Satisfacţiile noastre, domeniile lor

Şi nu intru eu din nou în detalii legat de ce s-a întâmplat, a făcut-o, într-o manieră excelentă, senior-editorul nostru, Tavi Hoandră. După el e greu să mai adaugi ceva. Pe mine mă contrariază altceva. Şi anume, că am ajuns să depistez în meseria de jurnalist mai multe lucruri enervante decât satisfăcătoare, că vorbim cu mai multă lejeritate despre ceea ce nu ne place decât despre ce ne mulţumeşte…

Păi ce satisfacţie poate să aibă şi cât de util se poate simţi un ziarist cu vreo 7-10 ani vechime în presă când mai marele unei instituţii de interes public, indiferent de gravitatea subiectului pentru care este contactat, refuză constant să răspundă la telefon. Cui să se plângă ziaristul că până şi subordonaţii din aceste instituţii, uneori chiar cei angajaţi pe partea de comunicare, îşi creează propriile regulamente şi propria clientelă, sfidând profesionalismul.

 Pe cine să învinovăţească jurnalistul că patronul la care este angajat nu este în măsură să-i acorde nici măcar echivalentul de salariu lunar pe care îl încasează un funcţionar public. Cum ar trebui să se apere ziaristul atunci când, fără voia sa, ajunge să fie aruncat în tot soiul de dispute politice murdare - pentru că, trebuie să ştiţi cum se poartă la noi: dacă nu te faci “frate” cu Boc, imediat eşti acuzat că îl preferi pe Nicoară.

 Şi viceversa e valabilă, iar asta pentru că la aleşii noştri nu există obiectivitate şi nici cale de mijloc, fie eşti cu gaşca, fie împotriva ei şi punct. De ce nu renunţă ziaristul şi cum să-mi justific eu meseria pentru emisiunea colegului de la TVR? într-un singur fel. De vină este consecvenţa şi curiozitatea.

Cred că ne-am obişnuit din cale afară să urmărim, cam ca la “Discovery”, cum, odată ajunşi la putere, politicienii cresc şi se îmbogăţesc, îşi împart domenii, dezvoltă afaceri bucurându-se de bunurile statului ca feudalii de moşiile lor.

E extrem de interesant de urmărit, iar când deprinzi mecanismul e chiar imposibil să nu mai vrei să vezi şi peste patru ani dacă cei care preiau puterea vor fi în stare să obţină performanţele predecesorilor lor. Aşa trece timpul nostru. Patru ani şi apoi alţi patru ani, alte obiceiuri, noi caractere, tot aşa, mereu de la început…

Se întâmplă ca unii dintre noi să capituleaze (apucând chiar calea politicienilor urmăriţi îndeaproape), dar asta e deja o altă discuţie. Important este că din meseria noastră rămânem şi noi cu satisfacţii, aşa cum se întâmplă în oricare altă meserie. Informaţie şi Experienţă.

 Mai exact, e vorba de o experienţă construită pe o altă experienţă, cea a administratorilor, directorilor, preşedinţilor, primarilor şi a oricărui fel de şef sau lider de instituţie - toţi politizaţi până în măduva oaselor - de a-şi burduşi elegant conturile.