Fantoma unui fost lider

În fotbal avem multiple exemple, în muzică, la fel, iar în politică şi administraţie “nimeni nu este veşnic”, chiar dacă speră. Ceea ce uită unii este că niciodată cei cărora le este refuzat dreptul la încredere de către mulţimi, de către masele electorale, nu mai pot constitui alternative câştigătoare. Mulţimile şi mai ales credinţele şi simpatiile acestora sunt cele care deţin controlul, care contează cu adevărat în democraţiile reprezentative.

 Cine este refuzat spre validare şi condamnat la uitare de către mase ar trebui, poate, să aibă decenţa să se resemneze cu amintirile a ceea ce a reprezentat odată. Demult, când ţara era sub “sceptrul” său de premier cu mână forte, iar imaginea de “el lider maximo” era mai mult decât pregnantă în societatea românească post-decembristă, Adrian Năstase părea un lider politic care nu va părăsi culoarele puterii decât la apusul vieţii.

 O serie de greşeli, însă, de abordare, management intern şi public şi mai ales o atitudine sfidătoare, suficientă şi arogantă a acestui lider politic, de altfel dotat cu o inteligenţă sclipitoare l-a făcut să iasă din scena publică. Acuzaţiile de corupţie, linşajul mediatic şi considerarea ca exponent al corupţiei înseşi din societatea românească l-a transformat pe Năstase în bau-bau-ul clasei politice româneşti.

 I se impută extrem de multe, şi poate unele sunt legende, dar chiar şi acestea sunt apărute în urma unor întâmplări având la bază un sâmbure de adevăr. Corupţie, baroniadă, clientelism, camarilă sunt termeni care ani la rând au fost caracteristici ale premierului şi candidatului Năstase. Uitarea publică a funcţionat extrem de greu în ceea ce-l priveşte pe acesta, astfel încât chiar şi după doi ani de la ieşirea sa în cvasi-anonimatul forţat, cota de încredere nu i s-a modificat.

Năstase se zbate în continuare între 2 şi 4%, în funcţie de zonă şi poate modul de aplicare a cercetării sociologice. Cu toate acestea, cel cunoscut îndeobşte în ultimii ani ca “moştenitor” al mătuşii Tamara s-a încăpăţânat, a dat din coate, şi-a plătit apariţii în mass-media ultimelor luni şi a reuşit încăpăţânat să revină. Ce aduce el însă în plus unui PSD, aflat la începutul a trei campanii electorale? O mulţime de atuuri, ar spune cei care i-au dat votul vineri şi o serie de alţi nostalgici ai măreţiei de odinioară a lui Adrian Năstase.

PSD avea nevoie de mâna forte a lui Năstase, PSD avea nevoie de un lider capabil să se lupte în tranşeele luptelor ce vor veni cu “liderul-sperietoare” de la Cotroceni. PSD avea nevoie de un lider capabil să facă ordine în partid. PSD avea nevoie de o persoană care să aibă motivaţia de a ieşi la atac. Cam astea au fost motivaţiile şi explicaţiile celor care au mizat pe revenirea lui Năstase. Aceştia uită însă prin neştiinţă sau doar omisiune o serie de lucruri în ceea ce-l priveşte pe actualul Năstase.

Orbiţi de ura faţă de Băsescu şi al său PD-L, aceştia au lăsat raţiunea să facă loc răzbunării cu care acum ar fi încărcat Năstase. Ei visează la fostul Năstase din 2002-2003, care controla totul. Partid, guvern şi ţară. Visează la acel Năstase care a sperat şi aproape că a reuşit la un moment dat să reducă la tăcere şi presa. La un Năstase care nu mai există însă.

Un Năstase reîncărcat nu mai are în acest moment nici măcar aceeaşi forţă în propriul partid. Ajutat făţiş tocmai de cel pe care pe atunci visa să-l detroneze de pe firmamentul social-democraţiei româneşti, Ion Iliescu, Năstase nu mai este decât “o fantomă” readusă la viaţă. O fantomă însă care se va constitui exact în viitoarea ţintă electorală pentru toţi adversarii PSD. Restauraţia “corupţiilor” va permite cu precădere PD-L-ului şi lui Traian Băsescu să nu-şi mai schimbe nici măcar recuzita electorală.

Eventual să o lărgească puţin faţă de 2004, prin introducerea unor noi poziţii pe eşichierul “baronilor şi corupţilor” pentru cei care au guvernat în ultimii doi ani România. Campania din 2004 se va repeta ca mesaje, pentru că acestea încă prind la o masă electorală care aude de peste tot că marea problemă a României o reprezintă în continuare “corupţia”.

Revenirea lui Năstase poate ajuta pe toată lumea, însă nu şi PSD-ul. Această revenire este în realitate intrarea în conservare doar a nucleului dur al electoratului social-democrat, care însă, deşi e cel mai numeros, nu sare de 18-20% din totalul electoratului românesc.

PSD nu câştigă nimic prin revenirea “fostului premier”, însă toţi ceilalţi jucători politici vor câştiga teme electorale şi puncte în detrimentul acestui PSD din nou nereformat. Culoarele DNA, celebra intrare de acolo şi dosarele vor fi armele electorale care vor învinge din nou PSD.