Cu Funar şi Ghişe spre Phenian!

Cu Funar şi Ghişe spre Phenian!
Şi anume, una conform căreia în presa audio-vizuală ar trebui ca ştirile, materialele, etc., să păstreze o proporţie echilibrată între textele pozitive şi negative. Este cunoscut faptul că zilele trecute această lege a fost votată (ÎN UNANIMITATE !!!) în Parlamentul României.

Nu o să fac alt comentariu decât am să încerc să imaginez, pentru cititorii noştri, un scenariu posibil, privind modificările redacţionale care vor fi necesare, pentru ca această lege să fie respectată. Mai întâi, trebuie ca redacţia să fie neapărat împărţită în două mari secţiuni: partea care va scrie materiale pozitive şi cea care le va scrie pe cele negative, ca totul să fie echilibrat.

 Inutil să spunem că fiecare din cele două “secţiuni” va avea departamentele cunoscute: politică, administraţie, cultură, eveniment, sport.

Iar la şedinţa de redacţie, când jurnalistul “X” de la politic-negativ va dori să scrie un material negativ – (de exemplu, despre noul preşedinte al Consiliului Judeţean, din care să se înţeleagă că a fost ales, practic, împotriva votului uninominal, neavând nici un fel de realizare, în nici un fel de domeniu, câştigând alegerile doar mulţumită imaginii pozitive a d-lui Emil Boc), atunci, pentru echilibrare, jurnalistul “?” de la subsecţia politic-pozitiv va trebui să scrie, pe acelaşi subiect, un material pozitiv.

 Să scrie, de exemplu că tânărul preşedinte e, totuşi, valoros: astfel d-sa în primele zile după instalare, atunci când toţi directorii din Consiliul Judeţean aşteptau să fie convocaţi de acesta şi să fie puşi la curent cu noile idei strategice şi, totodată, istorice care vor aduce bunăstarea în judeţul Cluj în mandatul său, acesta a convocat ...femeile de serviciu ale instituţiei, comunicându-le planul strategic al curăţeniei din CJ pe următorii patru ani. Se mai poate adăuga ştirii pozitive şi faptul că tot d-sa, numit de Consiliul Local acum câteva luni la conducerea echipei de fotbal “U” Cluj – pentru a-şi mai face ceva imagine -, a început munca pentru evitarea retrogradării, tot printr-o acţiune de forţă şi de strategie: cu tot riscul unei asemenea măsuri de anvergură, a cumpărat o maşină de... spălat echipamentul sportiv. Deci,

în principiu, se arată că d-sa este un strateg al curăţeniei Clujului, ceea ce poate fi interpretat de către cititori, ca un material pozitiv!

Vă imaginaţi, deci, cum s-ar desfăşura redactarea şi editarea unui ziar (dacă legea va ajunge, ferească Dumnezeu!, şi la presa scrisă), însă şi cum ar arăta un jurnal scris sau unul televizat după regulile de un ridicol şi un rizibil impetuos al celor doi mari “gânditori”, din păcate  ardeleni! Ruşinea este, totuşi – dacă privim lucrurile în felul acesta –, a noastră, a ardelenilor şi, într-un fel mai specific, a oraşului Cluj, care a putut trimite în Parlament o aşa minte “luminată”.

Să nu ne mire când bucureştenii vor exploata suculent şi pufnind de râs această temă! Şi pe bună dreptate: în felul acesta, un clujean – dl. Funar, şi un braşovean – dl. Ghişe, nu fac altceva decât să construiască o nouă “axă”: Cluj – Braşov – Phenian. Sper, totuşi, ca mintea românului “de pe urmă” să acţioneze şi de această dată, făcând ca această imbecilitate cu titlul de Lege să nu se pună în practică vreodată nicăieri în lume.

Ceva mai necesară pentru România în acest moment cu siguranţă ar fi o lege ca parlamentarii şi, în general, politicienii să fie obligaţi cel puţin anual la un examen psihologic şi psihiatric, fiindcă sunt, se vede, mult mai periculoşi – prin creierul “odihnit” pe care îl posedă – decât bieţii şoferi care sunt controlaţi în acest sens, periodic...

Altfel nu putem să evităm drumul deschis de cei doi politicieni, tocmai către Coreea de Nord. Şi, în sfârşit, un ultim exemplu: dacă ştirea (prea) pozitivă ar fi că cei doi – Funar şi Ghişe – sunt politicieni, atunci cea negativă care va trebui neapărat publicată în aceeaşi pagină, va fi aceea că e mare păcat că aceşti politicieni sunt contemporani cu noi!

Comenteaza