invariabil, discursul televizat îi eludeazã dibaci pe toţi posesorii de minte, care suferã în tãcere de aceastã boalã greu curabilã.
în politicã e chiar mai simplu. Gãseşti criterii dupã care împarţi şeptelul electoral, iar apoi stabileşti cu colegii de trib politic în care dintre aceştia sã le arunci teancurile de mãrunţiş, salarii minime maxime, mititei şi ciolan pe fasole.
Aparenţii competitori din tribul vecin vor proceda aşijderea, dupã o reţetã brevetatã şi exersatã îndelung în primii 18 ani ai noii Românii. Cuferele statului gem sub deficite, inflaţia zgârie norii, bursele se prãbuşesc cu zgomot, creşterea productivitãţii este o sintagmã inoperantã, dar tribul Prostãnacului Fudul lanseazã un program pseudo-politic cu care şterge podelele cu ultima urmã de realism economic.
Cu doar câteva sãptãmâni mai devreme, consultãrile de la Cotroceni s-au încheiat cu o baterie consistentã de declaraţii de aceeaşi naturã, venite din toate marile triburi ale junglei politice.
Halal sã vã fie! Vouã şi celor care vã cred atunci când pretindeţi cã maimuţãreala asta zilnicã se numeşte politicã! Politica e ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat, ceea ce vedem astãzi e un teatru de umbre pentru prostimea microcefalã care înghite gogoşi pe nemestecate. V-aţi dat seama cã sunt disciplinaţi, cã ştiu de fricã aducându-şi aminte de prigoana statului democraţiei populare împotriva nealiniaţilor, cã învaţã uşor, pavlovian şi ireversibil reflexul de a pune ştampila acolo unde trebuie.
Aţi constatat cã spolierea statului are doar efecte fericite pentru toate formaţiunile tribale pe care le-aţi creat: pe de o parte, aduc banii în vistieriile capilor de trib, iar pe de altã parte, golesc buzunarele agaricilor în pielea goalã care v-au votat, obligându-i sã vã cerşeascã tot vouã asistenţa, în schimbul aceluiaşi vot vicios.
în fiecare an electoral, pupincurismul gãştilor politice şi al sistemului mediatic devine insuportabil. Se plânge de milã oricui şi oriunde.
Se scurmã în noroaiele celor mai îndepãrtate colţuri de ţarã pentru a-i gãsi pe cei mai asistabili dintre români, care, din cauza lipsei de mâncare şi plictiselii, îşi gãsesc ocupaţie fãcând plozi cu propriile fiice, deşi îi ştiu condamnaţi la mizerie încã din momentul conceperii.
Dar dacã vreun umil purtãtor de minte îşi ridicã glasul sã critice lipsa de sens a discursului public şi sã construiascã proiecte punând laolaltã numai idei şi cifre, i se taie cuvântul pentru cã nu vorbeşte pe înţelesul tuturor.
Vechiul clişeu al reprezentãrii celor care voteazã este reşapat şi repetat pânã la greaţã. Cerşetorii de voturi se revendicã a fi reprezentanţi ai cerşetorilor de milã. în timpul ãsta, tu, micule întreprinzãtor, medicule rezident, debutantule la catedrã, omule care te chinui tãcut doar pentru cã suferi de cumplita boalã a minţii vii, eşti obligat sã aştepţi ziua de votare nehotãrât şi frustrat, convins cã faci parte dintr-o minoritate nereprezentatã, nerecunoscutã şi cu atât mai marginalizatã.
Paradigma dupã care evoluãm social şi politic are la bazã o structurã socialã cu patru clase noi şi paradoxale: Cãpeteniile de triburi politico-financiare; Prostimea sfertodoctã, asistatã, inertã şi credulã; Cei puţini care înţeleg de ce e mintea o boalã a omului şi, în sfârşit, Aventurierii noii diaspore româneşti, mai pestriţã şi dezbinatã decât orice comunitate alohtonã din lume.
Vãzut dinãuntru, peisajul seamãnã prea bine cu o ţarã ruptã în bisericuţe, fãrã politici, identitate şi scopuri comune, fãrã o istorie unanim recunoscutã şi respectatã, fãrã o elitã bine echipatã intelectual, care sã aibã exerciţiul proiectului şi polemicii.
O ţarã de care te-ai sãturat, ai vrea s-o laşi sã-şi trãiascã singurã calvarul autoîntreţinut, dar de care ţi s-ar face dor dupã puţin timp, ca de o femeie iubitã şi infidelã.
