Soluţia: un partid al ardelenilor!

 Fiecare din regiunile ţării este locuită de români, de cetăţeni ai acestei ţări, care s-au obişnuit de foarte multă vreme să simtă propria apartenenţă la ţara, europeană acum, numită România, astfel că  cei care văd în regionalizarea vieţii politice şi economice un pericol  se înşală sau aduc în discuţie acest argument doar pe post de sperietoare, pentru electorii mai uşor de păcălit.

Avantajele unei politici care nu mai e condusă de la centrul Bucureşti este un câştig imens pentru fiecare regiune, în primul rând pentru faptul că ea, politica, se apropie în mod considerabil de cetăţean, în forma care poate fi cel mai bine înţeleasă. Problematica economică a României nu poate fi discutată decât în termeni de regiune-regiuni, pentru simplul motiv că atât economia, cât şi viaţa politică şi culturală au un pronunţat caracter regional, prin chiar temele principale ale vieţii socio-economice, care dacă respectă un anume comandament nescris, atunci acela nu poate să fie altul decât cel cuprins în izvoarele comune ale acelei părţi a poporului a cărei definiţie poate fi dată cel mai exact de mentalul colectiv subsumat regiunii istorice în care s-a format de-a lungul propriei istorii.

Nu am, de multă vreme, nici o îndoială că oamenii de frunte din politica Ardealului, din varii motive – de cele mai multe ori de mică anvergură, clientelare, nu au avut loc pe prima scenă a politicii de la Bucureşti decât prin presiuni, din întâmplare, sau doar când au fost, prin profesionalismul lor în meserie, de neînlocuit. Cu siguranţă că toate regiunile istorice (şi nu cele “de dezvoltare”, “gândite” de guvernele României de până acum, doar parcă pentru a face imposibilă retrasarea acestor regiuni după singurul criteriu de bun simţ, cel pe care îl dă ca soluţie însăşi istoria!) resimt această firească formă de organizare.

Fiindcă nu poate economia să “bată” niciodată istoria. Iar visele conform cărora regiunile de dezvoltare actuale pot asigura scopul în sine al acestora de-a curmezişul istoriei s-au dovedit până acum doar forme fără fond ale unei administraţii care doreşte mai mult să dividă şi să stăpânească, decât să adune la un loc. Aşa a fost posibil ca sume uriaşe acordate de Europa României, care ar fi putut să fie atrase, s-au pierdut definitiv.

Nevoile economice au mers întotdeauna la pas cu cele politice până în momentul instalării ciumei comuniste, iar politica regiunilor nu s-a dovedit a fi catastrofală pentru România. Fiindcă fiecare provincie are plusurile şi minusurile ei, atât socio-umane, cât şi economice, dar şi posibilitatea de a-şi cuantifica în cel mai judicios fel calităţile şi a le pune în slujba ţării.