Acum câteva zile, “U” Cluj şi Rapid au fost implicate în “horă”. Distribuţia se schimbă cel mult o dată la şapte zile, ca într-o piesă regizată prost. Dar nu actorii sunt de vină! Regizorul nu e în stare să producă nimic de calitate.
In cazul Ligii I, regizori au devenit ziarele, care au cam uitat de valoarea fotbalului. Nu mai contează incursiunile pe extremă, centrările “la milimetru”, şuturile la vinclu sau posesia mingii. Important a devenit cine s-a dat la o parte mai evident, cine ar putea să mimeze fotbalul mai bine sau cui i-ar folosi mai mult o victorie a adversarilor în meciul direct.
Evident, nimeni nu face asta fără acordul producătorilor - personaje dubioase, îmbrăcate în costume de mii de euro, cu maşini de sute de mii de euro în garaje şi cu ambiţii de milioane de euro. Pentru ei nu contează valoarea produsului, ci câştigul. Iar pentru asta ar face orice. Inclusiv licitaţii o dată pe săptămână.
Steaua şi CFR Cluj, cluburi care vor reprezenta din vară fotbalul românesc în Champions League, s-au transformat, pentru media de specialitate, din echipe de fotbal în echipe de mercenari. In formaţii cu jucători care nu mai au nici o valoare, atât timp cât victoriile lor le sunt atribuite mereu adversarilor blatişti. Cui ajută însă acest serial prost? Fotbalului din România? Echipelor? Publicului? Cu siguranţă, nu!
Printre toate aceste reprezentaţii de prost gust, fotbalul adevărat şi spiritul care l-a transformat în cel mai iubit sport nici că mai pot fi zărite. Şi totuşi, ele există. Universitatea Cluj e doar un exemplu. E neinteresată de jocurile de culise. O preocupă doar propria supravieţuire. Luptă, etapă de etapă, pentru a răzbi în această mocirlă. Indiferent dacă echipa pierde sau câştigă, jucătorii părăsesc terenul cu fruntea sus. Aplaudaţi de mii de spectatori.
Fani care simt în adâncul sufletului că bătălia e de mult pierdută au tăria de a aprecia dăruirea şi lupta corectă. Ei nu pot fi minţiţi. De aceea, de fiecare dată când au ocazia, transformă un meci în spectacol. Nu doar pe stadion, ci în întreg oraşul. Săptămâna trecută, în Piaţa Unirii a fost carnaval alb-negru.
Duminică, se anunţă la fel. In rolurile principale, acei oameni pentru care a iubi o echipă nu înseamnă neapărat a iubi victoriile acesteia. Oameni care, deşi dezamăgiţi de rezultate, respectă modul în care acestea sunt stabilite. Tocmai de aceea, chiar şi în faţa iminentei retrogradări a Universităţii, aceşti oameni vor continua să cânte. Pentru culori, pentru jucători, pentru “U”.
Şi tot aceşti oameni vor merge pe 7 mai la “finala de campionat mondial”, cum numea antrenorul Universităţii, Alpar Meszaros, derby-ul local cu CFR. Pentru a sărbători despărţirea “Şepcilor roşii” de Liga I.
Deşi pare cinic, despărţirea de mocirla din primul eşalon e cel mai frumos cadou pe care şi-l poate face Universitatea. Şi pe care îl poate face celor pentru care fiecare etapă de campionat reprezintă prilej de noi licitaţii. Aceştia din urmă vor rămâne cu banii în buzunare. Iar “studenţii”, cu spectatorii cântând pe străzi şi în tribune. Licitează cineva pentru altă variantă?
