Indiferent în care sens s-ar petrece, schimbarea ar crea seisme, structurile încremenite ale statului-mamut ar fi nevoite să se flexibilizeze, media ar fi normal să îşi adapteze agenda la temele politice esenţiale şi să renunţe la bârfe şi non-ştiri, în scopul informării corecte şi imparţiale a electorilor.
însă până acum, nimic nu indică faptul că scenariul are şanse să se transforme în realitate. Campania pentru referendum a constat exclusiv în sforţările preşedintelui Băsescu de a explica avantajele sistemului pe care îl propune şi dezavantajele celui avansat de Guvern, plus puţinele încercări ale unor publicaţii de a analiza variantele aduse în dezbatere.
Canalele publice de informare au încercat să-i blocheze preşedintelui prezenţa mediatică prin mecanismele instituţionale politizate la maximum care le guvernează activitatea.
Partidele au adoptat tactica struţului, s-au băgat in corpore la nisip şi au trimis în spaţiul public candidaţii spilcuiţi şi tobă de carte de pe locurile 35-40 pe liste. Capii de listă pe care se conta pentru rolul de locomotivă sunt păstraţi, probabil, pentru lovitura finală.
Poziţiile despre cele două variante de reformă electorală erau cunoscute încă de la început, fiind fundamentate explicit şi exclusiv pe raporturile cu preşedintele Băsescu. Nici unul dintre partide nu a binevoit să încerce măcar să explice bizonului de canapea binefacerile sistemului electoral pe care îl susţine. Totul se reduce la aceeaşi veşnică gargară superficială, maniheistă, în care “dictatorul” Băsescu este pus faţă în faţă cu cei 322 de listaci.
Simplificând, aplicându-se sistemul majoritar propus pe buletinul de vot de preşedinte ar putea rezulta un parlament cu mai puţine partide, 2-3, nefiind exclusă din start situaţia unui legislativ cu mai multe formaţiuni. Fiecare circumscripţie uninominală va da un singur parlamentar, cel care ia mai multe voturi în circumscripţia respectivă, în acest fel fiind completat întregul lot de noi parlamentari.
Varianta pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea prevede alegerea doar a unei jumătăţi din parlamentari în mod direct, în circumscripţie, perdanţii intrând într-un mecanism de redistribuire pe cât de complicat, pe atât de puţin explicat. în orice caz, această variantă ar da şanse partidelor mici să prindă locuri în Parlament, majoritatea parlamentară ar fi iarăşi greu de realizat, dar s-ar câştiga la capitolul reprezentativităţii membrilor din Legislativ.
Simplificând mai departe, românii vor trebui să ierarhizeze doi parametri importanţi care descriu sistemele electorale aplicate într-un anumit stat. Reprezentativitatea legislativului rezultat în urma scrutinului după sistemul majoritar poate avea de suferit. Alegătorii care optează pentru perdanţi nu vor avea reprezentantul dorit în legislativul ţării, iar votul lor este practic irosit. în cazul proiectului Guvernului, voturile pierdute pot fi reşapate la redistribuiri, iar procentul populaţiei reprezentate va creşte. Dar chiar ne dorim asta?
Al doilea parametru ţine de distanţa dintre ales şi alegător, situată la valoarea maximă în sistemul actual, pe liste de partid. în situaţia variantei Băsescu, parlamentarul câştigător într-o circumscripţie primeşte un mandat din partea unui număr îndeajuns de restrâns de electori pentru ca relaţia cu aceştia să poată fi păstrată apropiată.
Mai mult, este în interesul ambelor părţi ca asta să se întâmple; în definitiv, mandatul nu durează la nesfârşit, iar în viitoarea campanie le va cere din nou votul. Este o simulare mai fidelă a mandatului imperativ, pe care şi-l doresc românii, deşi nu ştiu că se numeşte astfel. Varianta Guvernului oferă premisele diferenţierii dintre cele două tipuri de parlamentari, aleşi uninominal sau pe liste. Diferenţa se propagă şi la nivelul tipului de mandat pe care şi-l vor asuma, în sensul responsabilizării diferenţiate primite de la electorii din colegii.
Despre sistemul asumat de Guvern, nu ne-a întrebat nimeni. Dacă preşedintele a înţeles să o facă, independent de motivele făţişe sau absconse ale sale, este normal să cântărim argumentele pro sau contra fiecărei propuneri şi să votăm după cum credem că e mai util. însă mi-e greu să cred că felul în care a decurs informarea publică pe o temă atât de importantă ajunge pentru obţinerea unui vot tranşant.
Cel mai greu de înţeles pentru românul mediu, cu cultură politică ce tinde asimptotic spre zero barat, este legătura dintre sistemul electoral şi burta sa, pe care şi-o doreşte plină peste câţiva ani. Or, aici se manifestă oligofrenia politică a fiinţei colective care împlineşte majoratul în acest an, la 22 decembrie.
Legătura nu iese şi pace, iar bizonul de canapea va prinde rădăcini la televizor, aşteptându-l pe Elodiu pe un cal alb, în timp ce politicienii vor pica examenele pe capete, dar, minune mare!, vor trece cu brio clasa. Politică.
