România “civilă”, între Mailat şi Liiceanu

Dar cum noi părem a fi mai degrabă o populaţie decât un popor, aceea ce avem acum în locul unei adevărate societăţi civile nu este altceva decât o jalnică reprezentare, ascunsă sub această denumire, a unui mănunchi de interese de grup, care s-au cristalizat şi au evoluat în România post lovitura de stat din 1989.

“Intelectuali publici – noi precupeţi” sau “boieri ai minţii”, cum cu curaj i-au denumit, în ordine, cercetători oneşti precum Adrian Gavrilescu sau Sorin Adam Matei, aceia cărora le place să-şi spună “societatea civilă din România” nu au făcut altceva decât să devină, ajutându-se unii pe alţii, sub construcţia binecunoscută a găştilor, să devină din ce în ce mai notorii. Dar asta a servit mai ales propriilor lor interese, ale acelor oameni politici pe care aceştia au calculat că le este cel mai rentabil să-i susţină, ale căror judecăţi şi comportamente sociale şi politice nu mai erau niciodată supuse îndoielii.

Devenind, aşadar, doar buni negustori ai agendei publice aceştia au devenit pe cât de angajaţi politic, pe atât de anti-reflexivi. Sunt convins de faptul că dacă – cel puţin în anii puterii portocalii -, d-l Băsescu nu făcea gafa cunoscută sub numele de “ţigancă împuţită”, punându-i, astfel, pe marii lui susţinători intelectuali în situaţia jalnică de a o scoate vinovată tot pe biata reporteriţă care l-ar fi “agasat” pe marele conducător, s-ar fi discutat poate mai mult despre ţigani.

Dar subiectul a devenit între timp “tabu” pentru cei care fac acum, pe la vilele lui Ceauşescu sau la bordul aeronavei prezidenţiale, agenda publică, fiindcă readuce în memorie un subiect nefavorabil preşedintelui. Pe de altă parte mi se pare greţoasă de-a dreptul ipocrizia cu care este taxată, de către aceiaşi societari (Naiba mai ştie cât de civili!), greşeala ministrului Cioroianu, cu bucata de deşert unde ar trebui duşi infractorii ţigani.

Tare aş vrea să-i văd pe toţi corifeii corectitudinii politice din România, jurând cu mâna pe Biblie că nu s-au gândit măcar o dată în acelaşi fel cu al d-lui Cioroianu! Că ei şi familiile lor iubesc această etnie minunată, că ard de nerăbdare să se implice personal în orice fel de program pentru propăşirea ţiganilor de pretutindeni, proiect în reuşita căruia să şi creadă!

Nimeni până acum, cu excepţia unor jurnalişti, nu pare să fi văzut că toată această situaţie se datorează faptului că, în fapt, ţiganii de la noi pleacă din România pentru că suntem un popor suficient de intolerant. Iar această intoleranţă este amplificată acut de sărăcia endemică ascunsă cu migală de fiecare guvernare, pe de o parte, iar pe de alta, de la fel de acutul deficit de capital social.

 Adică aceea ce găştile din societatea civilă, ocupate cu perierea personajului de la Cotroceni, se fac că nu văd: lipsa celui mai elementar capital de încredere a oamenilor în ei înşişi şi în cei de alături. Iar când există o atât de imensă înstrăinare între oamenii aceleiaşi etnii, cea românească, atunci de unde s-ar mai putea naşte toleranţa şi grija faţă de cel needucat, sărac şi năpăstuit, aparţinător al unei etnii marginalizate de însăşi istoria acestei ţări?

Aş putea face un pariu unul contra o sută că rezolvarea acestei probleme nu va aparţine niciodată României şi nici acestui neam. Cheia este tot în buzunarul Europei, sau, poate în cel al unei alte, depărtate Românii. în nici un caz în aceea care se întinde între d-l Mailat şi d-l Liiceanu…