Astăzi putem reflecta retroactiv asupra a ceea ce s-a izbutit din acel început şi, fiind acum aniversarea şi, respectiv, comemorarea lui Sextil Puşcariu, asupra ilustrului savant şi rector. începutul Universităţii româneşti din Cluj a fost gândit exigent şi coerent, la un nivel competitiv în cadrul organizărilor universitare de după Primul Război Mondial, încât în evoluţia ulterioară a universităţii, sub anumite aspecte (opţiunea pentru relevanţă ştiinţifică internaţională, organizarea de institute, autonomia universitară, preocuparea pentru studenţi etc.), corecturi imediate n-au trebuit aduse. începutul şi ceea ce a urmat la Universitatea din Cluj au constituit şi, în unele privinţe, mai constituie şi astăzi un reper de evaluare, iar faptul vorbeşte despre anvergura lui Sextil Puşcariu, înainte de mulţi alţii.
Astăzi, când universităţile sunt în competiţie, iar etalarea trecutului de performanţe este un argument aducător de prestigiu şi generator de atracţie, Sextil Puşcariu se cuvine omagiat pentru rolul său fundamental în crearea lingvisticii româneşti, pentru opera sa ştiinţifică, pentru acţiunea sa organizatoare de instituţii. Savantul se cuvine omagiat nu doar pentru rolul său ca rector, ci şi pentru statura înaltă pe care a asigurat-o acestei poziţii. Statura înaltă a lui Sextil Puşcariu ca rector şi-a tras resursele din trei direcţii.
Prima direcţie a fost neîndoielnic experienţa sa de studii şi, apoi, experienţa sa în administraţia academică. Sextil Puşcariu a venit la Universitatea din Cluj după studii la Viena şi Leipzig, după contacte în alte universităţi de referinţă, având o cultură instituţională sincronă cu organizările universitare de referinţă ale vremii. El a lucrat în administraţia academică deja pe când era la Universitatea din Cernăuţi.
A doua direcţie a fost, la fel de neîndoielnic, concepţia sa modernă despre universitate, pe care a ştiut să o aplice în circumstanţe câteodată complicate. Deja în primul discurs în faţa Comisiunii universitare (iulie 1919), el se opunea atribuirii profesurilor pentru alte merite decât cele ştiinţifice (“aceasta ar însemna să degradăm Universitatea, în cazul cel mai bun, la rangul unui liceu superior ...”).
Sextil Puşcariu a pledat pentru diversificarea treptelor profesurii (“titular, agregat, stagiar, docent”), fiecare treaptă depinzând de prestaţia ştiinţifică, natural diferită. Facultăţile nu le considera un fel de monade mai mari, ci unităţi distincte, legate însă chiar prin profesuri comune (“nu numai între ştiinţă şi medicină, ci şi între litere şi drept, între medicină şi litere şi între drept şi medicină există atingere”).
Universitatea din Cluj are, în opinia sa, din multe raţiuni, datoria să evite neajunsurile altor universităţi româneşti, iar valoarea unei universităţi – arăta Sextil Puşcariu, în Raportul final al Comisiunii Universitare – se măsoară în contribuţia ei originală la cunoaştere (“faima unei universităţi sunt institutele şi seminariile ei, adevărate lăcaşuri de muncă ştiinţifică”).
O universitate – spunea Sextil Puşcariu în Raportul de după primul an de funcţionare a noii universităţi – îşi poate atinge misiunea şi funcţiile pentru care a fost creată doar având suportul societăţii (“pentru ca Universitatea din Cluj să-şi poată împlini înalta ei misiune, e nevoie ca ea să fie sprijinită de întreaga societate”). Astfel de opţiuni, ca şi altele desfăşurate în intervenţiile primului rector al Universităţii româneşti din Cluj, denotă afilierea concepţiei sale la abordările universitare moderne şi ataşamentul profund la acestea.
A treia direcţie a fost, de asemenea, calibrul personalităţii lui Sextil Puşcariu. în Poezia şi drama lui Lucian Blaga (1935), cunoscuta sa analiză consacrată autorului Paşilor profetului, savantul vorbeşte de “acest poet cu o adâncă viaţă interioară, cu o putere de creaţie care nu s-a lăsat niciodată abătută de valurile timpurilor zbuciumate în care trăim, pe care totuşi şi el le-a resimţit cu o putere ca puţini alţii”.
Cred că i se pot aplica lui Sextil Puşcariu înseşi aceste rânduri pe care le-a scris despre Lucian Blaga. Primul rector al Universităţii româneşti din Cluj era, la rândul său, rezultatul unei evoluţii intelectuale legată de studii în universităţi de prim-plan, dar şi o personalitate cu o viaţă lăuntrică frământată, ce s-a desfăşurat şi dezvoltat neabătută de contexte.
