Ce urmează după Kosovo

Ce urmează după Kosovo
Fără a părea prăpăstios, pot afirma cu tărie că precedentul Kosovo este mai mult decât periculos pentru o serie de ţări, din care nu putem să excludem Moldova şi România.

 în prima fază, Moldova de peste Prut va trebui să asiste la “legiferarea sfârtecării” prin declararea independenţei recunoscute internaţional a Transnistriei. Mai mult de o optime din suprafaţa Moldovei şi peste o şesime din totalul populaţiei acesteia vor face parte dintr-un alt stat.

 Unul care, din cauza precedentului Kosovo, va fi pus în practică cu largul concurs şi la solicitarea expresă a Moscovei, care va cere liderilor separatişti transnistreni să forţeze paşii spre recunoaştere politică a independenţei. Acesta va fi primul pas reactiv al Rusiei, care însă va afecta în mod indirect şi România. Vor urma însă alţii pe care acum ne încăpăţânăm să-i considerăm imposibil de realizat, dar care cu siguranţă reprezintă coşmarul fiecărui român cu scaun la cap.

Rusia, călcată în chiar leagănul istoric al influenţei sale regionale, va forţa pentru a sfida la rândul său. Transnistria, Abhazia, Osetia de Nord se vor constitui în prima reacţie a “Ursului” către puterile occidentale. “Unchiul Sam” a mutat în Kosovo, “Unchiul Vania” nu va rămâne dator şi va muta la rândul său în maxim 6 luni. Dar acest atac frontal la suveranitatea Serbiei, orchestrat cu largul concurs al Statelor Unite, va crea pe termen lung precedente periculoase şi în alte zone.

Pentru Serbia ar mai rămâne să piardă doar Voievodina pentru ca dezastrul să fie total. în afara celor enumerate mai sus, kurzii din Turcia şi Irak, bascii din Spania, corsicanii din Franţa, Papua Indoneziana şi radicalii maghiari din Slovacia şi Transilvania pot să gândească în alţi termeni. Cu siguranţă în lupta surdă pentru câştigarea câmpurilor petrolifere ale lumii, americanii celui mai infantil preşedinte din istoria SUA au fost nevoiţi să intre în conflict cu lumea musulmană.

 în acest moment însă, acelaşi preşedinte american permite şi sprijină făţiş înfiinţarea unui nou stat musulman în Europa, un răspuns binevoitor faţă de acelaşi Islam. Atac extrem de grav la însăşi spiritualitatea bătrânului continent. Culmea este că acest nou stat de pe harta Europei, cu puţin peste 2 milioane de locuitori, este legat total din punct de vedere al infrastructurii şi resurselor de Serbia.

 Un nou stat cu un şomaj de peste 80% şi cu o economie neagră susţinută în totalitate de un sistem mafiot şocant de-a dreptul pentru lumea occidentală. Ca să nu mai vorbim de faptul că liderul noului stat, este un fost criminal de război, Rashim Thaci, aflat la mijlocul anilor ‘90 pe aceeaşi listă cu nu mai puţin cunoscuţii radicali sârbi, criminali de război, Ratko Mladici şi Radovan Karadyc.

Deci, începând de ieri avem un stat european condus politic de un criminal, care însă va fi primit ca un lider politic respectabil de către marile cancelarii europene. Cel puţin de 20 din 27, adică de cele care trec de îndată la recunoşterea independenţei Kosovo. Ce să mai înţelegi din noua ordine mondială? Că este una în care criminalii sau retardaţii mintal conduc destinele lumii civilizate?

 De la nebuni ultranaţionalişti sau arieni interbelici avem, după 60 de ani, criminali ajunşi reprezentanţi legali ai unor state. începând de astăzi, peste 200.000 de sârbi ortodocşi din Kosovo vor trebui să se gândească la părăsirea căminelor. Pentru că purificarea etnică va fi următorul pas al liderilor de la Pristina. Iar asupra călugărilor creştini ortodocşi din cele 7 mănăstiri şi schituri de pe suprafaţa noului stat musulman va începe tot de astăzi prigoana.

Indiscutabil însă până în acest punct am preferat o analiză strict internaţional-regională a situaţiei. Nu putem însă să ne facem că uităm de declaraţiile mai mult decât periculoase ale liderului opoziţiei din Ungaria, fostul premier Viktor Orban, lider FIDESZ, cu privire la maghiarii trăitori pe la graniţele statului ungar. De asemenea, nu putem să nu privim cu maximă atenţie faptul că doi reprezentanţi politici ai maghiarilor din Transilvania, unul deputat în Parlamentul României, Andras Antal, iar celălalt europarlamentar, Sogor Csaba, au fost invitaţi ieri la Pristina, pentru a saluta proclamarea independenţei.

 De asemenea, nu ar trebui să facem abstracţie de comunicatul oficial al UDMR, enunţat public ieri după prânz, în care Uniunea cerea României “să nu amâne recunoaşterea provinciei Kosovo”. “Proclamarea independenţei Kosovo este o consecinţă firească a schimbărilor survenite în Europa Centrală şi în Balcani”. De asemenea trebuie atenţie maximă în cântărirea următoarei fraze din comunicatul oficial al UDMR: “statele Europei au creat un precedent deoarece de acum înainte ele nu se mai pot deroba nici de reglementarea altor probleme etnice nesoluţionate”!

Restul rămâne ca fiecare dintre cititori să înţeleagă şi să interpreteze după cum simte şi înţelege realitatea şi istoria. De aici încolo putem spera doar că celebrul Serviciu pentru Protecţia Constituţiei, sau cum s-o fi numind el acum, din cadrul Serviciului Român de Informaţii, va fi capabil să ofere informaţii documentate şi mai ales din timp despre mişcările, gândurile, acţiunile şi chiar visele unora sau altora care şi-ar permite să atenteze pe viitor la suveranitatea şi integritatea Republicii România.

Comenteaza