Mass-media, blog-urile şi foamea de etică

Atunci când, în preajma şi în cursul celui de Al Doilea Război Mondial, a devenit evidentă profilarea pe scena publică a societăţilor moderne a unei noi forţe, de magnitudine neobişnuită – cea a mijloacelor de comunicare de masă (ziare, radio etc.) – s-a pus întrebarea: Care vor fi efectele acestei forţe în conştiinţe, în comportamente, în cultură? Rămân acestea “naturale” sau vor fi afectate? Primii care au dat răspunsul relevant au fost Horkheimer şi Adorno (Dialektik der Aufklärung, 1947).

 Celebrii filosofi ai “şcolii de la Frankfurt” au sesizat anvergura neobişnuită a impactului mass-media şi au acuzat “uniformizarea” gusturilor, “standardizarea” sensibilităţilor şi cunoştinţelor, înăuntrul unei vaste “manipulări” a oamenilor. La capătul dinspre noi al literaturii consacrate “societăţii mediatice”, Gianni Vattimo a tras nu demult concluzia că, în mod paradoxal, oamenii au astăzi mai multe informaţii, dar nu sunt mai lămuriţi asupra evenimentelor decât cu decenii în urmă.

 în fapt, mediatizarea, prin însuşi felul de a proceda, “nivelează” valorile, “fragmentează” realitatea, cultivă ceea ce este “consumabil”, în dauna informării şi a culturii veritabile (care înseamnă totdeauna caracter sistematic, folosirea adecvată a conceptelor şi angajament moral).

între timp, mass-media şi-au făcut serviciul, de imensă importanţă, al informării oamenilor asupra a tot mai multor evenimente, dar nu au putut depăşi obiecţiile. Falsificarea faptelor, inventarea de “realităţi”, trunchierea descrierilor, reaua-voinţă a interpretărilor, neînţelegerea celor prezentate însoţesc, în unele cazuri, enormul succes al întreprinderii mediatice.

 Nu este, desigur, soluţie nostalgia altor vremuri, cu redusă mediatizare, căci “societatea mediatică”, cu atuurile şi lacunele ei, a devenit, între timp, o realitate impunătoare; dar tematizarea mediatizării – cu optici epistemice şi etice – a căpătat sens pe fundalul vastelor manipulări mediatice din zilele noastre.

 Pe de altă parte, nu a contenit lupta pentru libertatea de opinie, incluzând libertatea presei, observându-se presiunile şi condiţionările sub care stă jurnalismul de astăzi (vezi, între altele, volumul lui Noam Chomsky, Media Control, 2006).

Cu câteva luni în urmă, s-au publicat în SUA câteva analize profunde ale celei mai noi comunicări din societate – blog-urile. Cu argumente irefutabile, s-a dovedit că blog-urile nu au de a face în fapt cu “opinia publică”, fiind din capul locului exprimări “fără dialog” şi rămânând prizoniere “narcisismului” semnatarilor; pe de altă parte, fiind “exprimări fără confirmări”, blog-urile rămân doar “o etalare de sine a amatorilor”, care se defulează în voie, fără vreo verificare a afirmaţiilor.

Deunăzi, însuşi Papa Benedict al XVI-lea a intervenit, cu aceeaşi pătrunzătoare percepţie a nevoilor de orientare în lumea de astăzi, pentru chestionarea orientării culturale “materialiste şi relativiste” favorizată de mari sectoare mediatice de astăzi şi pentru o corectură a direcţiei.

într-un mesaj – The Media: At the Crossroads between Self-Promotion and Service. Searching for the Truth in order to Share It with Others (2008) – Suveranul Pontif a semnalat pericolul “folosirii ideologice” a comunicării: “în timp ce pretinde că reprezintă realitatea, comunicarea poate tinde să legitimeze sau să impună modele distorsionate de viaţă personală, de familie, de viaţă socială”. Este nevoie de acum de o “info-etică”, aşa cum în câmpul medicinei şi al cercetării ştiinţifice se simte nevoia “bio-eticii”.

“Corectura” pe care o are în vedere Benedict al XVI-lea constă în recunoaşterea şi reasumarea legislaţiei libertăţii şi demnităţii umane şi în revenirea la valorile eticii.

în mod limpede, anii pe care îi trăim etalează o “foame de etică” din mai multe “direcţii”. Trăim în condiţiile unei societăţi productiviste, organizate, dar în acelaşi timp egoiste şi generatoare de singurătate pentru oameni. în această societate nu se poate suprima sărăcia fără a manifesta sensibilitate faţă de situaţia celui dezavantajat.

Nu este societate umană acolo unde celui sărman nu i se dă atenþie. Se va trăi tot mai anevoios, distrugând flora şi fauna. Fără o etică a raportării la viaþă (bioetica) nu va mai fi viaþă omenească. O etică a informaþiilor (infoetica) şi o etică a vieþii intelectuale (nooetica) au devenit, de asemenea, indispensabile.

Cu ce s-ar ocupa “infoetica”? Văd trei domenii de probleme pentru infoetică. Primul cuprinde constituirea informaþiilor. Vor trebui trase consecinþe din împrejurarea că orice descriere este dependentă de întrebările ce se pun şi de atitudinile celui care o face. Nu există, altfel spus, descriere pură, ferită de intruziunea subiectivităþii.

Atitudinea este mereu implicată, iar în dreptul acesteia intervin sau lipsesc valori morale. Al doilea domeniu cuprinde redactarea informaþiilor. Orice informaþie este dependentă de limbaj, iar limbajul are componente sintactice, semantice, pragmatice. Nu există limbaj fără aceste componente, iar valorile morale intervin sau nu în alegerea cuvintelor, a actelor de vorbire şi a performanþei acestora.

Al treilea domeniu cuprinde considerarea consecinþelor. Nu există informaþii fără consecinþe, iar consecinþele – cel puþin sub aspectul modelului de unanimitate ce se reproduce prin constituirea, redactarea şi transmiterea informaþiilor – ar trebui conştientizate.

Cel care lucrează cu informaþii procedează reflexiv – deci nemecanic, fără naivitate şi responsabil – asumându-şi adevărul că informaþiile, aşadar constituirea, redactarea, transmiterea acestora, includ, în fiecare moment, valori morale (sau nu le includ) şi că în raport cu valorile morale se măsoară, de asemenea, anvergura profesională.