Toate răcnite cu seninătate, de după ochelarii fumurii ce-i ascund misterios pupilele dilatate şi sprâncenele atât de jucăuşe. Desigur, în fapt, Dragomir are dreptate: întregul sistem comunist s-a întemeiat pe promovarea în vârful ierarhiei elitelor pe cei de teapa sa: inculţi până la nivelul cărţilor de colorat, prezentând indicii de netezime cerebrală cronică, dar dornici să respecte cu sfinţenie relaţiile de vasalitate oarbă faţă de superiorii lor.
Promovarea în sistem se baza pe aceleaşi criterii, la care se adăuga doar vechimea. Bătrânul miliţian a aplicat reţeta şi s-a cocoţat în vârful mormanului de gunoi (pe) care (îl) ascunde fotbalul autohton, de unde gestionează fabrica de iluzii cu mingea la poartă ca un adevărat maestru al magiei negre. Perindându-se rând pe rând la televiziuni, aprigii duşmani ai ciobanului de Pipera i-au sărit în ajutor în lupta cu procurorii şi au uitat de rivalităţile ce păreau ireconciliabile.
Stat în stat, organismele care girează fotbalul seamănă până la identificare cu formele de organizare ale Mafiei, în perioadele sale de glorie. Bumbăceala de până mai ieri, vechile rivalităţi eterne, ura de moarte, toate pălesc dacă întregul establishment riscă să fie pus în pericol de nişte procurori “nepatrioţi”. Până şi spectatorii, nevinovaţii figuranţi ai acestui show de prost gust, ajunşi înăuntru din candidă naivitate, tind să înfiereze proletar nesăbuinţa procurorilor care nu iubesc “fenomenul”.
Situaţii similare au fost rezolvate diferit în Italia şi Polonia. Pentru asta a fost nevoie de vocaţia donquijotescă a unor procurori dedicaţi şi de acribia sfântă a câtorva funcţionari oneşti. Profesionalismul lor nu îi va face niciodată vedete, dar lipsa calităţii profesionale creează premisele funcţionării unse a fabricii de staruri de mucava. Fiindcă i s-a cerut o replică referitoare la finalizarea anchetei din Polonia, cu peste 70 de persoane arestate, 7 echipe retrogradate, 121 de persoane anchetate, Cornel Penescu, patronul proaspăt-promovatei FC Argeş, îşi aduce prinosul de ajutor celor aflaţi la înghesuială: “E o prostie! Acolo au acţionat KGB-iştii. Cum să arestezi 70 de persoane? în fotbalul românesc se face prea mult tam-tam. Corupţia la noi nu e mare.
Ce, că un om a dat bani pentru ca să se joace corect? Asta nu e corupţie”. în legea lor, normele statului sunt facultative şi se respectă doar dacă le pot modela în favoarea propriilor interese. Tot ce nu se încadrează aici sunt porcării comuniste, securiste sau KGB-iste, am auzit asta de nenumărate ori din gurile “oamenilor de fotbal”. E abominabil să-i auzi condamnând atât de făţarnic un sistem care i-a hrănit şi îi hrăneşte abuziv, chiar şi acum, la aproape două decenii după prăbuşire!
Paralela cu mafia gulerelor albe din politică izbeşte de la bun început, iar argumentele suplimentare sunt inutile. încrengătura politică îşi trage seva din aceeaşi cocleală totalitară şi şi-a găsit momentul re-instituirii post-decembriste tot în luna fatidică iunie 1990. Minerii plantau flori cu târnăcopul în tâmplele ochelariştilor, iar ţara fremăta când Lăcătuş spărgea plasa sovieticului Dasaev.
Ion Iliescu s-a legitimat poporului prin faptul că a salvat noua orânduire fals democratică, iar capii fotbalului s-au validat arogându-şi meritele celor ce câştigau pe teren. Două rapturi istorice ce au alcătuit cadrul în care sistemele s-au schimbat la faţă: dintr-unele clientelare prin însăşi esenţa lor, în altele ascunse în umbra legilor esopice ale infinitei tranziţii. Prin mecanisme propagandistice îngemănate, Mineriada şi Coppa del Mondo au devenit peceţile întemeietoare ale noii societăţi româneşti, extra- şi intra-fotbalistice, cu toate problemele sale identitare şi structurale.
Urmărind evenimentele asociate finalului de campionat, am constatat o escaladare evidentă a violenţei fizice şi simbolice, iar dacă reprezentaţiile circului numit arbitrar “fotbalistic” nu vor înceta, ne putem aştepta chiar la mai mult.
Nu e greu de imaginat ca masele de scandalagii cu fulare colorate şi bâte de baseball, isterice şi necontrolabile, să intre pe mâinile murdare ale vreunui cioban habotnic, căruia să i se fi urât cu regulile democratice pe care trebuie să simuleze că le respectă. După Mineriadele în foileton ale deceniului trecut, ar fi cazul să ne ferim de spectrul deloc prea îndepărtat al Fotbaliadei.
