Erezie

Orele începeau cu recitarea mecanică a unui “Tatăl Nostru” din vârful buzelor şi se încheiau aşijderea. Pe parcurs, preotul nu înceta să pună la zid orice nu era scris ca atare în Biblie, muzica pe care o ascultam cu toţii (fie că ne revendicam drept rocări, repări, depeşari...) era satanistă şi urma să ne ducă la pierzanie. Prin urmare, era musai să ne cumpărăm casete cu muzică evlavioasă, pricesne cântate de un fost coleg al său de seminar, ca să ne izbăvim păcatele.

Nici vestimentaţia nu era ignorată, nici machiajul, nici micile priviri sau gesturi tandre ale tinerilor, toate erau deopotrivă blamate de zbirul de la catedră. La clasele mai mici, copiii care se foiau prea tare în bancă aveau de suferit corecţii corporale, fiind ameninţaţi că pedeapsa de apoi va fi mult mai drastică şi ar putea să fie activată după ce părinţii vor fi aflat metodele pedagogice avansate utilizate de “părinte”.

Ulterior, am aflat că moralistul a fost ţinta revoltei nedisimulate a comunităţii în care păstorea, fiindcă s-a dovedit că a folosit banii parohiei ca să îşi ridice o vilă cu turnuleţe pe islazul comunal, la câţiva zeci de metri distanţă de ultima casă din comună. Excomunicat, social şi spaţial, a continuat discursul public care învinovăţea gura bârfitoare a lumii, făcând pe îngeraşul care suferă blamul cetăţii pentru că îl apără pe Dumnezeu.

Orice generalizare pornită dintr-un exemplu nefericit precum cel de mai sus este excesiv, dar în cazul unui “profesor de religie”, probitatea morală şi recunoaşterea acesteia în comunitate nu este negociabilă, condiţie valabilă oricărui preot paroh. Chiar un singur exemplu este inadmisibil. însă recentul pachet de legi ale educaţiei şi dezbaterea pe care a stârnit-o, ridică probleme chiar şi mai grave.

întâi de toate, nici manualele, nici legea ca atare nu fac diferenţa dintre educaţie religioasă şi educaţie confesională. Văzută în manieră obiectivă, această materie ar trebui să fie un instrument prin care elevului să i se vorbească despre marile religii ale lumii, diferenţele majore dintre ele, atât teologice, cât şi ritualice sau sociologice, despre sociologia şi psihologia religiilor, importanţa credinţelor şi ideilor religioase în unele mari momente ale istoriei omenirii ş.a.m.d.

Altfel, devine un instrument de îndoctrinare confesională, care păstrează numai aparenţa libertăţii de decizie individuală a elevilor. Atât timp cât într-unul din manualele pentru clasa a X-a se scrie explicit că “formarea Bisericii Greco-Catolice a dus la dezbinarea, în planul credinţei, a românilor transilvăneni şi a avut consecinţe majore, determinând instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung”, iar alte confesiuni sunt numite peiorativ “secte”, autorii manualelor dau dovadă de crasă intoleranţă şi obtuzitate a gândirii.

Dintr-un studiu realizat de Liga Pro Europa, statutul materiei este incert, mai ales printre cei direct vizaţi: peste 70% dintre elevi şi aproape 60% dintre profesori cred că religia este disciplină obligatorie, deşi caracterul său este facultativ. De asemenea, jumătate din respondenţii cadre didactice cred că România este stat ortodox, 40% spun că este creştin, în vreme ce mai puţin de 4% recunosc caracterul secular al statului român.

Mai mult, peste trei sferturi din profesori cred că în România există biserică naţională! Mulţi profesori cred că orele de religie trebuie să se axeze pe rugăciuni şi taine, pe liturgică teoretică şi practică, pe ieşiri cu clasa la biserică, iar orele de religie să fie obligatorii. Toate astea demonstrează că şcoala nu este în stare să informeze asupra caracterului laic al statului. în acest timp, culmea, capitolul “Dumnezeu” din cărţile de filosofie şi cel care explică darwinismul au fost scoase din programe, la sugestia BOR, catalogate drept erezii.

în loc să se preocupe cu aplicarea avizelor pe manuale care incită la intoleranţă, Guvernul României, prin ministerul de resort, ar trebui să reflecteze la starea de cvasi-monopol de credinţă al Bisericii Ortodoxe, care creează impresia unui stat confesional.

Educaţia religioasă girată de stat trebuie să îndemne la toleranţă, diversitate şi înţelegere, iar asta nu se face prin a da apă la moară unei instituţii precum BOR, care acţionează în spaţiul public precum o mega-corporaţie care îşi doreşte o cotă cât mai mare pe piaţa credinţei din România.

Dreptul la egalitate şi la libertatea conştiinţei riscă să ajungă o sintagmă lemnoasă, folosită obsesiv, până la pierderea totală a sensului. Şcoala poate deveni, cel puţin la ora de religie, un spaţiu total, intrat în era fundamentalismului confesional, guvernat uneori de diverşi popi frustraţi gata să-l coboare pe Sfântu’ Niculae din cui la primul semn de erezie.