False modele şi obrãznicii

False modele şi obrãznicii
Iar acest fapt este sesizabil cu ochiul liber pentru orice muritor trãitor în spaţiul carpato-danubiano-pontic, mai ales când priveşte scena politicii, care în loc sã propunã unui popor, ca aleşi ai naţiei, persoane care sã fi însemnat ceva înainte de a intra în “elita” societãţii, ne aratã în loc de adevãrate personalitãţi, doar nişte jalnice personaje dominate în cea mai mare mãsurã de setea de bani, de putere sau satisfacerea plinã de vanitate a propriilor orgolii.

 Cine se aşteaptã ca în lumea publicã din România sã gãseascã preponderent modele demne de urmat, exemple ale unui traseu reuşit în viaţã, ca rod al muncii, talentului sau al calitãţilor individuale are de înfruntat o cruntã realitate. Aceea a dominaţiei unor false modele.

Putem începe, aşa cum se cuvine, cu şeful statului, care în nenumãrate rânduri s-a fãcut pe deplin înţeles în rândul românilor în ceea ce priveşte respectul d-sale faţã de profesori şi, în general, de actul educaţional. în plus, este de remarcat şi comportamentul d-sale, care face “carierã”, în rândul celor mai mulţi cetãţeni, fie cã e vorba de insultarea şi bruscarea unor jurnalişti, fie cã insultã etnii, fie cã se situeazã deasupra legii, în profund dispreţ faţã de Constituţie şi Statul de Drept.

Apoi, dacã e sã ne amintim, “modelul” de ministru al învãţãmântului, nu-şi putea gãsi un pretendent mai nimerit decât d-l Miclea, care nu s-a jenat sã-şi aminteascã public, plin de mândrie, de lungile sale perioade de beţie şi toxicomanie – destul de recente, dacã e sã luãm în calcul vârsta d-sale -, un “model” care desigur ar fi de urmat de cãtre un tânãr care ar visa ca în viitor sã devinã profesor universitar, dacã nu chiar sã rãspundã de destinele învãţãmântului ţãrii. în sfârşit, ca sã nu lungesc enunţul o sã mã limitez la aceste douã accidente din politica noastrã.

 Dacã d-l Bãsescu nu s-a fãcut cunoscut – sã zicem – prin succesul ca manager al fabricii d-sale de îngheţatã, (fiindcã activitatea lui de la Anvers nu a apãrut încã din dosarele dosite prin cotloane neştiute), cei care îl stimeazã şi care s-au hotãrât sã-l ia drept model pot s-o facã doar pentru dosarul “Flota” sau atitudinea d-sale din perioada de când e preşedintele ţãrii.

 Iar pe d-l Miclea, în lipsa unor cãrţi esenţiale scrise de d-sa, o recunoaştere universitarã mondialã, europeanã sau, mã rog, chiar şi a Academiei Române, pentru vreo nouã direcţie în psihologie, nu le rãmâne admiratorilor d-sale decât trecutul bahico-extatic al acestuia.

Ce sã spunem: fiecare hotãrãşte dupã putinţa lui cum trebuie sã arate ca model, aşa cum şi noi, ceilalţi muritori de rând, suntem direct rãspunzãtori faţã de felul cum ne alegem modelele în viaţã. Este, însã, uluitoare la aceste “modele” uşurinţa cu care devin pur şi simplu de o obrãznicie fãrã margini.

A lua în râs, în cazul d-lui Bãsescu, imaginea de european cu papion a premierului, şi prin aceasta a batjocori un mod de viaţã al unui Occident greu de înţeles atunci când faci parte din categoria “lumpen” este, orice s-ar spune, o obrãznicie. De aceeaşi facturã cu cea a d-lui fost ministru Miclea, atunci când îl eticheta pe filosoful Andrei Marga drept “baron” universitar.

Cã d-l Bãsescu e departe de citadinismul european, tot pe cât de departe este d-l Miclea de performanţa de talie mondialã a d-lui Marga, nu mai trebuie verificat. Este clar pentru orice om de bun simţ. La fel de clar precum e faptul cã dacã oamenii vor şti sã-şi aleagã modelele dupã alte criterii decât cele populiste/populare, cu siguranţã cã nu vor fi greşit drumul spre valoarea adevãratã, cea mai mare necesitate a timpului nostru.
Comenteaza