Plimbându-ţi paşii prin Sibiu, vezi un miracol. Un oraş care îşi asumã superb medievalitatea îmbinatã cu modernismul hotelului Ramada, unde se ţin şedinţe de guvern tolerante. Dacã la Cluj baubaul maghiar a fost întreţinut 12 ani cu largul concurs al partidelor şi al intelighenţilor de tarabã care au îndoit şira spinãrii în faţa ex - primarului pentru un pumn de arginţi, la Sibiu s-a ajuns la o toleranţã interetnicã de nivel european.
Unde Tãriceanu şi Gyurcsani beau şampanie la un pas de strãzi şi pieţe de o savoare unicã.
Avem şi la Cluj destule strãduţe cu parfum medieval, ziduri în mijlocul oraşului, dar urinãm pe ele în loc sã le reabilitãm, avem destule clãdiri pe care patina timpului a dat savoare şi farmec, dar privim impasibili cum se desprinde tencuiala şi cad pe noi, în plinã stradã, bucãţi din acestea. Sau dorm homless-i sub ele.
Clujul nu a învãţat nimic din lecţia extraordinarã a Sibiului. Nu existã o politicã culturalã certã, o strategie managerialã mãcar pe termen scurt. La nivelul Direcţiei Judeţene de culturã e un vid de idei ca un crater lunar de mare. Nici nu e de mirare câtã vreme avem acolo activişti politici, şi nu manageri culturali.
Aşa cum librãriile prãfuite primesc lovitura de moarte din partea rivalilor din mall-uri, aşa va veni timpul ca aceşti sinecurişti sã fie mãturaţi de valul istoriei. Nici mãcar un proiect de anvergurã regionalã nu au produs timp de un an.
Simpla asociere a numelui pe un afiş nu înseamnã nimic. Singurele cu strategie culturalã regionalã s-au dovedit echipa Giurgiu&Chirilov de la TIFF, care l-a dublat pe cel clujean cu unul sibian şi echipa Fundaţiei “Cetatea albã” care au adus la Cluj Festivalul Internaţional Transilvania Jazz, cu concerte şi la Sibiu! Clujul, numit în clişee vãtriste “Inima Ardealului”, nu a profitat de faptul cã Sibiul s-a aflat un an la 3 ore distanţã! în globalizare trei ore e o distanţã infimã. Orice manager cultural destul de inteligent ar fi putut profita de afluenţa de mari personalitãţi care au fost timp de un an la Sibiu.
Avem în schimb o lipsã crasã de viziune, ne pierdem în eternele autolaude, în micile bârfe de cafenea şi bãtãlii între grupuri de intelighenţi demne de o cauzã mai bunã. Fiecare cu pãreri geniale despre el însuşi şi gaşca lui, am ajuns la autism intelectual.
Cu infime excepţii, Universitatea de Arte şi Design, centrul Phantasma, Galeria Plan B, Fundaţia Tranzit, Apostrof-ul şi mai ales TIFF-ul, traversãm la Cluj un deşert cultural, fãrã concerte de anvergurã, cu reviste prãfuite, de circuit închis şi cu gãşti ce seamãnã tot mai mult cu societãţile ermetice. Din “marea capitalã culturalã a Transilvaniei” a r`mas autoglorificare şi secetã ideaticã. Restul e statisticã.
