De asemenea, scorul mult sub aşteptări obţinut de partidul prezidenţial – PD-L -, nici nu mai are rost să-l amintim; şi acest “amănunt” se datorează, în mare măsură – nu atât omului Traian Băsescu -, ci, mai ales, a ceea ce înseamnă el ca model de politician, ca tip de “animal” politic pe care îl propune d-sa, spre marea admiraţie (plătită sau reală – oricum nu contează!) a unor lideri din partidul d-sale, dar şi a unei părţi a presei şi societăţii civile.
Dacă avem răbdare să facem un calcul al “faptelor” preşedintelui, nu ne va fi greu să constatăm că în cea mai mare parte a lor, acestea au la mijloc un scandal, provocat ad-hoc, sau o delaţiune (fără ca cel incriminat să se poată apăra, pentru că realizatorii cotrocenişti uită, de obicei, ca în emisiunile pe care şi le “comandă” d-l Băsescu pe la radiouri şi televiziuni, să cheme sau să ia legătura prin telefon cu aceasta!), atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
Intenţia sa, suficient de transparentă, de a “lichida” politic, dar şi uman Partidul Naţional Liberal, prin diverse acţiuni, materializate – la vedere - prin ruperea unei fracţiuni a acestui partid (ce-i drept, una care s-a văzut că electoral este egală cu zero!), dar şi prin continua hărţuire, cu ajutorul DNA, a mai multor miniştri s-a transformat în chiar contrariul ei: PNL a obţinut la recentele alegeri cel mai bun scor electoral din 1990 şi până astăzi!
Imensa gafă, de a se încerca scoaterea d-lui Oprescu de pe lista celor înscrişi pentru a candida la Primăria Bucureştiului (contabilizată de marele public tot între acţiunile “din umbră” ale preşedintelui), adunată la seria de invective şi acuze false aruncate independentului, încercând lipirea lui de mineriade şi, în fond, intrarea d-lui Băsescu în rândurile activiştilor electorali – fapt interzis de Constituţia României, au avut, iată, rol de bumerang. Nu mai e nevoie de alte exemple în cadrul demonstraţiei noastre. Sunt suficiente toate astea, dar pentru că e un fapt extrem de dureros, pentru întreaga Românie, mai amintesc aici lipsa totală de reacţie a preşedintelui (care a ales, desigur, să nu strice relaţiile partidului cu colegii de dreapta din Parlamentul European!), când de mai multe ori am fost terfeliţi de unul sau altul dintre miniştrii Cabinetului Berlusconi. Cred că aceste tăceri le va mai plăti dl. Băsescu şi de aici încolo.
Cu totul alte lucruri se întâmplă la Cluj, unde preşedintele partidului, dl. Emil Boc, se comportă în cu totul alt fel. Dar dl. Boc nu are o condiţie intelectuală mediocră, nu este scandalagiu şi felul d-sale de a face politică sau de a dialoga cu forţele politice antrenate în conducerea oraşului este, prin excelenţă, unul european. Iar asta s-a văzut, cu vârf şi îndesat, la alegeri. Scorul obţinut de fruntaşul PD-L a fost zdrobitor şi nu numai atât: a reuşit să “inventeze” un candidat fără nici o istorie, care să câştige Consiliul Judeţean.
Cu siguranţă că analiza aceasta poate fi completată cu multe fapte şi situaţii care nouă, jurnaliştilor, “ne scapă”. Este o analiză, desigur, tristă pentru membrii unui partid care se aştepta la victorii pe linie, dar din aceasta pot trage învăţămintele necesare toţi politicienii: anume, în primul rând, reiese clar că poporul român nu este unul care să nu-şi dorească un “tătuc”, dar tătucul care este pe gustul românului nu este un dur, un suburban sau unul care să se transforme în călău sau acuzator public.
Şi ar mai fi ceva de concluzionat, poate mai de preţ decât tot ce s-a scris până acum: faptul că România şi-a creat în tot acest timp – de la 1989 şi până azi, anticorpii împotriva dictaturii. E drept că ne mişcăm mai greu ca noi europeni, dar acest merit enorm şi această calitate cu care ne-am încoronat în toţi aceşti ani grei ai tranziţiei ne confirmă clar că am intrat şi noi în rândurile ţărilor în care democraţia nu mai e doar un vis.
