Falsele strănuturi ale “societăţii civile”

Bineînţeles, nu mă refer la libertatea de a fi bişniţar (mai mic sau mai mare), care a fost exploatată de multă lume, chiar din primele zile ale “libertăţii”.

 Las asta celor care se ocupă cu miturile îmbogăţirii româneşti, de la cel al “businessman-ului” înnăscut, care şi-a început cariera de viitor “magnat” vânzându-şi televizorul “Elcrom” de sub peştele de sticlă din sufragerie, şi până la “strategii” privatizărilor cu cântec, ai “Caritas”-urilor înfloritoare, sau al celor care şi-au “comandat” de-a lungul vremii abuzând de guverne, legi sau ordonanţe care i-au transformat în bogaţi cu acte în regulă.

 Nu de la aceştia ar fi urmat, oricum, să “transpară” soluţiile pentru recuperarea eticii şi moralei şi civilităţii pierdute în timpul comunismului. Toată aşteptarea, deci, nu putea fi alta, decât în a vedea coagularea rapidă a societăţii civile, ridicată din poziţia “în genunchi” în care “rezistase prin cultură” fără nici un fel de curaj sau asumare.

Sigur, nimeni nu poate pretinde tuturor să aibă vocaţie de erou, dar faptul că noi, ca ţară, nu am avut decât doi-trei disidenţi este un fapt care relevă acum, la aproape douăzeci de ani de la căderea comunismului, adevăratul motiv al faptului că societatea civilă, pe care o aşteptau (chiar fără să ştie!) milioane de români, dar şi întreaga Europă e sublimă, dar nu poate exista.

 Recentul “protest” în chestiunea Curtea Constituţională – CNSAS demonstrează cum nu se poate mai relevant acest fapt. Numărul ruşinos de mic de reprezentanţi a nu mai puţin de 23 de ONG-uri (!), dar şi naivitatea şi – uneori – chiar prostia afirmaţiilor scandate în Piaţa Universităţii (revocarea Curţii Constituţionale, când hotărârile ei nu convin şi, în general, revenirea la stupiditatea, violenţa de limbaj şi isteria ce caracterizau anii ‘90) nasc automat în mintea oricărui cetăţean cel puţin două seturi de nedumeriri.

 Unul se subscrie întrebării legitime asupra a ce înseamnă în România europeană de azi “societatea civilă”. După imaginea oferită de cele 23 de organizaţii – “osatura” acesteia, cetăţenii pot spune că întreaga societate civilă actuală încape în câteva apartamente din centrul Bucureştiului, loc suficient în care o mână de oameni cu laptop-uri pot să completeze şi să obţină din tot felul de surse şi finanţări pentru proiecte al căror “succes” nu a fost niciodată contabilizat şi analizat. Un exemplu relevant sunt aşa-zisele “rapoarte” ale Societăţii Academice Române (condusă de Alina Mungiu) care nu sunt altceva decât nişte compuneri ce conţin o sumă de păreri politice, adeseori publicate în presă ca editoriale.

 O altă nedumerire ar fi situarea acestor grupuri de “civili” (care au o mare grijă de devenirea lor profesională, ajungând cu precădere miniştri, consilieri ai oamenilor politici şi nu în ultimul rând ambasadori sau pe alte posturi de reprezentare a guvernelor româneşti în străinătate!) mai ales la dreapta eşichierului politic, susţinând (prea) pe faţă o singură formulă politică, deşi pozează (aşa cum cere regula) în imparţiali şi mari conştiinţe morale.

Nu e un secret (pentru unii!) faptul că a trăi ca “societar civil” de dreapta, pro-prezidenţial, este o afacere. Diurne, proiecte, întâlniri, seminarii interne şi internaţionale, salarii şi grant-uri, aparatură electronică şi de calcul de ultimă generaţie, salarii gigantice, maşini “tari”, benzină şi telefon la discreţie, pe de o parte, notorietate, invitaţii la tv, radiouri, ori de câte ori se întâmplă “ceva”, respectul celor care mai cred că societatea civilă există în folosul cetăţenilor, pe de alta.

 Până la urmă, după ce ştii toate aceste “amănunte” ale unei societăţi civile “virtuale” care există doar prin semnăturile adăugate pe celebrele “liste”, apărute din timp în timp în paginile ziarelor, te întrebi – pe bună dreptate -, care este, totuşi, diferenţa între “civilii” şi politicienii condamnaţi zi de zi de toată lumea. Dacă e trădare, măcar s-o ştim şi noi!

P.S.

La Cluj, protestul filialei locale a Ligii Apărării Drepturilor Omului (LADO), împotriva hotărârii Curţii Constituţionale cu privire la CNSAS, anunţat pentru duminică, ora 14.00, nu s-a mai ţinut. Motivul? Liderul organizaţiei era răcit!

“Nu am mai putut susţine protestul, datorită unor probleme de sănătate, care au survenit între timp, iar ceilalţi (câţi? – n.a.) nu au dorit să protesteze în absenţa mea” (de ce? – în absenţa liderului motivele protestului nu mai sunt demne de susţinut? n.a.) – a declarat presei şefa celebrului ONG.

Nu cred că se mai poate spune ceva în plus. Poate, doar rugămintea către distinsa “societate civilă” de a înceta să ia pe toată lumea drept proşti!