Aplicarea Declaraţiei de la Bologna

Observăm că a rămas un an până la încheierea decadei de punere în aplicare a Declaraţiei de la Bologna; putem face, aşadar, un bilanţ şi putem semnala probleme ale aplicării.

Atunci când Declaraţia de la Bologna a fost lansată s-au formulat câteva temeri: atenuarea diferenţelor dintre sistemele de învăţământ superior din Europa va aduce invazia de specialişti dinspre ţările mai dezvoltate; formarea “ariei europene a învăţământului superior” va afecta originalitatea sistemelor naţionale; restructurarea studiilor universitare va duce la scăderea calităţii pregătirii studenţilor.

Nici una dintre temeri nu s-a confirmat. Au sporit, în schimb, şansele de mobilităţi academice pentru predare şi, respectiv, pentru pregătire în universităţi din ţări diferite, s-a redus diferenţa dintre centre şi periferii, s-a conturat dimensiunea europeană a universităţilor. Paharul schimbărilor benefice este pe jumătate plin, dar, trebuie spus, cealaltă jumătate conţine unele probleme.

în diferite ţări din Europa au apărut, în măsuri variate, probleme ce ţin de aplicarea Declaraţiei de la Bologna şi probleme ce ţin de situaţia universităţilor. Dintre problemele apărute în procesul Bologna se detaşează câteva ce merită de pe acum atenţie: probarea noii structuri a studiilor (bachelor, master etc.) pe piaţă este încă în curs; uniformizarea duratei studiilor pentru bachelor (în multe ţări şase semestre) afectează unele specializări (teologie, filologie, arte etc.); studiile master sunt prea puţin diferenţiate în raport cu piaţa muncii; pregătirea interdisciplinară, practica în specialitate, disciplinele formative sunt încă secundarizate; conţinutul şi durata doctoratului nu sunt încă satisfăcător concepute; sistemul de “asigurare a calităţii” actual riscă să creeze o nouă birocraţie în învăţământul superior; suprareglementarea ameninţă să descurajeze iniţiativele creative. Astfel de probleme le întâmpină nu numai sistemul Bologna, dar le întâmpină şi acest sistem.

(Continuare în ediţia de mâine)