Nu rezultă, desigur, din considerarea fotbalului ca expresie a unei civilizaţii că acolo unde nu este fotbal nu ar fi civilizaţie sau că rezultatele la fotbal ar fi indicator de civilizaţie. Aceasta, civilizaţia, are alţi indicatori: nivelul tehnologic, calitatea infrastructurii, delicateţea relaţiilor dintre oameni, moralitatea raporturilor politice, nivelul conceptualizărilor, capacitatea argumentativă, spre exemplu.
Totusi, în felul în care o echipã abordeazã fotbalul se poate observa nu numai fotbal, ci si un mod de a gândi performanta de orice fel. Un mod de a gândi care nu este doar al acelei echipe, ci si al comunitãtii care a produs-o. “Fotbalul este logicã” – spuneam când comentam meciurile de acum doi ani ale Cupei Mondiale din Germania, într-un efort de a identifica conceptia privind atingerea unui scop întruchipatã de acest joc.
Acum pot adãuga: fotbalul trãdeazã un mod de a gândi competitia si performanta. Curând începe turneul final al Campionatului European de Fotbal 2008, organizat în Austria si Elvetia. Ce promit cele saisprezece echipe calificate si cele treizeci si cinci de meciuri ale turneului, care vor duce la stabilirea câstigãtorului?
Trei absente de la turneul final european sunt regretabile. în primul rând, cea a Angliei, care, pe de o parte, este coplesitã, în etalarea propriei pepiniere de talente, de importul masiv de jucãtori, si, pe de altã parte, a fost asistatã de antrenori fãrã solutii. Apoi absenta Serbiei, tarã, ca de obicei, cu multe talente de vârf (vezi Vidinic, Ivic si altii), dar sumar pregãtitã pentru confruntãri hotãrâtoare.
în sfârsit, absenta Danemarcei, care nu reuseste sã asambleze replica contemporanã la generatia sclipitoare, prin tehnicã si imaginatie, pe care a prezentat-o la mondialele de acum douã decenii.
Continuã însã, tot semnificativ, sã asalteze cu curaj admirabil ierarhia europeanã Grecia, ce aduce nu doar talente surprinzãtoare, ci si un antrenor iscusit (Rehhagel), care stie sã dea “formã” unui grup de tineri, si Turcia, ce se considerã, pe drept (dupã locul trei la mondialele din Japonia – Coreea de Sud), printre “puterile” fotbalului.
în ce mãsurã echipele sunt înnoite? Pentru o minte lucidã este limpede cã nu se pot construi echipe performante nici cu obsesia pãstrãrii jucãtorilor existenti, nici cu obsesia schimbãrii cu orice cost. Un echilibru al vechilor si noilor jucãtori, cãlãuzit de capacitatea de performantã verificatã, este mereu întelept. Italia confirmã aceastã întelepciune, aducându-l pe di Natale lângã finalisti mondiali din 2008.
Franta îi aduce pe Benzema, L. Diarra, Toulalan si Gobis alãturi de Makelele, Henry, Abidan. Germania a venit cu Jensen si Gomez lângã Ballack, Schweinsteiger. Spania si Portugalia procedeazã la fel. Cine are sansele de a câstiga Campionatul European de Fotbal 2008? Vreau sã fac deocamdatã trei observatii.
Prima este aceea cã fotbalul european s-a omogenizat în dreptul câtorva caracteristici: apãrãri care nu riscã; atacuri bazate pe abilitatea individualitãtilor; cultivarea suturilor de la semidistantã; efort de surprindere, cu atacuri purtate în vitezã, a apãrãrilor adverse. în conditiile acestei omogenitãti, primele clasate se vor detasa fãcând mai putine greseli. în grupe se întrevãd câstigãtori prin etalarea superioritãtii în joc; în rest va prevala cel care va gresi mai putin.
A doua observatie se referã la “rutele” echipelor. Asa cum s-a structurat schema turneului final 2008, cu sferturi de finalã si semifinalã pe grupele A si B, respectiv C si D (schemã rigidã, cel putin în semifinalã combinatia A C si B D, de pildã, fiind mai aptã sã “amestece” lucrurile), sunt de la început excluse finale precum Italia-Franta, Germania-Portugalia, Spania-Franta; aceste meciuri vor putea fi doar înainte de finalã. A treia observatie se referã la eventuala finalã, din 29 iunie 2008, de la Viena.
Aceasta ar putea fi Italia-Germania, dar si Portugalia-Italia sau Franta-Germania, desi nu se poate exclude apriori venirea pe scena finalei a Cehiei, Spaniei sau Croatiei. Desigur Italia si Germania pot juca la intensitate maximã întregul meci si întregul turneu, cu admirabilã constantã, si chiar crestere a jocului. Jucãtorii lor au nu doar talent, ci si “stiinta” jocului. De abia primele meciuri vor arãta însã dacã echipele sunt cu potentialul pe care l-au lãsat sã se vadã pânã acum.
Acum patru ani Grecia nu se întrevedea în finalã; astãzi este încã si mai greu, datoritã echilibrului valoric al echipelor, sã se facã prognoze cu precizia doritã.
